Discursul este rostit de Mihail Kogalniceanu la 9 mai 1877, in Adunarea Deputatilor, cu ocazia proclamarii independentei Romaniei fata de Imperiul Otoman. Tonul discursului este ceremonios, plin de solemnitatea cuvenita unui astfel de eveniment, intr-un exordiu ex abrupto, cerut de tensiunea hotaratoare a momentului istoric:

"D-lor, si Camera, si Senatul, la interpelarile d-lor Stolojan si Falcoianu, au recunoscut ca suntem in stare de rezbel, au recunoscut ca suntem dezlegati de legaturile noastre cu inalta Poarta..."

.
Romania este declarata, in diviziunea subiectului tratat (in propozitiune), o tara cu legaturile de vasalitate rupte fata de inalta Poarta, capabila sa-si hotarasca propriul destin:

"Am ajuns la scopul urmarit nu de azi, ci poate de secole, si mai cu deosebire urmarit de la 1848 incoace?" se va intreba retoric omul politic. Problema ridicata de Mihail Kogalniceanu este a apartenentei istorice a Romaniei la o uniune mai vasta: ea nu a fost niciodata o provincie turceasca decat cu numele, pentru ca spiritul a fost romanesc:

"Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru. insa era ceva. Erau niste legaturi sui-generis, niste legaturi care erau slabe cand romanii erau tari, niste legaturi care erau tari cand romanii erau slabi."

in argumentarea (probarea) temei enuntate, omul politic roman arata ca Turcia a devenit o putere fara prea mari sanse de a se impune in contextul european, sfera ei de influenta scazand continuu, oratorul conchizand ca "rezistenta Turciei ni s-a manifestat mai cu seama in acesti din urma 20 de ani."


Procesul pe care il face oratorul nu este insa al Turciei; parlamentarii otomani au vina de a fi spus intotdeauna "non possumus" la cererile partii romane, de aceea armele romanesti au fost indreptate impotriva armelor turcesti.

In respingerea (negarea) pretentiilor si a amenintarilor partii turcesti, manifestate in nota din 2 mai a lui Savfet-Pasa, Mihail Kogalniceanu afirma ca independenta Romaniei este mai presus de orice dubiu: nu nota lui Savfet-Pasa trebuie sa ingrijoreze, cat cuvintele de la tribuna parlamentului din Londra care arata ca "Romania face parte integranta din Imperiul otoman", turcii amenintand cu trecerea Dunarii. Romania vrea sa aiba legaturi bune cu fiecare dintre marile puteri, cu Rusia, cu Austria si chiar cu Turcia. in conditiile date insa, legatura de buna vecinatate in conditiile perpetuarii vasalitatii nu mai poate fi mentinuta, de aceea oratorul afirma inca o data intr-o peroratie convingatoare, necesitatea razboiului:

"inca o data va declar, d-lor, in numele guvernului, ca noi ne privim ca in rezbel cu Poarta, ca legaturile noastre cu Poarta sunt rupte, ca guvernul va face tot ce va fi in putinta ca,starea noastra de stat independent si de sine statator sa fie recunoscuta de Europa la viitoarea pace, pe care si guvernul si dv., si tara intreaga o doreste sa o vada cu o ora mai inainte."

Discursul, subliniat in repetate randuri cu "aplauze prelungite", constituie actul de declarare a independentei Romaniei.