Texte ce pot fi alese ca suport al demonstratiei: M. Sadoveanu, Creanga de aur, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, Nunta Domnitei Ruxandra, Fratii Jderi.

Orientari teoretice

Romanul istoric - ca si nuvela istorica - a cunoscut o perioada de inflorire in romantism, imbinand informatia istorica, extrasa din cronicile medievale, cu legendele si povestirile orale. Aceasta dubla sursa se reflecta si in particularitatile sale: pe de o parte interesul pentru reconstituirea culorii locale pe fundalul unor evenimente istorice reale, pe de alta parte interesul pentru eroicul cavaleresc ce presupune aventuri extraordinare in care e implicata si o intriga sentimentala. Utilizarea materialului istoric in roman -atat cel evenimential, cat si cel referitor la civilizatia materiala si la moravuri - a supravietuit romantismului in formule extrem de diverse. Se pot constata, in general, doua tendinte. Prima dintre ele, cea a dezeroizarii istoriei, prin insistenta asupra cotidianului si asupra dimensiunii umane a personalitatilor istorice, se regaseste in romanele ce se supun canoanelor realismului obiectiv. Cea de a doua tendinta - similara intrucatva cu cea a teatrului de inspiratie istorica a celei de a doua jumatati a secolului al XX-lea - utilizeaza fabula istorica in realizarea unor romane-parabola, dand dimensiunii trecutului sensuri simbolice.


In literatura romana, romanul istoric este reprezentat aproape exclusiv de creatiile lui M. Sadoveanu, dar s-au inregistrat si opere care utilizeaza un material istoric divers, in general nonevertimential, in realizarea unui univers fictional care este plasat intr-o anumita perioada istorica, ca de exemplu Princepele lui Eugen Barbu. in acest roman, de mare succes la vremea aparitiei lui, perioada fanariota, sugerata mai ales printr-un limbaj arhaic de mare forta evocativa, dar si prin anume naravuri, functioneaza ca masca (ca travesti) a contemporaneitatii, in traditia Istoriei hieroglifice a lui Dimitrie Cantemir. De asemenea, Cartea Milionarului a lui Stefan Banulescu -scriitor apropiat de Sadoveanu prin forta magica a povestirii, inteleasa ca mod al naratiunii - creeaza o utopie vietuind insa intr-un timp trecut. Repre­zentativ pentru romanul istoric dezeroizat in literatura romaneasca este Printul Ghica al Danei Dumitriu.

Evolutia romanului istoric al lui M. Sadoveanu - de la Soimii (1904) debutului cu figurile lui de aventurieri avand cultul vitejiei razboinice si
angrenati in intrigi sentimentale romantice, la Neamul Soimarestilor (1919), cu problematica lui sociala, in esenta, la Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), al carui titlu indica o interpretare zodiacala, deci arhe­tipala, a istoriei - este revelatoare. Mitul, va sustine scriitorul, este o realitate vie a vietii poporului, iar adevarul lui, contestat de un rationalism obtuz, este sacru, caci exprima ordinea Marelui Tot la care omul participa. intr-o asemenea viziune, evenimentul particular isi dezvaluie semnificatia prin raportare la tiparul mitic, iar personajele sunt roluri, individualitatea fiind doar particularul prin care se manifesta arhetipul. Traditionalismul este astfel un concept complex ce presupune depasirea tipicului, a individualului semnificand intr-un timp particular, determinat istoric. in ordinea discursului epic, in opozitie cu disolutia fabulei ce se constata in anumite romane moder­niste, romanul traditionalist ii acorda un rol major.

Mihail Sadoveanu: Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda
Titlul romanului indica de la inceput locul pe care timpul istoric concret, cu evenimentele sale unice si irepetabile, il ocupa in structurarea mesajului cartii, similar intrucatva cu cel al intamplarii dintr-o istorie cu talc, o pilda, intr-o asemenea istorie, invatatura morala cu valoare absoluta este exempli­ficata prin intamplare, in romanul lui Sadoveanu "talcuirea", semnificatia atemporala, este data de raportarea timpului istoric la ordinea cosmica figurata de zodiacul ce marcheaza ciclica prefacere a lumii stapanite de soare.
Principala sursa de informatie istorica a autorului pentru acest roman a fost letopisetul lui Neculce care mentionase si o intamplare cu caracter anecdotic referitoare la blestemul unei satence careia domnul, luat ostatec de polonezi, i-ar fi cerut o cana de lapte la un popas, pe drumul umilintei sale. Aceasta intamplare este nucleul uneia dintre povestirile din Hanu-Ancutei si scoate in evidenta aspectul ramas definitoriu pentru domnia lui Duca-Voda: fiscalitatea devastatoare pentru tara, motivata de o lacomie nesatioasa. Din cele trei domnii in Moldova si una in Tara Romaneasca, autorul alege un singur an din cea de a treia, marcat, potrivit letopisetului, de judecarea si executia a trei mari boieri care complotasera impotriva domnului, de obti­nerea - pe bani grei - de catre domn a tuiului de hatman al Ucrainei si de nunta cu mare fast a uneia din fiicele sale, Catrina, o nunta cam silnica -intrucat mirele, feciorul lui Radu voda, era "grozav la fata" -, dar care n-a putut fi evitata intrucat inalta Poarta n-a admis ruperea logodnei, ceva mai veche. Tot din letopisetul lui Neculce selecteaza Sadoveanu si informatia referitoare la soarta cumplita a unuia dintre cei mai bogati oameni ai timpului, un boier pe nume Ursache, pe care judecata stramba a voivodului l-a saracit in urma parei mincinoase, de coniventa cu domnul, a unui negustor din Polonia, Balaban. in sfarsit, soarta cruda a lui Antonie voda Ruset, care-l precedase pe Duca in cea de a treia domnie, ca si informatia despre feciorii lui libertini provin din aceeasi sursa.

Acest material extrem de divers, in care se amesteca intrigile, parele, rascoalele unor sate razesesti, expeditiile de jaf si tulburarile externe, este organizat de autor in jurul unui eveniment cu semnificatii majore in plan simbolic: nunta, caci eterna nuntire a soarelui si lunii, stapana apelor, ordoneaza ciclica prefacere a vietii, motiv pentru care marea pereche cosmica patroneaza ca nuni orice casatorie, eveniment-prag ce marcheaza in plan uman primenirea generatiilor. Acestui eveniment i se adauga cel al innoirii domniei, cu semnificatii similare in viata tarii, domnul, ca stapan al ei, avand rolul sa-i asigure ordinea ca temei al statorniciei si belsugului. Distributia rolurilor in aceasta indoielnica si esuata istorie de iubire, parte a disputei pentru tron, in consecinta pentru stapanirea tarii, este semnificativa: Duca voda, stapanul tarii, este tatal si stapanul virtualei mirese pe care o pazeste cu strasnicie in vederea unei nunti cu profit politic, marirea stapanirii.


Ca si fiica sa, tara cunoaste strasnicia stapanului ei si se arata indaratnica.

Printul Alecu Ruset, inainte de a fi aspirant la mana Catrinei, fusese doar rivalul lui la stapanirea tarii, un rival dorind mai curand prabu­sirea lui Duca decat tronul, stapanirea tarii, caci frumosul si seducatorul beizadea este inclinat spre bucuriile clipei, spre petrecerea rasfatata si fara griji pe care i-o asigurase prea ingaduitorul sau parinte, Antonie voda Ruset. Mazilirea parintelui sau - opera a intrigilor lui Duca in socoteala caruia fiul punea si moartea survenita in urma torturilor la care fusese supus la Edicule pentru a marturisi unde-si ascunsese averea - intrerupsese rasfatul si petre­cerea, transformandu-l intr-un exclus ce se angajase, prin aceleasi procedee, sa-i teasa o soarta similara celui ce ocupa intr-un fel rolul de tata vitreg. Astfel, tanarul nu-si asuma nici o clipa un rol in ordinea lumii si nimeni nu-si pune nici o nadejde in el. Idila cu domnita Catrina a fost de la inceput marcata de aceasta ambigua raportare a seducatorului Alecu Ruset la calitatea si virtualul sau rol princiar. increzator in calitatile sale de cuceritor, el accepta intalnirea secreta cu fiica dusmanului sau cu gandul de a o utiliza ca arma in urzirea caderii acestuia. Cazand prada patimii iubirii, devenit din cuceritor cucerit, printul ramane totusi ceea ce fusese: un risipitor rasfatat, ocrotit de unii si prigonit de altii, un fermecator aventurier. Iubita lui ii seamana intru totul.
E de notat ca locul unde se castiga sau se pierde totul este inalta Poarta, unde se si petrece o buna parte a actiunii. Pentru stapanii tarii, inalta Poarta este un substitut al divinului. Dumnezeu, caruia Duca-Voda i se roaga, sacrificand bani pentru biserici si manastiri cu neplacere si carteala interioara, e un stapan mai indepartat a carui bunavointa se cumpara, dar in implinirea rolului de stapan al tarii raportarea la legea divina lipseste cu totul.


Ca substitut al divinului, inalta Poarta este o imagine simbolica a demoniei in intelesul de absenta a legii ca temei al ordinii. invalmaseala ulitelor Istanbulului contrasteaza cu linistea saraiului sultanului, cu gradinile sale paradiziace si incaperi impodobite, dar contrastul este de suprafata, caci pretutindeni stau la panda ochi si urechi, de la cel mai inalt demnitar si pana la ultimul servitor, toti sunt angrenati in diverse intrigi in a caror tesatura complicata cel mai adesea hazardul hotaraste intre marire si cadere.


In constructia subiectului, Sadoveanu utilizeaza motivul epic al calato­rului strain, abatele de Marenne, care ascunde sub masca misionarismului religios calitatea lui de diplomat al Regelui-Soare pe langa inalta Poarta. Desi venit din locuri indepartate, emisarul rafinatei civilizatii occidentale este si el o faptura duplicitara, caci sutana monahala este doar o optiune pentru o viata imbelsugata si un rang in ierarhia monahala, averea familiei, neindestulatoare pentru toti copiii, nu i-ar fi ingaduit nici luxul, nici pozitia adecvate titlului sau nobiliar. Bonom si epicureu, abatele este cu totul strain de asceza monahala. Sosirea lui in Moldova marcheaza debutul actiunii, iar calatoria lui spre Iasi in tovarasia lui Alecu Ruset, caruia-i fusese recomandat si incredintat de un nobil polonez prieten al beizadelei, prilejuieste o imagine a tarii, privite de un strain curios si deschis, comentate si explicate de un autohton. Aceasta dubla perspectiva nu are ca efect relativizarea, ea se realizeaza de altfel in cadrul unui dialog, ci explicitarea. Pe acelasi parcurs se expune si conflictul cu derularea sa prin confesiunea pe care printul i-o face abatelui la un popas hotarat de schimbarea vremii care modifica planul initial. Traseul fusese hotarat de capitanul Ilie Turculet, mercenar cu nume cunoscut, aflat in slujba la Iesi in zona de hotar unde se confruntau asemenea osteni condotieri angajati la diverse stapaniri succesiv sau actionand chiar pe cont propriu. Cunoscator al locurilor ca si al mersului vremii, dar si al vremurilor, Ilie Turculet alesese un drum laturalnic spre a evita ambuscadele si-i prile­juieste strainului cunoasterea unor locuri de o frumusete feciorelnica ascunse in inima codrului, dar si cu derutante contraste, cel dintai asemenea contrast fiind intruchipat chiar de perechea alcatuita de print si servitorul sau. Spre uimirea abatelui, Alecu Ruset ii vorbeste limba si se poarta cu politetea curte­nitoare a nobililor occidentali, insa servitorul sau, Valcu Barladeanu, e un padurar, o faptura de dimensiuni uriesesti care, in ciuda infatisarii sale primi­tive, are cunostinte meteorologice neobisnuite si o mare ingeniozitate in rezolvarea tuturor dificultatilor drumului. Si semnele prezentei umane in locurile ramase ca la inceputurile lumii sunt la fel de derutante: in singu­ratatea codrilor, langa o carare, o fantana si un mar ofera drumetului posibi­litatea de a-si potoli foamea si setea, constituind o gradina miniaturala ca loc de odihna binecuvantat, dar la o cotitura a drumului o aparitie amenintatoare inarmata cu un ciomag si inconjurata de o haita de caini costelivi taie calea micului grup de calatori. Din deslusirile incalcite ale acestei fapturi parca preistorice rezulta ca undeva mai in adancul padurii se afla toti consatenii sai pribegiti dupa ce satul le fusese incendiat de oamenii lui voda sau de talhari de drumul mare, nu se stia prea bine. Ceva mai departe o moara arsa si pustiita arata calatorilor ca fusese in graba parasita la aparitia lor. Fugarii se si arata sovaielnic, numai dupa ce se incredinteaza ca strainii au ganduri pasnice.

Erau mesteri tocmiti de stapanul locului, satrarul Lazarel Griga, spre a repara moara care avusese aceeasi soarta ca si satul despre care le vorbise omul padurilor. Satrarul se si iveste curand intr-o stare de ameteala care-i lasa calului initiativa gasirii drumului, dar care nu-l face sa uite obligatiile de gazda fata de calatorii aflati pe pamantul sau.

Ospatul oferit de satrar la curtea sa cu infatisare nespectaculoasa este ultimul episod din aceasta calatorie de initiere a strainului in lumea Moldovei. in ambianta rustica a incaperii rezervate doar oaspetilor cu rang inalt, gurmandul abate se desfata cu rafinamente culinare pe care nu le-ar fi banuit dupa primitivismul asezarii, servite cu un ceremonial de o simplitate la fel de rafinata. Vinul nobil oferit de gazda cu o inflorita istorie a provenientei sale este detaliul ce incununeaza imaginea unei civilizatii stravechi. Pe fundalul acestei petreceri insotite de cantecul unor lautari se suprapune marturisirea lui Alecu Ruset cu amestecul ei de iubire si politica, cea dintai deslusire asupra starii stapanirii tarii, a dinamicii ei generate de intrigi cu fire multiple, in care se vede implicat si abatele purtator al unui mesaj din Polonia, de cea mai mare importanta pentru printul proscris.

Imaginea cetatii de scaun reflecta nu numai mizeria prostimii, ci si nepa­sarea fata de viata cetatii, absenta oricarui interes pentru ordinea ei, Iasiul fiind o aglomerare de case zidite dupa bunul-plac al proprietarilor. La curtea domneasca, unde abatele este primit ca oaspete, domneste o atmosfera de apasatoare suspiciune. in logica necontenitelor dispute pentru domnie, Duca-Voda descoperise de curand un complot al unor boieri menit sa-l rastoarne din scaun si-si chemase boierii la sfat nu atat pentru hotararea sortii celor vinovati, cat pentru a ghici care dintre ei mai era implicat. Sfetnicii pandeau si ei privirile si reactiile lui voda pentru a-i citi gandurile ascunse. in hrubele de sub sala sfatului, a caror cheie nu o aveau decat calaul si voda, cei prinsi isi asteptau osanda. Aceasta structura a spatiului are un caracter simbolic evidentiind identitatea functionala a domnului si a calaului, singurul om de incredere al stapanului tarii. Prima ipostaza in care apare voivodul este cea de judecator profund corupt de propria sa avaritie si avand figura vesnic posomorata. Raportand cele doua gazduiri ale oaspetelui strain similare prin situatia gazdei - atat modestul satrar, cat si domnul suferisera de curand ata-
curi asupra stapanirii lor - contrastul dintre ele este pe deplin edificator asupra prapastiei intre legea pamantului, vechea randuiala ce persista eroic, desi grav amenintata, si ceremonia oficiala, masca protocolara disimulanta a jocurilor intunecate, a curtii domnesti.
Desfasurarea actiunii este extrem de complicata tocmai fiindca eroii angrenati in conflict actioneaza pe mai multe planuri ce se intrepatrund, creand impresia unei panze. Astfel, Duca-Voda judeca boierii complotisti si hotaraste pedepse ce practic nimicesc satele razesesti din Orhei si Lapusna a caror vina fusese numai increderea in scrisori masluite, primeste intr-o audienta tainica un bogat negustor din Polonia de la care cumpara informatii utile cu pretul unei parti a averii unui mai vechi adversar al sau si chiar doi falsi sau adevarati calugari ucraineni ce se atasasera insotitorilor abatelui cu scopul de a-l spiona si de a-i lua documentele secrete pe care sunt dispusi sa le vanda contra cost voivodului. in acest rastimp, Alecu Ruset, bazandu-se pe scrisorile compromitatoare pentru Duca-Voda, pastrate pentru el la loc sigur in Polonia, desi avea interdictie de a intra in Iasi, indrazneste sa-l infrunte pe dusmanul sau chiar la curtea domneasca avertizandu-l cu totul imprudent asupra armei sale secrete si, in acelasi timp, prin complicitatea bine rasplatita a dadacei domnitei Catrina, reuseste sa-si vada iubita intr-o casa de la peri­ferie in timpul unei plimbari. De indata ce alaiul abatelui, acum unul oficial, paraseste cetatea de scaun, firele complicate se aduna intr-unui singur urma­rind traseul calatorului. Aceasta a doua parte a calatoriei se petrece in conditii cu totul schimbate: se schimba vremea si ploaia nesfarsita de toamna des­funda sleahul, drumul mare la fel de neingrijit si de lasat in voia sortii, ca si celelalte, laturalnice, atat doar ca mijlocul de transport pus la dispozitie de voivod e cu totul rudimentar punand la grea incercare trupul bine hranit al francezului. in plus, hanurile sunt mizere si periculoase, astfel ca la ultimul popas inaintea parasirii Moldovei doar precautia capitanului Ilie Turculet si neasteptata sprinteneala a abatelui il salveaza din mainile celor doi calugari ucraineni. Protectia voivodului se arata si indoielnica, si ineficienta. La hotarul Moldovei, printul se desparte de abate, care-si continua drumul spre Istanbul. in darapanata si neingrijita sa curte de la Harlau, Alecu mai schimba in aur o parte din averea sa pastrata in pietre pretioase pentru a plati mesa­gerii tainici de la domnita Catrina si de la prieteni din Polonia; apoi, la venirea iernii, se retrage intr-o manastire din creierii muntilor al carei staret, un fel de replica autohtona a abatelui francez, ii este unchi si care-l va rasfata pana la venirea primaverii, cand la Istanbul spera sa culeaga roadele a ceea ce semanase toamna.
Runda a doua a confruntarii celor doi dusmani se petrece cu totul altfel decat nadajduise Alecu Ruset. Duca-Voda isi asigurase cu bani multi si scrisori masluite reinnoirea domniei si tuiul de mare hatman al Ucrainei si numai sprijinul subtil al abatelui de Marenne, care-i castigase capul pierzand diplomatic o partida de sah cu sultanul, ii rapeste domnului victoria totala. in aceasta situatie, Alecu pune la cale un plan de rapire a Catrinei si cu o suma nebuneasca, ultima ramasita a averii sale, tocmeste o corabie pentru a fugi in lume cu iubita lui. Cand insa escaladeaza zidul manastirii unde ar fi trebuit sa fie Catrina, dupa cum il instiintase prin dadaca, indragostitul nu o gaseste, domnita se razgandise. Esecul pe toate planurile il indarjeste si-l indeparteaza de unicul sau prieten, abatele, ale carui sfaturi de acceptare a realitatii nu gasesc nici un ecou, asa incat, cu toata paza de la locuinta acestuia, printul dispare pe un drum al carui sfarsit nu poate fi decat moartea. Traseul de la hotarul Moldovei si pana in cetatea de scaun este urmarit prin intermediul alaiului invingatorului, care este in acelasi timp si alai de nunta al domnitei Catrina. Aceasta nu-l tradase de la inceput pe Alecu, asa cum plin de venin crezuse acesta, ci incercase sa obtina anularea logodnei sale cu beizadeaua Stefan cel "grozav" la chip. in fata neizbanzii insa se resemnase si acum calatorea spre Iasi stapanita de o furie neputincioasa, pe care si-o descarca in comentarii rautacioase pe seama logodnicului ei, facute in tovarasia fratelui ei. Nici triumfatorul Duca-Voda nu era senin, ci privea posomorat inchinarile ceremoniale ale targurilor si satelor prin care trecea, socotind ca tara asupra careia dobandise stapanirea prin mare cheltuiala se arata indaratnica, stran-gatorii de bir, lenesi si hoti, iar nunta, oportuna si de folos, va necesita alta jertfa de bani. La Iasi pregatirile marelui eveniment se desfasoara in acelasi dublu registru: un fast impresionant si izbucniri de furie violenta ale domnu­lui cand slujbasii solicitau cele de trebuinta pentru nunta. Asemenea strigate de furie urmate de bufniturile buzduganului domnesc patrundeau si in camara miresei, inspaimantand-o fara sa-i aline frustrarea pe care si-o descarca infigand acul de par in coasta dadacei ce incerca sa o mangaie. Noaptea inveninata cu amaraciuni si batai are un sfarsit neasteptat. in zorii zilei sosesc la curte vesti despre nebuneasca incercare a lui Alecu Ruset de a-l rapi pe mire. Oamenii lui Ilie Turculet, angajat de print, patrunsesera vijelios la gazda beizadelei Stefan si-l scosesera din pat incarcandu-l grabnic pe cal, dupa care se departasera in goana. Nu izbutisera insa sa ajunga prea departe, caci fusesera ajunsi din urma de oamenii agai Cantemir, mult mai numerosi. Socotind realist sortii de izbanda, capitanul Ilie Turculet ordonase oamenilor sai sa se retraga, urmati fiind si de credinciosul Valcu Barladeanu, care nu reusise sa-l convinga pe Alecu sa faca acelasi lucru. Ramas singur, beiza­deaua Ruset este inconjurat, doborat de pe cal si adus spre judecata domnului. Domnului ii este relatata intamplarea abia dupa incheierea ei; o asculta posomorat ca intotdeauna si porunceste sa-i fie adus prinsul spre a avea satisfactia de a-l ucide personal, caci il cumparase cu bani multi. Palid si
insangerat, o umbra sovaitoare a ceea ce fusese odinioara, Alecu este tarat in fata domnului si primeste clatinandu-se lovitura de buzdugan, apoi se prabu­seste. Asa il vede pentru ultima oara Catrina, care, imbracata cu hobotul stralucit de mireasa, se indrepta in tovarasia drustelor spre locul ceremoniei. Acoperindu-si fata la o astfel de priveliste, mireasa se retrage in graba. Apoi lesul este ridicat si locul spalat pentru ca nunta sa-si urmeze cursul.

Ca de obicei la Sadoveanu, actiunea in plan uman este proiectata pe modelul absolut al ordinii totalitatii, crugul anului, ciclul anotimpurilor. Cunoasterea semnelor vremii si adecvarea propriei actiuni potrivit lor repre­zinta indiciul apartenentei la randuiala lumii; in acelasi timp, prefacerile in planul vietii umane isi releva sensurile prin raportare la ordinea canonica neschimbatoare a lumii. Evenimentele din Zodia Cancerului, roman a carui durata epica cuprinde o toamna si o primavara, iama care le desparte fiind lipsita de intamplari - nunta si innoirea domniei - sunt analoage primaverii; nunta silnica cu un mire diform in favoarea domnului calau ce distruge bucuria vietii si intoarce spre sine belsugul tarii pustiind pamantul si nimicind neamurile isi dezvaluie astfel semnificatia pentru sensul timpului istoric pe care Miron Costin, si el personaj al romanului, l-a caracterizat drept "cum­plite vremi si cumpana mare pamantului nostru si noua".