"Fantana dintre plopi" contine istoria impresionanta a capitanului Neculai Isac, indragostit de "o biata fata din satra", omorata de ai sai in momentul cand il avertizeaza pe tanarul aventurier de un jaf ce urma sa aiba loc asupra lui. Naratiunea se infiripa, dupa ceremonialul stiut, in atmosfera hanului cu ziduri de cetate, povestitor fiind acum "un om ajuns la carunteta, dar se tinea drept si sprinten pe cal".

Naratorul este un om trecut prin experiente multiple; poate ca pierderea ochiului inseamna dobandirea intelepciunii, cum se intampla cu zeul suprem germanic Wodan (Wotan), identificat cu Odin la scandinavi, care isi sacrifica un ochi in acelasi scop. Pentru a stabili departarea dincolo de care semnificatia faptelor se pierde, vocea auctoriala adauga:

"Iar calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuri".

in acele locuri, comparabile cu Far West-ul, "a avut loc o intamplare napraznica... si Dumnezeu m-a intors iarasi prin locurile acelei dureri."

Capitanul avea o reputatie de Don Juan, pe care mama lui incerca, precum jupaneasa Ilisafta, din "Fratii Jderi", sa o potoleasca, folosindu-se de acatiste date prin biserici. Vremea parea neschimbata pentru oameni, aceeasi dintotdeauna, numai muntii aducand o nota de neliniste, de tulburare:

"inspre munti erau pacle neclintite; Moldova curgea lin in soarele auriu intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri; si campurile erau goale si drumurile pustii in patru zari".

Omul care povesteste este ajuns la "caruntete", fiind, cu toate acestea, inca mandru si cu o distinctie aparte a chipului. Naratorul principal, care pune in miscare si supravegheaza intregul scenariu narativ, anunta ca noul sosit este capitanul Neculai Isac, facandu-i un portret fizic de om trecut prin multe intamplari ale vietii:

"Obrazu-i smad cu mustacioara tunsa si barba rotunjita, cu nas vulturesc si sprancene intunecoase, arata inca frumuseta si barbatie, de si ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniu."

Eleste, in acelasi timp, si povestitor si personaj in intamplarea pe care o istoriseste. Se recomanda "Neculai Isac de la Balabanesti, din tinutul Tutovei", ca si altadata, la prima sosire la han, cand hangita era Ancuta, o copie temporala identica a Ancutei de astazi.
Pregatind povestea sa, Neculai Isac se asaza langa foc, laolalta cu pistoalele nelipsite, in timp ce Ancuta, stiindu-i obiceiul, ii aduce in preajma o ulcica de vin. Mos Leonte Zodierul joaca rolul de "maitre des ce re monies", fiind cel ce il indeamna pe noul venit sa-si spuna povestea. Invitatia starneste interesul auditoriului, fiind .un prolog pentru istoria ce va urma. Povestitorul se adreseaza, potrivit atmosferei locului, cu apelativul "Domnilor si fratilor", care include o apropiere mai mare a lui fata de ascultatori. Structura povestirii urmeaza o linie simpla, comparabila insa cu multele intamplari ale lumii, ramase -necunoscute de-a lungul vremii. Distanta dintre timpul fabulei si timpul narativ este de douazeci si cinci de ani, destul de mult, astfel incat peste un anume fior tragic se asterne un sentiment de nostalgie: "De-atuncea au trecut ani peste douazeci si cinci. Catastihul acelor vremuri a inceput sa mi se incurce. Eram un om buiac si vicalos."



Motivul dominant al povestirii, topos erotic sui-generis, este al fantanii marginite de plopi, simbol al -altei lumi, ce poate marca o premonitie, anticipand moartea personajului feminin. Fata fusese harazita de judele tiganilor, Hasanache, sa-i atraga pe calatorii bogati de la han in capcane erotice, cu scopul de a-i jefui. in aceasta calitate, tanara si senzuala tiganca trebuie sa-l atraga pe capitanul Isac intr-o cursa, dupa ce acesta dobandise o imensa suma de bani, din vanzarea poloboacelor cu vin.

Intalnirea dintre tanar si Marga este minutios si incitant regizata de Hasanache: fata traverseaza apa unei balti cu fusta rosie ridicata pana la subtiori, iritr-o ipostaza tulburatoare, punand in miscare tanarului Neculai Isac energii erotice nebanuite: simti in el "ceva fierbinte", de parca ar fi "inghitit o bautura tare".

intalnirea celor doi se petrece sub bolta instelata, langa fantana dintre plopi, personajele sadoveniene traind din plin mirajul dragostei. Romantismul descrierii include nemiscarile selenare, boltile instelate, aspiratia spre inalt:

"Stele se aprinsera in cerul curat [...] si campurile intelenisera in liniste, ca intr-o taina."

Pentru a rasplati frumusetea fetei, in timpul indepartat al intamplarilor, capitanul ii aduce "o scurteica de piele de la Pascani".

Femeia, desi e o "roaba si-o nemernica", dupa cum ea insasi se defineste, accepta sa se sacrifice pentru tanarul Neculai Isac, fiind omorata de tiganii care aplica legea talionului. Capitanul pierde in confruntarea cu tiganii un ochi, devenind un "cavaler ratacitor" ("knight errant"), similar poate cu un Lancelot sau un Gawein, cavaler al Mesei Rotunde a regelui Arthur.
Fantana, locul pierzaniei, incadrata de plopi, ca niste dinti temporali distrugatori ai destinelor, va disparea si ea, semnificand deriziunea inevitabila a lumii: fantana dintre plopi nu mai este, "s-a daramat ca toate ale lumii".

Ochiul reconstituie acest imens abis temporal, "in neagra fantana a trecutului" capitanul Neculai intuind inca imaginea vie a Margai, pastrata intr-un registru virtual al memoriei ancestrale.
Eroii sadovenieni se individualizeaza printr-o proiectie in timpul mitic, prin ascultarea de povesti "din vremea veche, care astazi nu se mai vad".

Spatiul povestirii este miraculos, pentru ca reconstituie un adevarat esafodaj material, iar frumusetea povestii este o conditie esentiala:

"Cine le spune mai frumos, acela are lauda mai mare."

Hanul apare dintr-un spatiu imaterial, avand ziduri groase, "ca de cetate" si "porti ferecate", comparabil cu "orasele zburatoare" din mitologia popoarelor arabe sau cu cetatile de otel existente in paradisul celtic al lui Brain, imortalizat prin trecerea intr-un alt registru al timpului, sau chiar cu templul ceresc vazut de Ezechil in calatoria lui spre cetatea lui Iahweh, situat "in nor intr-o zi de ploaie".