Mihail
Kogalniceanu (1817-1891) este urmas de razesi, tatal sau fiind serdarul
Ilie Kogalniceanu.
Este coleg de scoala cu Vasile Alecsandri, avandu-l ca profesor pe Gherman Vida, cel ce purta intotdeauna cu el "Hronica"
lui Gheorghe Sincai, pe care viitorul istoric o va publica. Studiaza
la pensionul lui Cuenim, la Iasi, in institutul de la Miroslava, cu
profesori straini: Lincourt, Chefheux, Bayard. Pentru insusirea limbii
franceze foloseste "Aventurile lui Telemac", o carte
atat de cunoscuta, incat Alecsandri o va folosi in sceneta in care Gulita
repeta cu musiu Sarla. in capitala Germaniei, scrie primele carti
despre literatura
si cultura romana: "Moldau und Wallachei. Romanische oder wallachische
Sprache und Literatur" si "Histoire de la Valachie,
de la Moldavie et des valaques transdanubiens" (1837). in 1838
colaboreaza la revista "Alauta romaneasca", apoi la
"Foaia sateasca a Printipatului Moldovii", cu un supliment
numit "Foaia pentru literatura".
Scoate "Dacia
literara" in 1840, unde expune principiile romantismului literar
romanesc. Editeaza, in tipografia proprie, "Arhiva romaneasca"
(1841) si "Propasirea" (1844), desfiintata din
inalt ordin domnesc, pentru ca
in paginile sale se
s5m7412sn93roe
publicase
povestirea cu caracter satiric "Toderica", de Costache Negruzzi. in 1843 este numit
director al Academiei Mihailene. Editeaza, in
1855, "Steaua Dunarii" si lupta pentru unire, elaborand,
dupa ce marele deziderat se implineste,
mai multe legi fundamentale pentru societatea
romaneasca, precum aceea care a stat la baza reformei agrare din aprilie
1864.
Dintre
creatiile sale literare, mentionam: "Opere", "Scrieri istorice", "Scrieri alese", "Scrisori. Note de calatorie", "Iluzii pierdute. Un
intai amor".
Revista
"Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, la Iasi,
reprezinta, in literatura romana, un ecou mult asteptat al romantismului,
un manifest intarziat al acestuia, fiind comparabila cu publicatii similare
din celelalte literaturi europene, cu "II Conciliatore"
(1818-1819), al lui Silvio Pellico, in Italia, sau cu revista Athaneum
(1798-1800), a fratilor Schlegel, in Germania. Romantismul este
curentul literar european aflat intr-o expansiune permanenta, cuprinzatoare,
cu apogeul in primele decenii ale secolului al XlX-lea, dar cu productii
literare aparute si mult mai tarziu, dupa ce ecourile miscarii se stinsesera.
Romantismul devine, cu timpul, mai mult decat un curent literar si o
miscare culturala, devine o stare de spirit, marcand permanenta unei
metafizici a gandirii, contrapuse unui materialism suparator si simplist,
chiar unui realism care coboara in banal si in cotidian aspiratiile
umane.
Romantismul
este o reactie la imobilismul si schematismul clasicist, presupunand
o eliberare a mintii de "inchisoarea vietii", si cuprinde
destul de repede intreaga Europa. in Anglia aparusera creatiile poetilor
lakisti, in timp ce in proza Walter Scott promovase romanul istoric
de factura romantica. in Rusia apar poemele lui Puskin, in Polonia,
poetul militant Mickiewicz devine un simbol al luptei de eliberare nationala
a propriei tari oprimate. Un manifest al miscarii romantice a fost lansat
cu virulenta de Victor Hugo in prefata la drama "Cromwell", in anul 1827. Nu este decat concretizarea unui proces de acumulare
inceput mai demult: Chateaubriand publicase, inca din 1801-1802, "Atala", "Rene" si "Geniul crestinismului", repede
raspandite in Europa, chiar in Tarile Romane, fiind calificat, mult
mai tarziu, un "romantic feudal" (Vera Calin, "Romantismul"). Daca frumosul are o singura fata, spune Hugo, uratul are o mie si
prin aceasta literatura se imbogateste cu o multitudine de teme. Ideea
tine de o anumita estetica, ce va premerge, paradoxal, realismul, pentru
ca oamenii nu suporta uratul ca norma de viata, tinzand sa-l remedieze.
Caracteristic pentru miscarea romantica este asa-numitul sentiment le
mal du siecle, care il determina pe Chateaubriand sa plece din prea
batrana Europa si sa se indrepte spre America, unde natura si oamenii
apartineau altui timp, mai apropiat de primordialitate, de aici inspirandu-se
in scrierea operelor literare "Atala" si "Rene".
Multe dintre motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate si
de scriitorii romani: mitul strigoiului, evocarea trecutului istoric,
trecerea ireversibila a timpului, omul nemuritor, noptile, titanismul,
natura virgina, geniul, ierarhia divina. Romantismul se traduce
prin ironie, prin satira, prin faustianism, prin demonism,
promovand meditatia, nuvela si romanul istoric, epopeea
sociogonica.
"Dacia
literara" este legata nemijlocit de numele lui Mihail Kogalniceanu,
care stabileste in "Introductie" cateva din preceptele
ce stau la baza miscarii romantice de la noi, pornind de la o conditie
esentiala, subliniind, inca din fasa, autonomia factorului estetic:
politica trebuie exclusa din preocuparile revistei ca un fapt neviabil,
nesanatos, care micsoreaza vigoarea creatoare a unui popor.
Principiul
cel mai important este, in perioada de proiectare a conceptului de natiune,
afirmarea duhului national: "O foaie care parasind politica
s-ar indeletnici cu literatura nationala".
Criisriul estetic este
conexat asadar cu acela al promovarii specificului national. Literatura
trebuie sa fie originala si specific nationala. imprumuturile,
traducerile din alte limbi nu constituie o solutie a momentului literar
de la 1840:
"traductiile nu fac literatura" si "istoria
noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul
de
mari,
obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice".
Faptele, intamplarile trebuie luate din istoria poporului roman si,
pentru o convingatoare demonstratie, Kogalniceanu, chiar in acest
numar, publica nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul"
a lui Costache Negruzzi, capodopera a genului, ca o modalitate
de a exprima programul revistei. "Dacia literara" I
continua idei valoroase promovate nu cu multi ani inainte de reviste
din toate cele trei provincii romanesti: "Curierul romanesc"
(aparut in 1829), al lui Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, "Albina
romaneasca" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inima si literatura" (1838),
a lui Baritiu, in Transilvania. Istorismul romantic se coreleaza
in mod natural cu valorificarea folclorului, a bogatei creatii
populare romanesti:
"obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti
si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, rara
ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii".
Imitatia trebuie sa fie astfel abandonata, ca un motiv de stagnare,
fiind necesar ca literatura romana sa-si aiba propria existenta, diferita
de continutul altor literaturi. Remarcabile
sunt coerenta ideilor programatice ale
"Daciei literare"
si comunicarea semantica
perfecta a tuturor acestor principii de intemeiere a unei literaturi
nationale, in concordanta
cu dezideratele istorice ale vremii.
Unificarea culturala este
astfel un pas premergator
al
unificarii nationale: "Asadar foaia noastra va fi un
repertoriu general al literaturii
romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitori moldoveni,
munteni, ardeleni,
banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu
chipul sau".
Prin urmare,
limba si literatura romana trebuie sa dobandeasca un
caracter unitar,
lucru afirmat si de
inaintasi, dar constientizat, prin criterii programatice, de Mihail
Kogalniceanu.
Critica
literara trebuie sa fie obiectiva, nepartinitoare:
"Critica
noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana".
Principiul acesta va fi aplicat si mai tarziu de revistele care continua
pana in secolul douazeci curentul national-popular al
"Daciei
literare", indeosebi
"Convorbiri literare" si
"Viata romaneasca".
Programul
"Daciei literare" a avut un mare impact asupra creatiei
literare din epoca, declansand
un proces de
imbinare echilibrata a traditiei cu inovatia, de
racordare necesara la curentele
literare europene, pastrand insa un specific autohton ce se constituie
intr-o
abordare creatoare
a unor teme si motive de larga circulatie. Astfel,
istorismul
romantic pune "sfanta carte"
(Nicolae Balcescu) a istoriei noastre in slujba idealului national
al vremii, iar
motivul ruinelor,
de pilda, se muta din sfera romantismului paseist si deprimant
in aceea a
romantismului
militant, poetii romani facand din ruinele trecutului
simboluri
ale slavei strabune:
"Va iubesc, rasipuri sfinte, semn marirei stramosesti", va exclama Alexandru Hrisoverghi in fata
ruinelor Cetatii Neamtului.
Epoca
literara generata de aparitia
"Daciei literare", perioada
pasoptista, reprezinta un proces de efervescenta creatoare, prin receptarea
aproape simultana a
influentelor clasice si romantice din literatura
europeana a vremii, si
un sincretism al metodei de creatie ce
se poate recunoaste chiar in opera aceluiasi scriitor. Grigore Alexandrescu,
de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare
apartinand acestui curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor
romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul trecutului.
in acest fel, jumatatea secolului al XlX-lea ofera un tablou foarte
diversificat al creatiilor literare, receptat de Eminescu in chip
metaforic, "zilele de aur a scripturelor romane", punct
de plecare pentru o valoroasa creatie literara viitoare, epoca marilor
clasici, concentrata tot in jurul unei importante reviste,
"Convorbiri
literare".
Dintre
speciile literare cultivate in aceasta perioada, mentionam:
elegia
("Miezul noptei", Grigore Alexandrescu,
"O fata
tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu),
epopeea istorica
("Mihaiada", I. Heliade-Radulescu),
epopeea cosmogonica
("Anatolida", I. Heliade-Radulescu),
epistola ("Epistola domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu),
oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu),
balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu),
balada fantastica ("Mihnea si baba", D. Bolintineanu),
meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu),
satira ("Satira. Duhului meu", Grigore Alexandrescu),
fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului", Grigore Alexandrescu).
Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria poporului roman, in
"Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; sunt satirizate aspecte din viata sociala, in
"Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi;
proza devine
lirica, prin
"Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice:
"Tainele inimii", de Mihail Kogalniceanu,
"Manoil" si "Elena", de Dimitrie Bolintineanu;
"Calatorie in Africa", de Vasile Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul
«Decameronului»", dupa cum il caracterizeaza George Calinescu, iar
"Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica".
Potrivit lui Paul Cornea,
"Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea".
Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin
"Iorgu de la
Sadagura", scriitorul ironizand tendinta de a imita Occidentul,
prin ciclul
"Chiritelor", in care
micul provincial
este satirizat intr-o maniera ce-l precede pe Caragiale, sau prin
"Despot-Voda", o drama istorica.