Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, romanul "Baltagul de M. Sadoveanu infatiseaza o lume de puritate pagana, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii.

Alcatuit din 16 capitole (numerotate cu cifre romane), "Baltagul se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea neamurilor; printre acestea se numara si locuitorii muntelui a caror existenta traita pe inaltimi, ii invecineaza cu sacrul. Ajungand insa ultimii la impartirea darurilor divine, muntenii n-au mai avut ce primi; in compensatie, Dumnezeu le-a harazit "o inima usoara" si putinta de a se bucura de tot ceea ce le ofera viata:

" -Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti:, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune; sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura; si s-aveti muieri frumoase si iubete".



In finalul romanului, Vitoria si Gheorghita se intorc in sat, la viata pastoreasca pomenita in episodul anecdotic initial, pentru ca mereu o alta generatie va reface conturul existential al parintilor si strabunilor, pana Ia capatul vremii.

In lumina anecdotei initiale poate fi explicata, in buna parte, actiunea romanului.
Bunaoara, ramanand ce ceea ce aveau, conform poruncii sacre, muntenii au continuat sa traiasca intr-un spatiu aspru, in care "timpul se anuleaza prin izolare si singuratate" (Perpessicius); si pentru a pastra nealterata puritatea timpului intemeierii, au refuzat sa se amestece cu alte neamuri si si-au perpetuat "datinile lor de la inceputul lumii".


Greul drum al Vitoriei are drept scop implinirea "randuielii", astfel incat osemintele celui dus sa fie puse "in pamant sfant", harazindu-i astfel raposatului "binecuvantarea din urma s( rugaciunile de care n-a avut parte".


Tot in lumina anecdotei initiale poate fi privita si pedepsirea ucigasilor: Bogza si Cutui - calcand porunca sacra de a se multumi cu ceea ce aveau, iesisera din lege, iar pacatul lor trebuia sanctionat.
Nucleul epic al romanului il constituie inceputul capitolului al X-lea - episod in care autorul face. un excelent portret de grup al oamenilor de la munte. Traitori intr-un spatiu hieratic si pur, in care fiecare brad reprezinta emblematic viata si moartea, muntenii isi iubesc, mai presus de orice "datinile lor de la inceputul lumii".

Tema romanului fiind obiceiurile pastoresti, exista destule pagini sublime inchinate traditiei pe care oamenii din aceasta insula de nemurire au ridicat-o la rangul de lege.

In virtutea acesteia "cei mai vrednici" dintre munteni isi intemeiaza stani pe inaltimi, unde stau "cu Dumnezeu, si singuratatile", pana cand ciclul cosmic ii obliga sa-si coboare turmele spre balti; in aceste miscari largi ale transhumantei, cu
regularitatea lor de ceasornic stravechi se incadreaza momentele existentiale ale obstii: ritualurile sarbatorilor de iarna, botezul, nunta, inmormantarea.
Retin atentia, in roman, doua dintre aceste momente (primul, evocand o nunta, iar al doilea - descriind ritualul inmormantarii osemintelor lui Nechifor):
   - La Cruci, unde Vitoria "a dat de nunta", drumetii sunt invitati sa bea "in cinstea feciorului de imparat" - aluzie transparenta la vechea oratie de nunta despre care -Scria D. Cantemir in "Descriptio Moldaviae".

Si cunv fiecare casatorie constituie o repetare a aparitiei primei perechi a lumii, muntenii pastreaza calendarul "cel vechi de la inceputul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-a dat lui Adam".

                                     .
   - Ritualul inmormantarii constituie mobilul lungului drum al Vitoriei care stie ca Nechifor traise aidoma visul ei prevestitor: trecuse calare o apa neagra, intors cu fata spre apus. Cuvintele muntencei ("/

fac toate slujbele randuite, ca sa i se linisteasca sufletur) o apropie de personajul antic Antigona (din tragedia cu acelasi titlu, de Sofocle).
Detaliile ritualului funerar .(car cu boi, cetina, buciumasi, bocitoare, panza care semnifica "podurile" din "drumul" mortului) tin de un timp stravechi si emana din fondul spiritual autohton.

In roman, autorul evoca o lume arhaici in care datinile s-au pastrat "cape vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult".

Prin aceste tipare in care s-au integrat "randuri dupa randuri de generatii, in sute dupa sute de ani", lumea sadoveniana este proiectata intr-un timp stravechi, sacru st pur.

In "Baltagul, din tesatura aparent simpla a faptelor, se releva un substrat mitic de mare profunzime:
Mitul mioritic (acceptat de unii, contestat de altii) se concretizeaza in faptul ca romanul continua actiunea baladei.

In spatele naratiunii sta ideea destinului uman: autorul ridica o intamplare la rang de universalia, caci moartea este "a lumii mireasa", stapanind tot ceea ce sta, la un moment dat, sub semnul fiintarii. Rupt din Univers prin nastere, omul se reintegreaza in acesta prin moarte, pentru a-i perpetua splendida unitate: Nechifor care "s-a inaltat in soare" devine Omul universal si personaj-suma ahlumii. Timpul actiunii este mitic, prezentul curgand in trecut prin pastrarea traditiei si prin existenta mereu egala cu ea insasi. Spatiul este unul inchis: numele satului (Magura Tarcaului) nu are importanta pentru ca el simbolizeaza un sat pentru eternitate; sustras timpului comun.

  Mitul soarelui (cu radacini in mitologia egipteana) ar sta, conform opiniei lui Al. Paleologu, la baza intregit naratiuni.
Motivul soarelui strabate intreg romanul, conferind oamenilor si intamplarilor o aura de sacralitate; prin el se realizeaza dimensiunea cosmica a iubirii, a vietii si a mortii. Soarele este Muma in sens goetheean, in care se intoarce trecatoarea alcatuire umana; sub lumina lui incepe lunga calatorie a Vitoriei care i se inchina ca in vechile ritualuri pagane. Semn al puritatii, al sinceritatii si caldurii sufletesti ("... mai cu sama stau ei in fata soarelui c-o inima ca din el rupta") si martor al clipei in care "Nechifor a stat in cumpana cu Neantul, soarele intra in chiar destinul uman.                         
   Mitul marii calatorii este subinteles, drumul Vitoriei in cautarea osemintelor lui Nechifor fiind o replica pamantena la "marea calatorie" in care a plecat "dalbul de pribeag"; si pentru ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna, femeia si feciorul ei cutreiera muntii, spre a implini datina: "Sa nu ramaie intre lupi; sa-l aduc intre crestini".


  Mitul crengii de aur poate fi recunoscut in ultima parte a romanului, dupa ce initierea lui Gheorghita ia sfarsit, el fiind pregatit sa-si asume rolul si locul pe care Nechifor le avusese in comunitate.
Acest sfarsit are loc in noaptea in care feciorul mortului coboara in rapa (act care echivaleaza cu o descindere in Infern) pentru a se "naste" a doua oara, dupa ce primise, in sufletul lui fiinta celui dus: "Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui, in pasi, in zboruri, in chemari".



In scena praznicului, baltagul devine, "Creanga de aur" care va deschide drumul tanarului initiat: loviwdu-l pe Bogza, in frunte, cu baltagul, Gheorghita isi va recupera nu doar oile, ci si locul pe care Nechifor il avusese in comunitate (si pe care i-l uzurpase ucigasul).
Ca specie literara, "Baltagul este un roman; comentatorii au relevat caracterul polifonic al acestei capodopere socotita a fi si epos al mortii, si roman al initierii unui tanar, si poem al iubirii matrimoniale, si monografie a spatiului montan si poem al naturii.
Curentul literar in care se incadreaza "Baltagul este realismul liric.