Volumul "Moartea citeste ziarul", din care face parte poezia "Doamne-fereste", a aparut la Amsterdam in tumultuosul an 1989, fiind o premonitie pentru evenimentele ce aveau sa schimbe fata politica a societatii romanesti. Cele doua titluri mentionate si toate versurile poeziei de fata sunt dinamitarde, prefigurand mari revolte sociale. Istoria ajunge intr-un impas, este blocata in ne-facere, "ne duce in burta", dar "a uitat sa ne mai nasca", din oportunism, teama, slugarnicie fata de potentatii regimului. Putinii "preafericiti" ai acestuia au "privirea scurta", multumiti cu "borsul dogmei ce le ploua-n basca", pentru care fac "zilnic reverente".




Intreaga atmosfera apasatoare a anului 1989 se aduna dincolo de metaforele socante ale poeziei, ca un fundal pentru o istorie gestanta de mari acumulari de revolta. "Nebunul", potentatul suprem, al intregului sistem totalitar, tamaiat encomiastic de "episcopii" propagandei, cuibariti simbolic in lucruri de prima necesitate, "in polonic, in cosul pentru zdrente", s-a ipostaziat de mult intr-o perspectiva mitica, in iluzia ca repeta marile gesturi de mantuire a omului:

"cand ne e foame deseneaza peste,
cand vine frigul aresteaza clima".

De fapt, el "isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste".

in aceste conditii, finalul poeziei devine indemn si strigat de revolta:

"opriti Istoria - cobor la prima
opriti la statia Doamne-fereste."

Fapt intamplat intocmai, in decembrie 1989.