Nuvela lui Mihai Eminescu este revelatoare pentru modernitatea conceptiilor si a viziunii lor cosmogonice eminesciene, atat de asemanatoare cu teoriile fizicii moderne. Lumea, in ansamblul ei, nu poate fi masurata decat prin intermediul organelor de simt, iar acestea redau o imagine proportionala, cumulativa:

"daca inchid un ochi vad mana mea mai mica decat cu amandoi. De as ave trei ochi, as vede-o si mai mare".

Conceptia realitatii percepute subiectiv, kantiana, este preluata mai tarziu si de Schopenhauer, care va afirma:

"Lumea este reprezentarea mea!" ("Die Welt ist meine Vorstellung"). Imposibilitatea de a discerne intre o lume inmiit mai mica si una inmiit mai mare devine problema incapacitatii de cunoastere a lumii, oferindu-ne ochilor doar aparenta, fara a ne putea edifica pe deplin asupra adevarului ei. Judecatile acestea pot fi aplicate si timpului, fiecare unitate putandu-se mari sau micsora la scara infinitezimala, dupa cum dorim. Concluzia la care se ajunge este ca "In fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu esista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai in sufletul nostru".


Actiunea nuvelei incepe brusc, intr-o zi ploioasa, mohorata; sunt prezente elemente specific romantice, mai tarziu intalnite si la simbolisti, crasma, ploaia, epopeile nordice. in schema povestirii, Dionis apare in ipostaza demonica, un tanar cu fata palida, situat la limita dintre realitate si irealitate, "inecat de iubire pentru o fiinta ce nu mai esista".

Mama sa, o fosta frumusete blonda, si tatal, un copil cu ochii albastri, avusesera o poveste de iubire intr-un trecut indepartat, de mult uitat. Mitul androginului se releva inca din aceste randuri: tatal are o figura emaciata, semanand cu o femeie.


Ca in toate scrierile romantice, desfasurarea evenimentiala se petrece undeva, intr-o carciuma misterioasa, deasupra careia luna si norii se boltesc, intr-o atmosfera de sfarsit de lume.

Ceea ce caracterizeaza insa acest fragment este lipsa de logica, de aparenta coerenta a evenimentelor din plan real: tanarul sta in fata unei carti sacre, in care, dintr-6 data, prin inversiune temporala, i se reveleaza o intreaga lume. Personajul nu mai este el, Dionis, cel implicat in actiunea incipienta, ci un altul, un calugar de pe vremea lui Alexandru cel Bun: personajul a regresat miraculos in timp, printr-un straniu proces de metempsihoza inversa, granitele timpului si ale spatiului fiind abolite. Translatia personajului in epoci temporale diferite este inspirata de miturile reincarnarii. Cartea sacra, a vechiului profet ,Zoroastru, de sorginte iraniana, devine poarta de intrare in alt interval de spatiu-timp, liniaritatea universului disparand, relativitatea spatio-temporala fiind stipulata inca de la inceput. Dascalul pe care-l intalneste, Ruben, evreu pripasit din tari indepartate, poate fi insusi Diavolul, dovada fiind transformarea casei lui intr-un dom, o pestera cu peretii negri ca smoala, si uratenia sui-generis a personajului. Odata aflat in posesia cartii, a instrumentului magic, Dionis paraseste lumea comuna, adapostindu-se pe luna, unde construieste un castel selenar pentru iubita lui. Ascensiunea se face prin eliminarea materialitatii si a fortei gravitationale ce tin fiintele legate de pamant, prin eludarea sclaviei realului. Umbra, imateriala, fara greutate, este aceea care il calauzeste de-a lungul existentelor, insirate ca margaritarele pe o sfoara. Umbra este in fond sufletul, forta vitala care paraseste corpurile aflate in pragul decrepitudinii, este entitatea ultima, ce favorizeaza zamislirea, pentru inevitabilele transferuri de reincarnare. Istoria omenirii devine istoria acestei umbre, totul banalizandu-se din punct de vedere evolutiv, deoarece jaloanele vietii se repeta periodic. Transbordarea pe luna este insotita de cunoasterea ingerilor, care trec in zbor diafan, ierarhizati intr-o nestiuta ordine, pe deasupra celor doi indragostiti. ingerii sunt imateriali, cu puteri nenumarate asupra lumii relativizate, transformabile, in timp ce demonii si-au pierdut o parte din puterile initiale, singure ramanand cele legate de gravitatie, de adormirea celor vii.


Insa Dionis-calugarul, ca un inger razvratit, face greseala de a se considera Dumnezeu, astfel ca, pierzand controlul asupra fortelor magice, subordonate fiintei supreme, la fel ca ucenicul vrajitor, este aruncat inapoi pe pamant, fiind din nou supus gravitatiei, redevenind ceea ce fusese mai inainte. Lumea revelata de carte se inchide cu zgomot, relativitatea ei dispare si personajul se afla din nou in cercul stramt al existentei, unde totul se petrece intr-o absoluta normalitate. in noua varianta, cea profana, a lumii, la nivelul cel mai de jos al existentei, Dionis este bolnav, Ruben, demonul ascuns, luand acum infatisarea unui doctor. Tot ce s-a intamplat ramane o proiectie romantica in sfera oniricului, poarta irealului fiindu-i inchisa pentru totdeauna. Ratand conditia existentiala eterna, Dionis ramane cu Maria, nu in spatiul selenar, ci prin casatorie, la fel ca protagonistii din nuvela "Cezara".

Ciclul se inchide, universul redevine liniar, dupa ce isi schimbase infatisarea si se destramase ca dimensiuni primordiale, se rupsese in el insusi. inceputul si sfarsitul sunt departe acum unul de altul, iar Dionis nu se mai invarteste in cerc, ci cade, se prabuseste in neant atunci cand firul vietii se rupe. Visul se multiplica inselator, fara a se mai distinge realitatea, fara a se mai realiza diferenta dintre real si ireal, intre intamplat si neintamplat. Iar in acest univers, singura ce stapaneste caruselul de existente ramane umbra...


In cazul lui Dionis, asistam la o calatorie regresiva in timp, la o coborare pe scara istoriei pana in vremea lui Alexandru cel Bun, precum si la o calatorie spatiala, prin transcenderea spatiului, intr-un alt univers, unde se construieste un dom selenar. Greseala lui Dionis-Dan, care nu cunoaste adevarata sa identitate, la fel cum Sun-Tze enunta in urma cu mult timp, "Sunt oare un tantar ce se crede om, sau un om ce se crede tantar", este ca el doar foloseste fortele, nu le genereaza, altul fiind stapanul lor. El repeta imensa eroare a lui Satan, primul dintre ingerii razvratiti, de a se crede egalul lui Dumnezeu. Numerele magice au o simbolistica ciudata, numarul sapte, prevestitor de Apocalipsa, la fel si cuvintele din cartea magica a lui Zoroastru, prin care se recreeaza orizontul originar, al increatului.
Finalul nuvelei il reasaza pe Dionis in planul realitatii comune, ca simplu muritor, totul, revenit in sistemul referential de la inceput, parand un vis generat de o stare maladiva.