Cu toate ca ideea asemanarii poetului cu Luceafarul (Hyperion) s-a demonetizat prin deasa ei folosire, nu putem sa n-o amintim atunci cand vorbim despre portretul lui Eminescu; aceasta reluare ar putea fi motivata prin paternitatea ilustra a comparatiei (Maiorescu, Busulenga, Calinescu), dar si prin alte considerente:
   Unul dintre acestea ar putea fi chipul poetului din cea mai cunoscuta fotografie a sa (apartinand perioadei vieneze); caracterizat prin sugestivul termen "astral" (Calinescu), acest chip aminteste de "ochii mari si minunati" ai Luceafarului coborat pe pamant pentru o efemera "ora de iubire".


   Eminescu s-a intrupat din "marea primordiala" a geniului romanesc, instaurandu-si lumina fara de moarte in zonele cele mai inalte ale spiritualitatii noastre: "in literatura romana, Eminescu nu s-a nascut, ci a iesit de-a dreptul din ape, ca si LuceafaruF\ (G. Calinescu).

   Ca si in cazul lui Hyperion, portretul scriitorului releva doua "fete": una intoarsa spre lumea veacului sau (fata umana) si alta constjtuindu-se "dincolo de spatiul si de timpul concret {"fata" spirituala).


Portretul omului Eminescu a fost realizat inca din 1889, de catre Titu Maiorescu, in articolul "Eminescu si poeziile lui" si completat, in mod stralucit, de catre G. Calinescu (in lucrarea, " Viata lui Mihai Eminescu"). Dotat cu o inteligenta covarsitoare si cu o memorie careia "nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa"\ Eminescu a acumulat, in scurta lui trecere prin lume, o cultura uriasa, de la gandirea indiana si pana la sutele de pagini, in limba germana, pe marginea operei filosofice a lui Kant ori a altor filosofi; pentru ca.Eminescu n-a fost numai Poetul National (cum l-a numit, cu indreptatire, Calinescu) ci si "omul total al culturii romanesti" (C. Noica).

Silitor pana la uitarea de sine, citind mereu, meditand, scriind si secandu-si resursele materiale pentru achizitionarea de carti, Eminescu-omul a constituit o aparitie singulara in peisajul contemporan.

Caracterizat, in raporturile cu oamenii, de o simplitate incantatoare, inzestrat cu modestia superioara a spiritelor alese, Eminescu a fost, deopotriva, necrutator fata de ingustimea gandirii unor critici, ori fata de lipsa sentimentului patriotic (in cazul unora dintre contemporani):

"/ sfarsit, sufletul sau era alcatuit din roate enorme si greoaie, ce o data puse in miscare, se invarteau cu "duduit grozav si implacabil. Era plin de violenta side statornicie in dragoste si dusmanie ..."

Traind deopotriva pe coordonatele inguste ale vremii sale, dar si pe cele infinite ale marelui Timp, omul Eminescu a privit cu hyperioniana detasare lucrurile efemere si desarte ale lumii: gloria, ororurile, bogatia.


In acest sens, dupa cum remarca Maiorescu, poetului nu i se pot aplica termenii de "fericit" si "nefericit" in acceptia obisnuita; traind exclusiv in lumea inalta a ideilor, el privea cu hyperionica "seninatate abstracta" la zbaterile vane ale unei lumi in care "cazuse" asemeni ingerului izgonit din rai.

Nici boala si nici opera lui Eminescu nu pot fi explicate prin asa numita "mizerie" materiala in care a trait:

"Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut".


, Nici in dragoste, poetul n-a fost nefericit sau neinteles (in sens-ul curent al termenilor); facand din iubire un mit al sufletului sau pasional, "el nu vedea in femeia iubita decat copia imperfecta a unui pr ototip nerealizabil. Daca il iubea intamplatoarea copie sau il parasea, tot copie ramanea, si el, cu melancolie impersonala, isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el, in lumea cugetarii si a poeziei".



Detasandju-se superior de "chipul de lut" al femeii (ca Luceafarul in finalul poemului), Eminescu ramanea in cerul inaltelor stele, "nemuritor si rece".


Omul Eminescu a trait in lume, facandu-si prietenii si trezind ostilitati nedrepte; dar, celui care traise universal ca Hyperion, destinul i-a harazit la numai 33 de ani, o rupere totala de lumea amagitoare, poetul incheindu-si popasul in vreme "intr-o rece nemiscare" (Calinescu).
Profilul spiritual al poetului se incheaga in aceeasi lumina hyperioniana: cautator al absolutului si traind permanent in "cerul" ideilor pure, Eminescu uimeste prin dimensiunea universala a gandirii sale poetice: geneza si extinctia Universului, uriasa roata a istoriei lumii, iubirea ca eveniment cosmic, geniul si eternitatea -toate isi gasesc locul in opera "poetului nepereche".

, "Cazut" (ca si Luceafarul) in lumea oamenilor comuni, dar, pastrandu-si, ca si acesta, esenta eonica, Eminescu a trait un acut sentiment de singuratate existentiala; de aici, melancolia senina pentru soarta umana, care ii traverseaza opera.

Caracterizat printr-o neistovita sete de cunoastere si inzestrat de Creator cu "nemargini de gandire", spiritul eminescian s-a ridicat nu doar deasupra contemporanilor sai, ci si deasupra marelui Timp.
Sublimand nefericirea geniului in poezia cea mai inalta a literaturii noastre, Eminescu a exprimat nu doar propriile sentimente, ci si pe acelea ale tuturor oamenilor.
Ajungem astfel la cea mai importanta trasatura a spiritului eminescian: dimensiunea Iui demiurgica, realizata prin intermediul unui limbaj desavarsit in armonia si splendoarea sa.
Pe cel care se intrupase "din ape ca si Luceqfarul\ Dumnezeul geniului l-a inaltat deasupra Universului, de unde, asemeni "stelei ce-a murit", "mai lumineaza inca", la mai bine de o suta de ani de la trecerea lui in Nefiinta.