La fel ca in poezia eminesciana, in romanele lui Sadoveanu exista trei perioade distincte ale istoriei: perioada arhaica, reprezentata in "Creanga de aur" (1933), arhetipala, a vremurilor magice, perioada eroica, de glorie marilor voievozi, a lui Stefan cel Mare, a statului atotputernic, in "Fratii Jderi" (1935-1942), si o perioada decadenta, in care epoca lui Stefan cel Mare este amintita doar temporar si numai in urice, in "Nfeamul Soimarestilor" (1912) si in "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" (1929), prelungita pana la existenta banala a societatii contemporane lui, in general demitizata si depoetizata, tradand plictisul si angoasele lumii moderne.

George Calinescu surprindea aceasta proiectie enorma a timpului istoric in spatiul imaginar:

"Luat in totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enorma [...] Prin gura sa vorbeste un singur om, simbolizand o societate arhaica, dar, spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizata in toate amanuntele. Opera scriitorului este o arhiva a unui popor primitiv ireal: dragoste, moarte, viata agrara, viata pastorala, razboi si asceza, totul este reprezentat".

in timpurile moderne, numai natura conserva, la Sadoveanu, acolo unde omul nu si-a pus amprenta devastatoare, coordonatele inceputului, puritatea initiata in illo tempore: "Viata si moartea se amestecau in hotarul acela de ape si mal, viata nenumarata si nesfarsita si moartea de fiecare clipa. Creatia si transformarea se succedau fara ragaz si cu o indiferenta dumnezeiasca".

Patriarhalismul lui Sadoveanu, cufundarea sa in ciclurile naturii deriva din linistea aparenta a locurilor, din monumentalitatea baltilor si a muntilor ce ascund, in peisajul frust si dur, taine greu de patruns. Chiar in romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" (1929), intr-o perioada de criza, de timp corupt al istoriei, sunt opuse, prin intermediul abatelui de Marenne, doua civilizatii, a Regelui Soare si a Daciei de altadata, existenta inca in Moldova, receptata cu surprindere si cu acuitate de inaltul prelat. c7e584cc98ixm

Romanul "Fratii Jderi evoca epoca de glorie a lui Stefan cel Mare, a marilor acte de intemeiere in granitele cele mai largi si de aparare a statului natural, vazut ca o mare familie patriarhala.

Este un roman istoric, de dragoste si comemorial, fiind prezentate evenimente capitale pentru istoria Moldovei, destine individuale si relatii familiale, intr-o savanta si poetica impletire de cronica, legenda, balada, epos folcloric si de viziune realista. Structura romanului poate fi considerata inelara si difuza, pentru ca textul este bogat, plin de semnificatii, aproape ca il capteaza pe cititor in spatiul naratiunii, prin abundenta de cuvinte, de fapte si de intamplari. Oamenii de aici sunt si ei, in mare masura, apropiati de modelul tipic de erou al legendelor romanesti, fiind capabili de acte remarcabile in situatii exceptionale. Eposul urmeaza scheme prestabilite, lucrurile se intampla pe pamant dupa ce au fost prevestite de stele sau de magi. Astfel, lupta de la Vaslui este descrisa cu limba de moarte de schivnicul de la Izvorul Alb, iar, inainte de a veni armia turceasca, natura se schimba dupa pronia divina: "Dupa grindini si vartejuri de vant se desteapta si se ridica la soare holdele culcate", pacla "care acoperise vaile" fiind un semn de la Dumnezeu. Fiecare dintre cele trei volume, "Ucenicia lui Ionut" (1935), "Izvorul Alb" (1936) si "Oamenii Mariei Sale" (1942) subliniaza, prin titlu, subiectul dominant, axat pe conturarea unei tipologii, in acest sens George Calinescu avand sa afirme: "«Fratii Jderi» e poemul intaiei dragoste juvenile, fara urmari, «Izvorul Alb» e poemul dragostei matrimoniale."

Ultimul volum extinde acest sentiment dominant la nivelul intregii familii patriarhale a Moldovei, este romanul dragostei de tara manifestate in vartejul uneia dintre cele mai glorioase batalii din istoria romanilor: lupta de la Podul inalt.

Primul volum, un veritabil Bildungsroman, infatiseaza formarea lui Ionut Jder ca ostas si dragostea lui pentru jupanita Nasta, care are o soarta dramatica: fiind rapita de tatari, se sinucide. Plecat in cautarea ei pana in Turcia, in seraiul lui Suleiman-Beg, Ionut este cautat, la randul sau, de ceilalti frati Jderi, care, instiintandu-l pe Voda, cuceresc cetatea Chilia, dar nu o mai gasesc pe Nasta. Aceasta preferase sa se arunce in apa decat sa cada prada turcilor. in acest episod este expus si planul de rapire a calului domnesc, a lui Catalan, si a insusi fiului domnitorului, a lui AlexAndrei , plan pus la cale de boierul Mihu, aflat in Polonia. Executantii acestei tentative, Gogolea si oamenii sai, sunt prinsi, dupa o batalie ce dureaza pana dimineata, si se afla de la acestia intregul plan de a-l rapi pe AlexAndrei . Lucrurile nu se termina simplu, cu inlaturarea primejdiei imediate, pentru ca se "da sfara in tara" ca este razboi si se iau masurile necesare. Obiectivul se muta de data aceasta asupra lui Stefan, care trebuie sa se lupte cu tatarii, la Lipinti. Navalitorii treceau Nistrul prin vad, atacau in grupuri independente, tabunuri, pradau, dadeau foc, luau robi si motivau aceste fapte ca fiind un drept al lor. Stefan inchide drumurile si vadurile de retragere a tatarilor si ii inghesuie la Lipinti, unde se da lupta decisiva. Fiul lui Mamac-Han este prins de Ionut Jder, de Simion Jder si de oamenii lor si este omorat prin sfartecare.


In volumul al doilea, Ionut Jder, pedepsit pentru actiunile sale oarecum infantile, este trimis ostean la Cetatea Neamtului, avandu-i ca tovarasi pe Samoila si Onofrei, fiii starostelui Nechifor Caliman. Stefan organizeaza o vanatoare *la Izvorul Alb, la Ceahlau, unde voia sa afle de la un pustnic, un fel de mag arhaic ramas in inima muntilor, daca trebuie sau nu sa intre in razboi cu Imperiul Otoman. Sihastrul este crezut mort, dar Domnul il vede in vis "binecuvantand un pojar urias care cuprinsese satele si targurile tarii".

Nicodim ii talmaceste visul, cum ca un calaret pe cal alb va invinge fiara. Simion Jder apare si el in acest volum, trecand granitele cu fratii sai, deghizati in negustori, dar cu arme in carute, pentru a o recupera pe Marusca lui Jatko Hudici, rapita de Niculaies Albu, nepotul boierului Mihu. in lupta cu Simion, Niculaies este ucis, iar Jderii se intorc cu Marusca, urmand a se casatori cu Simion. in episodul primirii printesei Maria de Mangop la curtea domneasca, este descris fastul curtii lui Stefan, cu nimic mai prejos decat al oricarei curti europene a timpului.
Volumul al treilea se concentreaza asupra bataliei de la Podul inalt, cand Stefan atrage cavaleria si artileria turca in mlastinile Barladului, de unde le taie calea cu doua corpuri de cavalerie conduse de Jderi. in lupta, Simion Jder, Manole Par-Negru si starostele Nechifor Caliman isi pierd viata, prilej pentru a se descrie ritualurile de inmormantare. Se incearca prinderea boierului Mihu, scos la vanatoare de capitanul Gogolea, in jurul Brailei, dar lucrul duce la avertizarea turcilor. Jderul mic este rasplatit de domnitor cu o mosie si este pus sa instruiasca noile steaguri de razesi.
Pe aceste coordonate epice, se cladeste imaginea unei Moldove patriarhale, stralucita sinteza de mitic si eroic, de timp legendar si de topos magic. Sub pana lui Sadoveanu, lumea din "Fratii Jderi" devine un Eden, un paradis demn de vechile legende grecesti. Moldovenii sunt renumiti pentru bucatele pe care le prepara, asa cum prosperitatea este descrisa si in "Hanu Ancutei", caci romanii par a trai intr-un tinut al abundentei ce aminteste de mitica varsta de aur. Bogatia de bucate tine de timpurile mitice sadoveniene, in care domnitorul era stapan, intr-o lume bazata pe mica boierime si pe o razesime puternica, gata la nevoie sa intre in razboi cand erau navaliri straine in tara. Conceptia lui Sadoveanu este ca razesimea este principala clasa sociala pe care se intemeiaza forta unui domnitor luminat, plasat in varful piramidei. Divanul este condus de un semizeu, reprezentat de voievod, stapanitorul unui imaginar Olimp:

"Sus, statea voda intru toata mania, impresurat de boieri; si spatarul ii tinea spata si buzduganul. Nimeni nu putea sa inlature dreptatea acelui brat. Ori boier, ori misel simtea aceeasi apasare ca subt o intocmire neclatita, asezata de Dumnezeu".


Conducator necontestat al unei mari familii, familia-natiune, domnul se ocupa si de rostuirea supusilor sai, incercand sa le gaseasca neveste si danii pe masura. Umbla mult prin tara sa se inchine pe la manastiri, prilej cu care, de hramul manastirii Neamtu, se abate si pe la Manole Par-Negru. intaia misiune a lui lonut Jder, viitor tovaras al coconului AlexAndrei , este de a prezenta voievodului bucatele gatite de mama sa adoptiva, jupaneasa Ilisafta, anume "clapon cu vin, ospatarit cu unt" dupa o reteta veche, de la Mavrichie-imparat. Voda si odrasla se asaza taraneste si mananca bucatele preparate. Un alt loc este hanul lui pan Iohan, unde eroii pot manca zeama de gaina cu galuste de hrisca, adusa in strachina, si plachie de malai maruntel. Belsugul alimentar da impresia de Scharaffenland: in dumbrava Mar-Putred, se amesteca oile cu treisprezece coaste si zimbrii, pe iarba crescuta pe deasupra celei vechi. Recolta este un miracol al Domnului:


"Fusese in acel an 1469 o buna cumpana a ploilor si panile albe dadusera mare spor de boabe [...] spicele erau mai cat degetul mijlociu al unui barbat plugar".

Albinele, create tot de Dumnezeu, fac, cu bunavointa lui, o miere extraordinara:

"Asemenea ceara, verzie la coloare, are prea placut miros si boierii venetieni se fudulesc cand au in palatele lor faclii din asemenea ceara. La palatul cel mare al dogelui si la sala sfatului celui mare al senatorilor nici nu se cuvenea sa arda altfel de faclii".

Tabloul general al romanului, spune G. Calinescu, este renascentist, de targ flamand, cu o liniste netulburata de nimic: cetatea ocupa un rol important in aceasta descriere, fiind plina de drumeti, mai ales de negustori de branza, carora li se daduse drumul, de catre Voda, sa intre in cetate. Scenele de protocol nu au loc insa in incinta unui palat: pentru romani, cetatile au o alta functie, de protectie in fata inamicului, departe de fastul unui Veronese, care poate ar fi imaginat jilturi aurite, draperii enorme si costume si trepte.
Imaginea, lui Stefan cel Mare este construita dupa cronica lui Grigore Ureche: domnitorul duce o politica de supunere a boierilor pentru intarirea puterii statale. Starostele Nechifor Caliman pretinde ca Voda i-ar fi impartasit programul sau politic:

"Razboiul meu, staroste Caliman, a grait iar Voda, zambind catre mine si privindu-ma aprig, sa stii ca il am cu aceasta tara fara randuiala. in tara asta a Moldovei, staroste Caliman, umbla neoranduielile ca vanturile. Am gasit in tara asta, staroste Caliman, si multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul. Asa ca eu bat razboi cu acei stapani care ti-au rapit ocina ta. in tara asta trebuie sa fie randuiala, in toate targurile si satele, si liniste pe toate caile negutatorilor".


Voievodul se bucura de o fala pe care numai personajele de legenda o pot egala: sosirea sa la manastirea Neamtu este anuntata cu surle si trambite, drumul fiind deschis de lefegii nemtesti, care cauta calea cea mai scurta spre cetate. Alaiul domnesc isi face aparitia dupa cautarea drumurilor, comparabila cu protocoalele moderne:

"Capitanul al treilea, cu aprod cu prapur, intra cu doua sute de pantiri pe hudita; miscand domol caii, ostenii mariei-sale isi largira loc in medean. Atunci soborul iesi pe poarta cetatuii, avand pe preasfintitul vladica Iosif in frunte, in odajdii".

Romanul se deschide in aceasta atmosfera mitica, prefigurand un univers in care lucrurile erau facute cu randuiala.
Numarul celor cinci frati este simbolic, luat, cum spune Edgar Papu, parca din "Mahabharata", de la cei cinci frati Pandava din epopeea indiana; romanul este de fapt povestea unei familii solidare din timpul lui Stefan cel Mare, domnitorul insusi fiind vazut ca un parinte patriarhal al unei mari familii, care este toata Moldova. Interesul scriitorului este de a descrie un episod glorios din istoria zbuciumata a Moldovei, in care romanii puteau sa tina piept navalitorilor straini, inaintea ultimei etape istorice, patetice, in declin, din vremea lui Alexandru Lapusneanul. Fratii Jderi alcatuiesc un trib, un clan, in care cei mai in varsta au influenta asupra celorlalti, sub pretextul experientei si din afectiune. Doar Ionut este la varsta pornirilor individuale, fiind manat de interese care il privesc in mai mare masura pe el.
Manole Par-Negru nu este "un grande de Spania"; boierul de la Timis servise sub comanda lui Bogdan-Voievod, tatal lui Stefan cel Mare. Acum este vel-comis al lui Stefan cel Mare: se ocupa cu cresterea armasarilor de rasa pentru oastea domneasca, la aceasta contribuind si talentele multiple in domeniu. Nu este un personaj prea volubil, mai curand seamana cu slujitorul lui Ionut Jder, Gheorghe Tatarul, care nu scoate nici un cuvant. Personaje sagace sunt insa femeile, mai ales jupaneasa Ilisafta, Manoloaia, cu o limba ascutita la adresa nurorilor, pe care incearca sa le imblanzeasca, la fel cum procedeaza un imblanzitor de cai.


Ca orice mama iubitoare, Manoloaia incearca sa-l insoare pe Ionut, sa-l introduca in cercul lui de fericire conjugala, dar nu mai reuseste din cauza nesfarsitelor razboaie. Spre deosebire de Ionut, Simion este taciturn si viteaz, nefiind, cu toate acestea, o figura mai stearsa. Ionut Jder este un personaj predispus spre legenda, el este un Fat-Frumos in devenire, de aceea starneste entuziasmul.

Este alintat, fura inima tuturor jupaneselor:

"Era fluture, flacara, schimbator ca un demon".

De aceea, de el se va indragosti jupaneasa Nasta si nu de cuconul regal. La inceput, doar Cristea, vistiernic de-al doilea, este insurat, in timp ce Damian nu are timp sa faca acest pas, pentru ca el umbla cu negustoriile la Liov si la Cetatea Alba, sa prinda "un pantece", un cheag in afaceri.

La batalii domnitorul e sprijinit si de oamenii comuni, "miseii de rand", si de razesi, care stiu, la nevoie, sa fie infricosatori. Vizualul este tulburat de scene apocaliptice, crepusculare, ca aceasta de la inceputul bataliei de la Podul inalt; "Urdia se miscase toata noaptea. Cand s-a oprit framantarea, Ia dezvalirea diminetii, s-a intins tacere catra mlastinile ce se cheama Trei Ape si s-au auzit glasurile tanguitoare ale hogilor si ulemalelor".

in batalie se misca Manole, comisul, cu "cele saisprezece steaguri", si vin si alte steaguri, din directii diferite. Tablourile groaznice, de infern in plina fierbere, sunt apoteotice: comisul Manole va muri, alaturi de fiul sau, Simion Jder, si cu asta un capitol se sfarseste, dar moartea lor nu este totala, pentru ca ei raman in istorie, invaluiti de o aura legendara.
Moldova mitica sadoveniana formeaza continutul primelor doua volume din "Fratii Jderi", un tinut in care oamenii au obiceiuri vechi, pe care le conserva de-a lungul generatiilor, crescand cai pentru ostile voievodului si preparand ceea ce nu exista in nici o alta tara, claponul de cocos salbatic, sarmalutele in vita de vie si placinte poale in brau. Oamenii sunt primitori de oaspeti, dar necrutatori fata de cei ce se comporta hoteste. Desi ambii sunt boieri cu rang mare, comisul si comisoaia muncesc din greu, ca niste tarani, apoi stau in fata vetrei, la foc, barbatul ascultand-o pe femeie.
Un eveniment cu totul deosebit este venirea domnitorului: cu aceasta ocazie, totul este pregatit, se impusca vanaturile cele mai rare, Ionut se duce si omoara prepelite, preparate dupa o reteta speciala, invelite in slanina afumata si prajite in coaja de fag, lumea intrand intr-o febrilitate putin obisnuita pentru acele timpuri care nu se grabeau:

"...monahii isi purtau ici-colo rantiile mohorate si-si aplecau barbile spre urechile oamenilor [...] Muierile, care niciodata n-au destula minte, prinsera a se tangui cu manile la tample si a-si cauta pruncii".

intre comisoaie si voievod exista o anumita familiaritate, de fapt domnitorul este ocrotitorul celor mai mici in rang, avand un aer paternal: cand se duce sus la herghelie, comisoaia se simte oarecum jignita, pentru ca nu a gustat din faimosul ei clapon, pe care il gatise dupa o reteta originala.

O astfel de lume, in care predomina legi vechi, in care toti se supun domnitorului, pentru ca el reprezinta autoritatea suprema si ii invinge pe turci de mai multe ori, va disparea in celelalte romane ale lui Sadoveanu, devenind valoroasa tocmai prin unicitatea sa. Vremea "aleasa" este perioada de aur, cand inca nu existau domni adusi rusinos de armata turceasca la putere, sau, si mai tarziu, fanarioti care frecventau lupanarele cartierelor sordide ale Stambulului, pentru a veni, dupa aceea, domnitori in tarile romane, unde-i storceau prin dari pe oamenii locurilor.
Motivele abordate de Sadoveanu in textul romanului sunt multiple: istoria si razboiul, care vin in prinvplan chiar din primul volum, cu secventa bataliei de la Lipinti, apoi cu batalia de la Podul inalt; vanatoarea si pescuitul, in "Izvorul Alb", unde Stefan participa la o vanatoare rituala, prilej cu care se intalneste cu sihastrii de pe Ceahlau si repeta istoria veche a formarii Moldovei; datina si destinul, cum se intampla cu prilejul petirii jupanesei Marusca; negotul si calatoria, cand Damian ii avertizeaza de planurile boierului Mihu pe ceilalti; dragostea si natura, motiv mai discret abordat, rezultat din vizitele lui AlexAndrei -Voda la jupanita Nasta sau din dragostea purtata tot acesteia de lonut; satul si biserica, vazute chiar de la inceputul romanului, cand domnitorul vine la hramul manastirii Neamtu; divanul si judecata, cu prilejul restituirii catre Nechifor Caliman a vechilor pamanturi, luate in stapanire de un boier lacom.

Limbajul lui Sadoveanu are o plasticitate rara, fiind folosite expresii de tip popular, "sa-l ospatez cu vesti", "Cel care-i cumpana lumii* , "are venin la radacina limbii", "i se prevedeau ciolanele prin piele", "ii ceteste si-i despica", sau metaforice, "pestele pe care sta asezat pamantul".

Nici termenii arhaici nu sunt neglijati: arhimandrit, lipani, parcalab, staroste, lotri, rodin, sama, bielsug, malorosieni, hodina, pristav, cergi.
Epoca mitica in care traiesc personajele lui Sadoveanu da romanului o anumita atemporalitate, un aer de epopee, imaginea unei tari ideale, care se izoleaza treptat de timpul istoric, devenind eterna si mareata, strabatand imensul ocean al imaginarului precum corabia fantoma din simfonia lui Wagner.