Mihai Ralea (1896-1964) este antropolog, filozof, critic literar, memorialist. Debutul si-l face in revista "Convorbiri literare" cu un studiu, "Importanta sociologica a lui G. Tarde" (1916). Ocupa, la Iasi, postul de conferentiar la Catedra de psihologie si estetica. Publica volume de psihologie:

"Formarea ideii de personalitate" (1924), "Problema inconstientului" (1925), "Democratie si creatie" (1926), si de critica literara, "Interpretari" (1927), "Comentarii si sugestii" (1928); "Perspective" (1928), "Atitudini" (1931), "Valori" (1935), "intelesuri" (1942), "Portrete, carti, idei" (1966). Scrie cursuri de estetica, publicate in 1972, sub titlul de "Prelegeri de estetica".

Mihai Ralea este ahtiat de "idee - un docte en volupte", cum afirma Vladimir Streinu. intreprinde studii asupra lui Tudor Arghezi si Mihail Sadoveanu, ideile fiind structurate sub forma de eseu. in acest articol, facand parte dintr-o serie de interventii, nu fara intentii polemice, pe aceeasi tema din partea criticilor vremii, Mihai Ralea incearca sa explice de ce romanul romanesc intarzie sa apara cu realizari notabile, sincrone cu preocuparile existente in alte literaturi europene. Romanul nu a aparut in literatura romana, observa criticul, decat dupa primul razboi mondial:

"inainte de primul razboi mondial, nuvela si schita au fost genurile preferate ale scriitorilor nostri."

Dintre romanele anterioare primului razboi mondial, sunt demne de luat in seama numai "Dan", de Alexandru Vlahuta si "Viata la tara", de Duiliu Zamfirescu. Dupa primul razboi, incep sa scrie romane Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu. in acea perioada s-a consolidat epoca romanului, dupa cum feudalismul a insemnat epoca epopeii, iar "vechea Elada a trait epoca dramei".

F. Brunetiere vorbeste de transformarea genurilor literare. in Franta, "Les romans de la table ronde" se transforma in "Amadis", in secolul al XVI-lea, aparand si romanele epice de tipul "Astree" si romanul de moravuri: "Princesse des Cleves", "Gil-Blas", "Manon Lescaut".


Criticul atribuie traditiei un rol important in dezvoltarea unei literaturi, facand constatarea ca in literatura romana nu avem epopee, de tipul "Nibelungen" sau "Gudrun", care, prin adaptarea la creatia moderna, se transforma in roman, ci numai balade, ca "Toma Alimos", "Mihu Copilul" si "Miorita", care, prin subiectul mai redus si putinatatea personajelor, conduc numai catre nuvela. Literatura romana nu a avut o evolutie ascendenta in sfera speciilor literare, pentru ca ea nu a avut epopee. Transformarea epopeii in roman este data de "inventia tiparului si dominatia burgheziei ca clasa cultivata in societate".

Romanul cavaleresc, transformat din epopee, este reprezentat de La Calprenede, M-lle de Scudery, Gomberville. Romanului i se asociaza observatia realista, minutioasa, existand si un deznodamant care lipseste epopeii.

Romanul se adapteaza cel mai bine gustului burghez; burghezii nu mai prefera faptele vitejesti, ci evenimente mai apropiate de modul lor de viata si de o perceptie moderna a realului:


"Spiritul burghez e mai realist, mai plin de bun-simt. Cultura aristocratica a epopeii e conservatoare. Ea cere, prin epopee, recitarea mereu repetata a acelorasi evenimente trecute. Spiritul burghez e progresist."

Inventia tiparului duce la ruperea cu traditia, la nevoia de ceva mereu nou. Romanul ramane genul preferat al publicului din secolele al XVII-lea pana la al XlX-lea. insa romanul a existat inca din antichitate: A. Thibaudet scrie clar: "Critias" al lui Platon, "Ciropedia" lui Xenophon, "Satiricon" de Petroniu sau "Metamorfozele" lui Apuleius, daca raman numai exceptii incomplete si stangace, daca tot talentul si ingeniozitatea lor n-au ajutat la crearea unui gen literar original si fecund, adica tot n-au constituit inca romane, aceasta se datoreaza faptului ca publicul lipsea si ca alte genuri - epopeea, tragedia, mitologia, istoria - satisfaceau suficient gustul natural care impinge pe om sa asculte povestiri."


Romanele sunt citite mai mult de femei; femeia cauta aventura in roman:

"Literatura curteana a stabilit suveranitatea femeii. De la «Astree», romanul cel mai popular al secolului al XVII-lea, si pana la «Madame Bovary», importanta femeii in roman este din ce in ce mai mare."

Publicul romanesc, in special boierimea, este francofil, el iubeste, dupa cum spun G. Sion si Radu Rosetti, pe Zola, Maupassant, dar si pe G. Ohnet, Henri Ardei, Marcel Prevost, Andre Theuriet. Romanul a aparut in momentul in care publicul cerea noi subiecte si aceasta ocupatie era pentru el o sursa de trai.


In societatile nedezvoltate nu se poate vorbi de indivizi, ci doar de mase, la care se manifesta un gust comun, lipsit de pretentii estetice. Pentru ca un roman sa fie bun, trebuie sa impuna individualitati, din moment ce el este o oglinda a societatii. Marea problema a societatilor este data de penuria de individualitati: pana si o personalitate politica este transformata in om public. Cauza intarzierii romanului, dupa opinia lui Mihai Ralea, este simpla:

"Individul nu e complet degajat de mediu: iata de ce romanul nostru intarzie."


Pentru a exista un roman, e necesara existenta unui "conflict dramatic", cu personaje angajate intr-o existenta aventuroasa, extraordinara, iar scriitorul trebuie sa fie un demiurg, un creator de personaje. in literatura romana marii creatori nu au inca un stil bine conturat, ba, mai mult, acesta sufera de stangacie, de lipsa de autenticitate, rasfranta cu efecte negative asupra verosimilului vietii prezentate in roman. Scriitorul trebuie sa aiba un acut simt social, fiindca antagonismul nu exista decat rar in societatea umana si, atunci cand poate fi intalnit, este de durata foarte scurta. La fel, adaptarea prea rapida, "aranjamentul", determina o facilitate a schemei romanului. indemnul criticului literar catre creatorii de romane este de a lua in considerare viata si realitatea in complexitatea ei, numai astfel putand reprezenta o speranta pentru viitorul romanului romanesc.