O simpla invitatie la dragoste declanseaza, in poezia "Sa ne iubim, chera mu", o euforie a elementelor. Elementele de jargon amestecate, grecisme si frantuzisme, sunt semne poetice pentru o lume polimorfa, mixaj de orientalism lent, lenes, si nazuinta catre iesirea din carapacea istoriei, in care sunt antrenati nu numai membrii cuplului, care declanseaza un erotism de proportii cosmice, ci si spatiile dimprejur, obiectele, cladirile, intr-o universala declaratie de dragoste:

"sa ne iubim, chera mu, sa ne iubim tujur
ca maine vom fi prada inundatiilor,
surparilor de teren, betiilor crancene,
ca maine un ieri cu labe de paianjen de fan
iti va umbla in carliontii de florio ai
coifurii
zapacindu-te,--ambetandu-te...
sa fim tandri, baigui poligonul catelu
lipindu-si irisii
de soldurile voluptoase ale autobazei
filaret
sa fim tandri, singuratatea mea, ciripi
indicatorul de sens giratoriu
sa fim tandri, mai zise o musca."


Sentimentul iubirii se naste ca o constanta universala, sub semnul primaverii, cuprinzand contagios obiecte de o diversitate neasteptata:

"primavara ne lingea ca un pechinez pe
fata, pe maini
ne facea sa ne intrebam ce gust om avea
pe limba infinita a noptii plina de autocare
si stele
primavara ne mangaia depasind uneori
limitele maternitatii sau prieteniei
nevinovate
aratandu-si provocatorii sanii reci sub jacka
ei de turcoaz jerpelit,
oh, mai ramai, sopti lustra catre o scama
de pe covor,
nu vrei sa te urci la mine? bem ceva
ascultam muzica, iti arat biblioteca...
nu vrei sa ramai in noaptea asta la mine?
sa ne tinem de mana, ii spuse un medic
primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tabla din vitrina cu jucarii."


Elanul germinativ se instapaneste, intr-un circuit nesfarsit, in toata gama de obiecte din domeniul textil:

"sa ne iubim, sa ne amam, sa crestem si sa
ne inmultim
cantau tergalurile si velurul, drilul si
chembrica pe gabroveni
le raspundeau pana la raguseala plutonierii
si norisorii
sa facem chestia aia, gafaiau frizeriile.
ca niste becuri electrice legate in serie
nervii plezneau pe antebrat, venele se
umflau pe torace."

Distorsionate, deformate, obiectele isi schimba forma, se personifica, fac lucruri bizare:


"in nari analizatorii mirosului isi incuiau
paltoanele in dulapuri
si indicele de refractie isi halea sandviciul
cu carne de pui
in holbarea perversa a ochiului."

Ocheadele, strambaturile nevinovate sunt preludiul unor stari halucinante, in care se aglomereaza asociatii neasteptate de obiecte terestre si cosmice:

"ce de ocheade, cate accidente din
neatentie,
conturi incheiate, polite platite
ingerasule, stranuta plamanul privindu-se
in oglinda
si vazand in urma lui o uzina.
primavara ne intindea pe paine felia groasa
de televizor
mintea noastra era imbacsita de proiecte
de agresiune, deja vedeam microcosmosul
impanzit de transee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul
de blana de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelati ai omului care trece prin
zid..."

.
Corpul uman sufera o regresiune pe scara genetica, poezia vizualizand fetisul-obiect aflat in cautarea absolutului:

"creierul nostru isi amintea de cand statea
ghemuit
de cand pulsa, de cand palpita, fojgaia,
colcaia, misuna, serpuia
antebratul isi defula in aerul slabanog
sentimentul de a avea pene,
urechea - sentimentul de a fi auzit boncaluitul triceratopsului
si bulele de hidrogen pleznind malaria
peste fata."

Personaje sunt, pentru Mircea Cartarescu, bulele de hidrogen, flora intestinala:

"ai incredere in mine, ganguri flora intestinala
intinzandu-se voluptos in bratele groazei
care purta in acea seara un costum simplu,
cambrat, tineresc,
da-mi un pupic, se ruga anabolismul de
catabolism,
crudelo, nu ma chinui, ranjea maxilarul
spre maxilar."



Lasarea serii amplifica starea de efuziune erotica: "venea seara, .orasul se anima,
venea noaptea strazile sfaraiau ca sifonul,
sa fim tandri, loz necastigator, sa fim
tandri, batator de covoare,
sa ne iubim, robinete, sa facem excursii,
mapa de plicuri!
in rochii de moloz si nuiele verzi, de
mezeluri si de branzeturi,
spoite cu vodca si motorina emotiile
iesisera la agatat.
prin ganguri si pasaje acoperite cu geam
colorat
cate un pisoi zgaria in ladita vreunui dafin
si in berarii ospatarele se lasau desurubate
de vii contra cost."

indemnul la iubire poate continua la nesfarsit, ca intr-o enorma "carte de nisip", infinita ca insasi lumea. in fond, spune Mircea Cartarescu, totul de vine Carte.