Viata in povestirile lui Mihail Sadoveanu este, de cele mai multe ori, legata de negustorie, pentru ca lumea arhaica nu a depasit stadiul trocului sau al schimbului simplu de marfuri. Temporalitatea este lenta, personajele aparand si disparand de pe scena intr-o succesiune inceata:

"Cand s-a potolit sub sopron orice miscare si carausii invaliti in cojoace se culcara intre roti sub cara, negustorul, ca si cum ar fi gramadit grija in buzunarile afunde ale giubelei, paru in toata floarea veseliei lui si inchina alta ulcica proaspata capitanului Neculai. Mai ales catra mazalul de la Balabanesti parea el a simti mai multa dragoste."



Inceputul celei de a saptea povestiri din "Hanu Ancutei", "Negustor lipscan", reia ritualul complicat al punerii in scena a actiunii, in care se identifica, mereu cu subtilitate, intriga:

"in sfarsit venise acel mult dorit ceas, cand puteam sa ma pregatesc a asculta cu mare placere istorisirea prea cinstitului nostru comis de la Draganesti..."

. De data asta, povestitorul este "un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit".

Sosirea si identificarea sa urmeaza un adevarat ceremonial, redat prin gesturi protocolare si solemne si printr-un dialog iscusit, in care ascultatorii de povesti, aflati in asteptare, isi dau cu presupusul asupra noului venit. Naratorul este acum Damian Cristisor, om umblat pe drumuri negustoresti, caruia mos Leonte zodierul ii stabileste, potrivit astrilor, un destin favorabil. Personajul pare potrivit pentru a prelua vocea auctoriala, iar drumurile sale constituie chiar fire narative care asteapta sa fie depanate. Exista, in tema cafatoriei, o metafora a drumului, cu functie dubla, de scenariu narativ gata alcatuit, daca stii sa-i desprinzi momentele cele mai pline de semnificatii, dar, pentru scriitor, si cu rol de metoda de creatie, in cel mai pur sens balzacian, prin faptul ca romanul, de pilda, naratiunea in genere, "este o oglinda purtata de-a lungul unui drum".


Drumurile negustorilor sunt lungi, pline de peripetii, deschizatoare de noi orizonturi, exercitii de luare in posesie, prin povestire, a unor lumi imaginare. Negustorii, urmand traiectorii corespondente cu semne si randuieli astrale, ajung dincolo de hotare:

"Pana-ntr-acea vreme umblam la iarmaroace cumparand marfa de la negustori nemti si jidovi. Dar am cugetat apoi ca dobanda lor e mai bine s-o agonisesc eu. S-asa am incercat, acu doi ani, un drum pana la Liov. Si umbland atunci cu folos, mi-am pus in gand acest-an sa merg mai dep arte: la Lipsea."

Semnul ce randuieste plecarea, pentru ca astrele sa-i poarte noroc calatorului, este sarbatoarea "sfintei Paraschiva" de la biserica Trei-Sfetite. in plus, parintele Mardare invoca semnele divine, fiind rugat sa citeasca inainte ca omul sa plece la drum. Negustoria se face pe taramuri indepartate, conexand civilizatii diferite, stabilind legaturi intre oameni traitori in parti diferite ale lumii, astfel incat, marturiseste naratorul, "pe Nistru, m-am intalnit c-un negustor arman, de sub stapanirea muscalilor, cu care am mai facut eu afaceri. Sfatuindu-ne si intelegandu-ne, am cumparat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasa si buna marfa. Am platit cate o rubla bucata."

Apoi, drumurile se diversifica: negustorul trece Nistrul la Cernauti, ajungand la Liov si, mai departe, "la Stratburg s-am vandut batalii c-un galban bucata - si i-au luat alti negustori, sa-i duca la un targ care se cheama Pariz."




In aceste peripluri repetate, prezenta civilizatiei occidentale se face simtita inca de la trecerea granitei inspre nemti si "frantuzi", pentru ca, de acolo inainte, calatoriile se fac cu trenul, mijloc de transport necunoscut de oamenii de aici, prilej de mirare in atmosfera narativa de la han, dovada fiind intrebarea pe care o pune "ciobanul de la Rarau":

"- Cum cu trenu? intreba cineva cu glas gros si suparat."

Pentru ciobanul de pe Rarau, trenul este o "ticalosie nemteasca", iar negustorul ii explica in ce consta aceasta masinarie:


"Sunt un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier. S-asa, pe yinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc."

Reactia oamenilor arhaici este de neincredere si insusi mos Leonte zodierul, care stie semnele vremurilor, isi face cruce. Masina "umbla singura cu foc si trage dupa dansa toate casutele. Apoi in acele casute sunt ori oameni, ori marfuri. Si batalii de la Tighina i-am incarcat in acele casute. Si merg foarte bine, fara scuturatura si fara nacaz; numaicat e-un huiet mare de trebuie sa graiasca oamenii unii cu altii tare, ca surzii."


Dar nu numai vehiculele sunt deosebite: casele sunt cu cate patru sau cinci randuri, dupa cum spune negustorul lipscan, iar oamenii sunt altfel imbracati:

"Cucoanele au toate palarii, iar boierii toti au ceasornic. Nu numai boierii, ci si lucratorii mai saraci."

Mos Leonte, un alt personaj-narator, este impresionat negativ de palariile femeilor:

"- De ceasornice nu ma mir... intrerupse mos Leonte; dar femeile cu palarii, drept sa-ti spun, mie nu-mi plac."


Mancarea nemtilor este iarasi o pricina de mirare pentru oamenii coborati din munte:

"Mare iarmaroc cat lumea asta, si comedii, si muzici, si nemtaria pamantului band bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea bautura, sa nu fie cu parere de rau. Caci e-un fel de lesie amara."

Nemtii nu stiu nici ce este vinul. Oamenii veniti de sus, fiind veritabili munteni din timpurile trecute, au credinta ca in acele locuri se mananca mata, broasca si guzgan. Dar negustorul raspunde ca altele sunt mancarurile de acolo:

"cartofe, sodom, - si carne fiarta de porc ori de vaca."

                                                                                                         
"Carnea fiarta" este un produs alimentar nedorit de munteni, care-i compatimesc pe nemti, fiindca nu au nici "miel fript talhareste si tavalit in mojdei", nici "pui in tagla", "nici sarmale, nici bors. Nici crap la protap."

Fara aceste alimente, esentiale in lumea pescarilor si a vanatorilor coborati direct din poveste, civilizatia occidentala se dovedeste total neatractiva; "- Apoi atunci, urma capitanul Isac, daca nu au toate acestea, nici nu-mi pasa! sa ramaie cu trenul lor si noi cu tara Moldovei."


Avantajul nemtilor, dupa cum remarca moldovenii, este totusi ca ei au o mare pretuire pentru carte, iar dreptatea este diriguita dupa reguli stricte, care-i plac razesului prezent la discutie:

"Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de mosioara cu imparatul. Si dac-a avut dreptate, judecatorii i-au dat dreptate impotriva imparatului."

              :
Conflictul dintre doua moduri de viata, unul arhaic, bazat pe eresuri vechi, altul cu o civilizatie tehnica bine dezvoltata in cadrul epocii, descris intr-o atmosfera colocviala si ironica, trece si el intr-un spatiu de asteptare, o data cu incheierea povestirii negustorului lipscan, care se intoarce cu mare cinste in tara Moldovei, pentru ca are "strasnice indreptari si mai ales o scrisoare de la nanasul meu dumnealui aga Temistocle Bucsan."

Negustorul, inca holtei, venit cu podoabe muieresti de prin tarile straine, nu poate sa nu remarce, in plina sarbatoare bahica a vinului, dupa ce ii da hangitei "o zgardita de margele", frumusetea femeii:

"Sa spuie toti daca au vazut vreodata zgardita mai minunata ia o muiere mai frumoasa !"