Mihail Kogalniceanu (1817-1891) este urmas de razesi, tatal sau fiind serdarul Ilie Kogalniceanu.

Este coleg de scoala cu Vasile Alecsandri, avandu-l ca profesor pe Gherman Vida, cel ce purta intotdeauna cu el "Hronica" lui Gheorghe Sincai, pe care viitorul istoric o va publica. Studiaza la pensionul lui Cuenim, la Iasi, in institutul de la Miroslava, cu profesori straini: Lincourt, Chefheux, Bayard. Pentru insusirea limbii franceze foloseste "Aventurile lui Telemac", o carte atat de cunoscuta, incat Alecsandri o va folosi in sceneta in care Gulita repeta cu musiu Sarla. in capitala Germaniei, scrie primele carti despre literatura si cultura romana: "Moldau und Wallachei. Romanische oder wallachische Sprache und Literatur" si "Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des valaques transdanubiens" (1837). in 1838 colaboreaza la revista "Alauta romaneasca", apoi la "Foaia sateasca a Printipatului Moldovii", cu un supli­ment numit "Foaia pentru literatura".

Scoate "Dacia literara" in 1840, unde expune principiile romantismului literar romanesc. Editeaza, in tipografia proprie, "Arhiva romaneasca" (1841) si "Propasirea" (1844), desfiintata din inalt ordin domnesc, pentru ca in paginile sale se s5m7412sn93roe publicase povestirea cu caracter satiric "Toderica", de Costache Negruzzi. in 1843 este numit director al Academiei Mihailene. Editeaza, in 1855, "Steaua Dunarii" si lupta pentru unire, elaborand, dupa ce marele deziderat se implineste, mai multe legi fundamentale pentru societatea romaneasca, precum aceea care a stat la baza reformei agrare din aprilie 1864. Dintre creatiile sale literare, mentionam: "Opere", "Scrieri istorice", "Scrieri alese", "Scrisori. Note de calatorie", "Iluzii pierdute. Un intai amor".



Revista "Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, la Iasi, reprezinta, in literatura romana, un ecou mult asteptat al romantismului, un manifest intarziat al acestuia, fiind comparabila cu publicatii similare din celelalte literaturi europene, cu "II Conciliatore" (1818-1819), al lui Silvio Pellico, in Italia, sau cu revista Athaneum (1798-1800), a fratilor Schlegel, in Germania. Romantismul este curentul literar european aflat intr-o expansiune permanenta, cuprinzatoare, cu apogeul in primele decenii ale secolului al XlX-lea, dar cu productii literare aparute si mult mai tarziu, dupa ce ecourile miscarii se stinsesera. Romantismul devine, cu timpul, mai mult decat un curent literar si o miscare culturala, devine o stare de spirit, marcand permanenta unei metafizici a gandirii, contrapuse unui materialism suparator si simplist, chiar unui realism care coboara in banal si in cotidian aspiratiile umane.

Romantismul este o reactie la imobilismul si schematismul clasicist, presupunand o eliberare a mintii de "inchisoarea vietii", si cuprinde destul de repede intreaga Europa. in Anglia aparusera creatiile poetilor lakisti, in timp ce in proza Walter Scott promovase romanul istoric de factura romantica. in Rusia apar poemele lui Puskin, in Polonia, poetul militant Mickiewicz devine un simbol al luptei de eliberare nationala a propriei tari oprimate. Un manifest al miscarii romantice a fost lansat cu virulenta de Victor Hugo in prefata la drama "Cromwell", in anul 1827. Nu este decat concretizarea unui proces de acumulare inceput mai demult: Chateaubriand publicase, inca din 1801-1802, "Atala", "Rene" si "Geniul crestinismului", repede raspandite in Europa, chiar in Tarile Romane, fiind calificat, mult mai tarziu, un "romantic feudal" (Vera Calin, "Romantismul"). Daca frumosul are o singura fata, spune Hugo, uratul are o mie si prin aceasta literatura se imbogateste cu o multitudine de teme. Ideea tine de o anumita estetica, ce va premerge, paradoxal, realismul, pentru ca oamenii nu suporta uratul ca norma de viata, tinzand sa-l remedieze. Caracteristic pentru miscarea romantica este asa-numitul sentiment le mal du siecle, care il determina pe Chateaubriand sa plece din prea batrana Europa si sa se indrepte spre America, unde natura si oamenii apartineau altui timp, mai apropiat de primordialitate, de aici inspirandu-se in scrierea operelor literare "Atala" si "Rene".

Multe dintre motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate si de scriitorii romani: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric, trecerea ireversibila a timpului, omul nemuritor, noptile, titanismul, natura virgina, geniul, ierarhia divina. Romantismul se traduce prin ironie, prin satira, prin faustianism, prin demonism, promovand meditatia, nuvela si romanul istoric, epopeea sociogonica.
"Dacia literara" este legata nemijlocit de numele lui Mihail Kogalniceanu, care stabileste in "Introductie" cateva din preceptele ce stau la baza miscarii romantice de la noi, pornind de la o conditie esentiala, subliniind, inca din fasa, autonomia factorului estetic: politica trebuie exclusa din preocuparile revistei ca un fapt neviabil, nesanatos, care micsoreaza vigoarea creatoare a unui popor.

Principiul cel mai important este, in perioada de proiectare a conceptului de natiune, afirmarea duhului national: "O foaie care parasind politica s-ar indeletnici cu literatura nationala".

Criisriul estetic este conexat asadar cu acela al promovarii specificului national. Literatura trebuie sa fie originala si specific nationala. imprumuturile, traducerile din alte limbi nu constituie o solutie a momentului literar de la 1840:

"traductiile nu fac literatura" si "istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice".

Faptele, intamplarile trebuie luate din istoria poporului roman si, pentru o convingatoare demonstratie, Kogalniceanu, chiar in acest numar, publica nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" a lui Costache Negruzzi, capodopera a genului, ca o modalitate de a exprima programul revistei. "Dacia literara" I continua idei valoroase promovate nu cu multi ani inainte de reviste din toate cele trei provincii romanesti: "Curierul romanesc" (aparut in 1829), al lui Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, "Albina romaneasca" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inima si literatura" (1838), a lui Baritiu, in Transilvania. Istorismul romantic se coreleaza in mod natural cu valorificarea folclorului, a bogatei creatii populare romanesti:


"obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, rara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii".

Imitatia trebuie sa fie astfel abandonata, ca un motiv de stagnare, fiind necesar ca literatura romana sa-si aiba propria existenta, diferita de continutul altor literaturi. Remarcabile sunt coerenta ideilor programatice ale "Daciei literare" si comunicarea semantica perfecta a tuturor acestor principii de intemeiere a unei literaturi nationale, in concordanta cu dezideratele istorice ale vremii. Unificarea culturala este astfel un pas premergator al unificarii nationale: "Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau".



Prin urmare, limba si literatura romana trebuie sa dobandeasca un caracter unitar, lucru afirmat si de inaintasi, dar constientizat, prin criterii programatice, de Mihail Kogalniceanu.
Critica literara trebuie sa fie obiectiva, nepartinitoare:

"Critica noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana".



Principiul acesta va fi aplicat si mai tarziu de revistele care continua pana in secolul douazeci curentul national-popular al "Daciei literare", indeosebi "Convorbiri literare" si "Viata romaneasca".


Programul "Daciei literare" a avut un mare impact asupra creatiei literare din epoca, declansand un proces de imbinare echilibrata a traditiei cu inovatia, de racordare necesara la curentele literare europene, pastrand insa un specific autohton ce se constituie intr-o abordare creatoare a unor teme si motive de larga circulatie. Astfel, istorismul romantic pune "sfanta carte" (Nicolae Balcescu) a istoriei noastre in slujba idealului national al vremii, iar motivul ruinelor, de pilda, se muta din sfera romantismului paseist si deprimant in aceea a romantismului militant, poetii romani facand din ruinele trecutului simboluri ale slavei strabune: "Va iubesc, rasipuri sfinte, semn marirei stramosesti", va exclama Alexandru Hrisoverghi in fata ruinelor Cetatii Neamtului.
Epoca literara generata de aparitia "Daciei literare", perioada pasoptista, reprezinta un proces de efervescenta creatoare, prin receptarea aproape simultana a influentelor clasice si romantice din literatura europeana a vremii, si un sincretism al metodei de creatie ce se poate recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor. Grigore Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului. in acest fel, jumatatea secolului al XlX-lea ofera un tablou foarte diversificat al creatiilor literare, receptat de Eminescu in chip metaforic, "zilele de aur a scripturelor romane", punct de plecare pentru o valoroasa creatie literara viitoare, epoca marilor clasici, concentrata tot in jurul unei importante reviste, "Convorbiri literare".


Dintre speciile literare cultivate in aceasta perioada, mentionam: elegia ("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. Heliade-Radulescu), epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu), balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului meu", Grigore Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore Alexandrescu).
Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in "Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin "Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: "Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu, "Manoil" si "Elena", de Dimitrie Bolintineanu; "Calatorie in Africa", de Vasile Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul «Decameronului»", dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica".

Potrivit lui Paul Cornea, "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea".


Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la Sadagura", scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor", in care micul provincial este satirizat intr-o maniera ce-l precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", o drama istorica.