Romanul lui Sadoveanu cu cele mai profunde semnificatii mitice este "Creanga de aur" (1933), "povestire filozofica", "scrisoare persana", roman istoric "absorbit in structura parabolei" (Nicolae Manolescu). Mihail Sadoveanu prezinta vremea arhaica, a magilor care continua initierea in tainele lumii: Kesarion Breb, al treizeci si treilea Decheneu, este trimis la. Memfis si apoi la Bizant pentru a se initia in tainele ezoterice ale egiptenilor si a afla noua credinta, crestina. El poposeste in casa preacuviosului Filaret si a Teosvei, bunica Mariei. Cu timpul, un puternic sentiment de dragoste il va lega de Maria. Kesarion Breb are, in lumea profana, o serie de noi deprinderi: citeste pe buze de la departare, descifreaza gandurile oamenilor cu usurinta, citeste semnele viitorului. Dragostea lui tainuita, Maria, e sortita imparatului Constantin, depravat de felul lui, care se casatoreste cu ea prin vointa statala.

Personajele lui Sadoveanu sunt tipice pentru constructia unui spatiu arhaizant, a unei "lumi dincolo de lume": tarani, pescari, padurari, vanatori, haiduci, lotri, morari etc. Toate aceste personaje se retrag in fata amenintarii civilizatiei, incearca sa-i supravietuiasca si sa pastreze vechile norme de convietuire. Calugarii reprezinta o galerie tipica de personaje ale lui Mihail Sadoveanu. Se poate aminti, in felul acesta, de staretul din "Vremuri de bejenie" (1907), de parintele Ioanaftan din "Peste munte" (1908), de schivnicul din "Fratii Jderi", catre care se indreapta Stefan cel Mare pentru a cere sfat la vremuri de primejdie. Sihastria acestuia, aducand aminte de inteleptii polistai, care puteau citi gandurile interlocutorilor, din perioada dacoromana, nu poate fi ghicita decat dupa urmele bourului care duce hrana pustnicului, gest simbolic, care-l apropie de preotii daci de altadata, cunoscand taina animalelor, a energiei vii si a imortalizarii. in "Creanga de aur" se contureaza un alt tip de schivnic, al treizeci si doilea Decheneu, "prorocul cel batran", care sta in "muntele ascuns", ca si magii eminescieni (din "Strigoii" si "Memento mori", de pilda), unde oficiaza un ritual cunoscut doar de el si de ucenicii sai. Preotul pagan este adus in lumea de jos de catre ucenici si oficiaza acolo un intreg ritual in fata multimii stranse:

"se arata si inalta bratele, binecuvantand pe pamanteni si jertfele lor depuse la altar".

Ceremonia urmeaza vechi traditii si date calendaristice, desfasurandu-se in zodia Racului, iar pustnicul pare sa aminteasca de un oficiant al unui zeu teluric, pentru ca da sfaturi oamenilor despre cultivarea pamantului, cresterea vitelor, vindecarea bolilor. Puterea sa se manifesta in sfera spirituala, iar oamenii care-l intalnesc raman contaminati de un anumit elan mistic. Traditiile aduc aminte de zei ai pamantului, de zeul Sabazios si de ospetele bogate ale celtilor. in modul acesta, prin religia pagana, omul devine mai aproape de creator, iar Mihail Sadoveanu incearca sa demonstreze ca religia noua, prin interdictia teluricului, il departeaza pe om de pamantesc, creand astfel chiar tentatia fructului oprit. Drumul lui Kesarion Breb la Bizant, un taram nou crestinat, este unul de initiere, dar se poate observa regretul avut de scriitor fata de vechea religie, mult mai apropiata de firea pamanteasca. Praznicurile si ospaturile tinute de oameni, dupa aparitia prorocului celui batran, reinvie sarbatori indepartate, ritualuri stravechi, cu un mare impact asupra omului de rand, devenind adevarate "sarbatori eleusine".

Religia cea noua este simtita de proroc ca o prelungire a celei vechi, omul percepand insa altfel divinitatea:

"Mi-ati vorbit de legea noua catre care noroadele se indreapta, dar sub cuvintele ei proaspate, eu vad aceleasi semne vechi, caci Domnul Dumnezeu are o mie de nume si o mie de forme. Noi putem ramane aici pana la sfarsitul timpului; iar preotilor nostri, carora li se cer alte vorbe pentru acelasi lucru, le dam sfat sa se plece stapanirii. Slujesc pe acelasi Dumnezeu."

Unitatea religiilor este un fapt demonstrat, pentru ca adevarul absolut este unul singur:

"Adevarul e unul, ca si Soarele. Cum fiecare din noi e susceptibil de a primi din el numai o parte, nimeni nu poate fi in posesia adevarului absolut, nimeni nu-i in eroarea absoluta."


Un personaj-narator este episcopul Platon de Saukkoudion, "slab, mohorat si cu nas lung ca o pasare Ibsi a smarcurilor Nilului".

El este un "cuvios batran monah", care il initiaza pe Breb in tainele coruptiei imparatiei Bizantului, asupra careia actioneaza fortele "demonului zavistiei", al "lacomiei de argint", al "nedreptatii si silei", toate generand putreziciunea sufleteasca. Preotul dezvaluie caracteristicile spatiului in care se misca, lipsit de orice valori morale:

"Cand ies dintr-un pustiu intru care slujesc, sufletul meu plange."

Episcopul se distinge printr-o imagine aproape dematerializata, fara un efect asupra moravurilor din epoca. Un alt preot este Filaret de la Amnia, care intelege ca raul nu poate fi starpit prin vorbe, folosind in loc fapta si principiul filotimiei. El traieste in Amnia de patruzeci de ani si a strans o avere considerabila, pe care o daruieste, la "un semn al lui Dumnezeu", saracilor:

"Cei multi, saraci si prosti, sunt sarea pamantului; pe acestia ii asupresc puterile lumii; marile, muntii si raurile nu le-ar putea da cat se cuvine."

insa omul se insala in gestul sau, cersetorii si saracii inventand fel de fel de pretexte pentru a-i smulge o parte din averea agonisita. Filotomia de care da dovada este absolut inutila, el creand o serie de situatii ce scapa de sub controlul moralei crestine.
Kesarion Breb este un mag venit din alte vremuri, un practicant al ezoterismului, ajuns in tara coruptiei, unde totusi personajele se opun acesteia. El este numit de autor "monahul cel sprinten si inalt" si atrage atentia prin ochii sai puternici, de o culoare intensa, prevestind tarii uranice. Personajul este cuprins de puternice nelinisti, care facusera sa-i apara pe frunte semnul divin, "trei linii in chip de triunghi".

Eroul poarta "strai alb incins cu colan subtire de argint, insa fara nici o alta podoaba", avand in picioare "cnemide, iar manicile hainelor erau largi ", si este insotit de Constandin, "omul acela mare si pletos cu infatisare de dulau ciobanesc".

Slujitorul se aseamana cu Ursus, din "Quo vadis" de Sienkiewicz, si este un adevarat urias, din alte vremuri, "gata sa rupa cu mainile falcile fiarelor ".


Cel mai mare din neamul Brebilor era trimis sa slujeasca lui Dumnezeu si acest lucru il face si Breb, care, in plus, studiaza sapte ani secretele piramidelor. Personajul este admirat de "multe femei" care "il urmareau cu mirare din pridvoare ori din unghiuri de ziduri asemuind trufia lui cu a unui leu balan de Libia si dorind sa-l auda vorbind si mangaind cu mainile lui albe. Ele banuiau la acest barbat puternic o voce grava si o mangaiere moale. incercau sa-i zambeasca, dar inghetau sub lovitura grea a ochiului lui verde, care trecea numai asupra lor, fara a le descoperi."


Breb, magul, este un "copil al pamantului si al cerului sau", care, ajungand la hanul lui Agatocle, cere pentru el "un ou si o ulcica de lapte" si pentru Constandin o halca mare de carne. Personajul poate citi gandurile oamenilor, de aceea i se atribuie "puteri imprumutate de la Demon ".

Breb este si un martor al noii religii, de care trebuie sa dea socoteala maestrului:

"Dupa cum mi-a fost porunca, am cercetat pe rand toate locurile cetatii, de la palat pana la colibe. La acestea din urma numai am cunoscut lacrimile fara nici un amestec de rautate... Caci acolo unde s-au adunat bunurile si puterea, stau demonii lacomiei, ai zavistiei, ai minciunii. Acolo oamenii se pleaca legii imparatului si legii lui Dumnezeu, insa cu viclenie, alcatuindu-si dobanda pentru pofte si patimi".

Dacismul scriitorului atesta, ca si la Eminescu, superioritatea religiei vechi fata de cea noua. Creanga de aur devine un obiect totemic, cu puteri magice, rasfrant in toate epocile istorice.

Capitolul VIII are titlul "Aici Kesarion Breb afla bucuriile cuviosului Filaret si ale doamnei Teosva, precum si o bucurie a sa proprie".

in casa lui Filaret se afla o multime de covoare si matasuri si de icoane de pret. Strainul poarta cu sine o carte de la Sakkoudion, care-i apartine lui Platon, iar in ea este scris "Supune-te acestui intelept egiptean", desi egiptenii nu au ochii verzi si pielea alba:

"Suni. mai intunecosi decai oamenii din Paflagonia si Bithynia."

Oaspetele isi declina identitatea, spunand ca nu este egiptean, vine din Dacia, dar s-a nascut in Egipt pentru a doua oara. Gazda se rusineaza de putinatatea hranei sale, aducandu-si aminte ca in vremurile de aur masa ii era mult mai imbelsugata. Dar oaspetele nu doreste mancarea, dimpotriva, vrea sa observe bogatia spirituala si pruncii gazdelor. Femeia este o batrana "nalta, dreapta si frumoasa, cu sprancenele inca negre", motiv pentru care Breb constata demitizarea vechilor credinte:

"De cand au iesit credinti noua in lume, cugeta Breb, au imbatranit zeitele."

Batrana il va conduce pe oaspete la chilia ei, voind "sa-i dea stiri despre Maica Domnului, de la sfanta manastire Sakkoudion".

Pentru batrana, regretul tineretii se observa cand o priveste pe Maria, cu "parul negru si greu, ochi mari adumbriti de gene lungi. Rotunzimea obrazului era delicata si a soldului deplina".



Capitolul IX, "Aici se petrec lucrurile ca in vremea de demult a basmelor mamei", coboara meditatia asupra lumii si mai mult pe scara timpului, in spatii care ies in afara curgerii acestuia. Cautarea miresei harazite in chip legendar imparatului Constantin, ca in aflarea condurului Cenusaresei, se intinde la nesfarsit, intr-o lume plina de tinuturi fabuloase:

"A ajuns pana la barbarii de dincolo de muntele Em si pana la noroadele de la Carpati vestea-poveste ca imparatia cauta sotie pentru feciorul Vasilisei Irina, care va ajunge curand sa fie singur vasilevs".

Povestile despre aceste locuri sunt spuse de "oameni cu plete zbarlite, mirosind a duhori si pulbere", care vorbesc despre palate situate intre mari. Solii imparatesti cauta o doamna a lumii, printre "boieri imbracati cu blani scumpe" si cautarea este platita cu bani:

"Cine nu poate raspunde primeste un ban de arama; cine raspunde primeste un galban s-un strai de matasa."

Cautarea miresei se inscrie intr-un orizont fabulos: condurul trebuie sa se potriveasca unei fete, nu neaparat crescuta in casele boieresti, unde averea dusese la degenerare, la degradarea trupului si a spiritului. in acest scop insolit se aleg douazeci de fete tinere care, "cazute din inaltime, n-ar fi fost vrednice decat de moarte, si de monahie".

Ritualul examinarii si alegerii fetelor, cu tot fastul lumii orientale, are loc "la palatul Hieria, pe tarmul asiatic al Bosforului, copilele fiind primite intr-o sala mozaicata, cu semnele imparatesti. Maria din Amnia incearca sa faca un legamant pentru celelalte fecioare: aleasa trebuie sa le ajute pe celelalte, sa ,nu le uite dupa ce va ajunge imparateasa. Un personaj care atrage atentia este Stavrikie, care le cerceteaza pe fiecare cu un ochi rece, ca pe o marfa de pret. Ba chiar le rosteste si stihuri. Fata batranului Filaret va cere "o punga cu banuti de argint pentru bunicul meu, ca sa aiba cu ce mangaia pe sarmani".

A doua zi, aleasa ca sotie este "nepoata cuviosului batran de la Amnia", iar fala este mare, ca a oricarui imparat bizantin:

"Barcile imparatesti, asternute cu covoare si purpuri, adusera de la Hieria la Augusteon pe fecioare. Intrand in gradinile cele mai dinauntru, trecusera una cate una intre hadambi, si intre muti, pe sub platani si chiparosi, suind trepte intr-un cerdac incununat de flori. Acolo, la fereastra deschisa, dupa o perdea de apa care curgea de sus, imparateasa cu feciorul ei stateau privind, judecand trupurile, obrazurile si umbletul. Cu adanca inchinaciune, Stavrikie atrase luare-aminte slavitei Vasilise ca se apropie acea al carei chip l-a vadit Maica Domnului, in visul preasfintitului Platon. Era prin urmare un dar al cerului. Era o armonie mladioasa. Era un cantec al mersului. Erau ochi plini de adancimea placerilor. Constantin cunoscu si el ca aceasta trebuie sa fie aleasa si o dori numaidecat, ca pe o jucarie."

Mai tarziu, magul este chemat sa regleze neintelegerile dintre Maria si imparat, el fiind considerat cauza care le provocase. Iubirea dintre cei doi se transforma astfel intr-o poveste de dragoste eterna, dincolo de "amagirea ce se numeste trup".

Atemporalitatea "crengii de aur" rezida tocmai din aceasta proiectie a povestii pe un fond peren, existent acolo, intr-un background, din cele mai vechi timpuri.