Al doilea tablou al poemului eminescian Luceafarul (strofele 44 - 64) infatiseaza idila in planul uman, terestru, dintre Catalina, fata de imparat, si Catalin, un paj de la curtea imparateasca. Cele doua personaje cu nume asemanatoare sunt simbolul "perechii" menite sa poata trai clipa de iubire dupa care tanjeste zadarnic Luceafarul.

Dupa ce ,in tabloul intai, el ii promite fetei de imparat sa devina muritor, dovedindu-i astfel iubirea

("Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi sa ma dezlege". ),

"vicleanul copil de casa" Catalin, " copil din flori si de pripas", socoteste ca a venit momentul sa-si incerce "norocul" "si-n treacat o cuprinse lin /intr-un ungher degraba" pe Catalina.

Acesta este momentul initial al idilei pamantene care se va infiripa rapid intre cele doua entitati comune, apartinatoare aceleiasi lumi, aceluiasi "cerc stramt", si va parcurge etapele cu usurinta. Daca in primul tablou, intre Luceafar si fata de imparat idila se realizeaza timp indelungat ("privind de saptamani") sub forma unui vis ("vorbind cu el in somn"), adica in plan imaginar, in tabloul al doilea, idila dintre Catalin si Catalina debuteaza sub forma unui joc erotic diurn, aproape copilaresc, cu caracter intiatic.

"Lectia" despre "amor" este o forma conventionala de magie erotica, lipsita de profunzimea sentimentului, pentru ca pajul "vaneaza" norocul. Iubirea Luceafarului implica un sacrificiu de esenta, moartea, in vreme ce a lui Catalin este "amor", o galanterie interesata. Initierea erotica propusa de Catalin cuprinde un ritual al imbratisarii si al sarutului si este acceptata cu mici ezitari de catre fata ("Si rusinos si dragalas, /Mai nu vrea, mai se lasa").

Descoperind afinitati cu indraznetul curtezan ("Si guraliv si de nimic,

Te-ai potrivi cu mine"), Catalina renunta la iubirea ideala a Luceafarului, la "dorul" de absolut, in schimbul unui amor real, pamantesc, care sa insemne ruperea de trecut si de viitor (" Vei pierde dorul de parinti
Si visul de luceferi.") si trairea in prezent.

Este, probabil, o transpunere romantica a biblicului " va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa ", avand, insa, functie alegorica.

Realizarea iubirii Catalinei este Catalin, o fiinta asemanatoare, in vreme ce Luceafarul devine o stea norocoasa, pe care in tabloul IV o invoca pentru a-i lumina norocul (fericirea).