"19 trandafiri" (1980) expune un alt caz de suprapunere a planurilor temporale: exista un nivel al existentei profane, dincolo de care omul simplu nu poate trece, pentru ca nu are instrumentele mintii care-i sunt necesare pentru a trece la acest stadiu al evolutiei, si un plan al existentei sacre, capabil sa trangreseze limitele fiintei si ale materiei.

Personajele lui Mircea Eliade, situate la granita intre cele doua lumi, sunt capabile de astfel de fenomene inexplicabile, de accedere la un alt stadiu al existentei, cum se intampla in cazul eroului din nuvela "Secretul doctorului Honigberger", cu Van Manen si Bogdanof, din "Nopti la Serampore", cu Marina din "Pe strada Mantuleasa", capabila sa-si imbatraneasca si sa-si intinereasca trupul prin echilibrarea balantei energetice, prin extragerea sau adaugarea de energie vitala prin intermediul unui efect de tunel, de accesare a fortei primare a multiversului. In cazul de fata, scriitorul A.D.P. (Anghel Dumitru Pandele) descopera o poarta de intrare intr-un alt timp, practic intr-un non-timp, in care vectorii cvadridimensionali se invart in gol, dupa ce personajul participase la spectacolele de teatru experimental ale lui Ieronim Thanase, cu nume simbolic, aducand aminte de zeul mortii, Thanatos. La experimentul de a trece intr-o alta dimensiune asista Eusebiu Damian, secretarul lui Pandele, care presupune ca de fapt scriitorul plecase intr-o alta tara; iluziile i se spulbera intr-o buna zi, cand primeste un buchet de nouasprezece trandafiri, in care se scrie ca Pandele se va intoarce intr-o buna zi.

Disparitia misterioasa a lui A.D.P. Aduce aminte de "calatoriile in afara lumii" (otherwordly journeys) de care pomenesc toate mitologiile lumii. "Cartea lui Enoh", neinclusa in "Biblie", aminteste de un fenomen similar. Enoh este un personaj care a avut prilejul de a trece in lumea cealalta, de data asta una cereasca, fiind luat si transportat spre gradinile Raiului de un inger. Indiferent ca aceasta lume se afla intr-o zona terestra sau una celesta, ca pasagerul vede acelasi intuneric primordial, "un intuneric mai intunecos decat cel pamantesc", din care lumea este vazuta panoramic, se intalneste aceeasi distorsiune, consecinta a intrarii in neloc:

"Vedenia lui Isaia" contine acelasi neeludabil fenomen, eroul care petrece doua ceasuri in cer, fiind translatat cu treizeci si doi de ani in viitor. O veche saga irlandeza, povestind calatoria lui Bran pe Insula Femeilor, arata ca la intoarcere nimeni nu-l mai recunoaste, ci doar vechile legende vorbesc despre el. Ty-Thyk, dintr-un basm vietnamez, dus in cele treizeci si sase de pesteri ale zanei Ngui, se intoarce acasa, constatand ca cele cateva zile fusesera un secol. Desi explicabile prin paradoxuri temporale, aceasta ilogica a irealului este una complexa, netinand numai de teorii, oricat de avansate ar fi ele.

Oamenii simpli, desi cu functii mari in regimul totalitar comunist, cum este cazul lui Albini, ofiter al politiei politice secrete comuniste, nu au sofisticarea necesara pentru a intelege ceea ce se intampla. Albini se intreaba, referitor la disparitia lui A.D.P., daca "nu cumva pleaca el din tara, inscenand o disparitie stranie?" Pentru omul legii, lucrurile nu pot avea decat o explicatie rationala, respectandu-se canoanele logicii.
Evadarea lui Pandele se face in alt timp si alt spatiu; el coboara, precum Orfeu, in alta lume, in Tartar, sau ascende intr-un paradis, avand senzatia unui apocalips avant la lettre, fiind unul dintre alesi. Evadarea din lume este un fapt ce se poate intampla cand granitele realitatii sunt estompate:

"- Tocmai dumneata ma intrebi asta? Dumneata care - cel putin asa mi-ai spus - ai patruns intr-o padure distrusa cu 25 de ani in urma, ai intrat intr-o casa cu toate luminile aprinse si masa pusa, si sampania frapata, asa cum era in Ajunul Craciunului 1938? Si pe urma ai fost gasit, pe o buturuga, in marginea soselei, aproape ingropat in zapada?" La fel, evadarea este totala, timpul si spatiul disparand:

"- Evadarea despre care iti vorbeam adineaori nu implica tari, orase sau continente necunoscute. «Evadezi» doar din timpul si spatiul in care ai trait pana atunci, timp si spatiu care intr-un viitor din nefericire destul de apropiat vor echivala cu o existenta perfect programata intr-o imensa inchisoare colectiva. Urmasii nostri, daca nu vor sti sa descopere tehnicile de evadare si sa utilizeze libertatea absoluta, care ne este data in insasi structura conditiei noastre, de fiinte libere desi incarnate, urmasii nostri se vor considera cu adevarat captivi pe viata intr-o temnita fara usi si fara ferestre, si in cele din urma vor muri. Caci omul nu poate supravietui fara credinta intr-o libertate posibila - oricat ar fi ea de limitata - si fara speranta ca intr-o zi va putea dobandi sau redobandi aceasta libertate."




In "Apocalipsa, mileniul si utopia astazi", (in "Teoria Apocalipsei si sfarsiturile lumii", Editura Meridiane, Bucuresti, 1999), Francis Fukuyama reia teza augustiniana dupa care omenirea imbatraneste din cauza lipsei de libertate, "... noi... traim in vechea era a omenirii..."

:

"Sfarsitul istoriei va fi o perioada foarte trista. Lupta pentru recunoastere, vointa de a-si risca viata pentru un tel pur abstract, batalia ideologica mondiala ce necesita indrazneala, curaj, imaginatie, vor fi inlocuite de calculul economic, de rezolvarea la nesfarsit a problemelor tehnice, de preocupari in mediu si de satisfacere a sofisticatelor cereri de consum. in perioada post-istorica nu va mai exista nici arta, nici filozofie, doar perpetua ingrijire a muzeului istoriei omenirii".


Descrierea sfarsitului lumii este prevestita de episcopul gal Orientius din secolul al V-lea d.Hr. in lucrarea Commonitorium (11. 355-67):
"Fiecare stramos isi va spori pasul si va trece,
Ducandu-si copiii si neamul.
Fiecare neam vechi va fi condus in randuri stranse
Bunul pasind printre urmasii sai...
Oricine s-a nascut, de la inceputul lumii
Pana in ultima zi care va insemna sfarsitul.
Suflete drepte si pacatoase din orisice taram
Vor fi aduse in acelasi loc de porunca de la Rasarit.
Si totusi nici unul din miile de suflete nu va purcede de acolo
Daca nu a fost numarat de Domnul sau."


Si Derrida, in "Sfarsiturile omului" si "Cogito si istoria nebuniei", si Foucault, prevestesc sfarsitul lumii, vazut ca o incapacitate de evolutie.

Prin aparitia "anormalilor", lumea nu mai poate fi indepartata de un Apocalips benefic, vazut ca o renastere sub forma unor "corpuri de lumina".

in "Cetatea lui Dumnezeu", Sf. Augustin spunea ca profetiile referitoare la sfarsit se aplica numai la viitor, nu si la evenimentele contemporane. Toate teoriile apocalipsei opereaza cu acelasi concept - "Mundus senescit", "Lumea imbatraneste", dupa cum spunea un cronicar merovingian din secolul al VH-lea, aplicabil complexului de fiinte incapabile sa treaca dtncolo de temnita, de enclava transcendentala.


In romanul "19 trandafiri", personajul plecat pe celalalt taram va reveni in locurile uitate de patina vremii:

"in februarie 1969 s-a nascut baiatul, Adrian Gheorghe. Iar in Martie ne-am mutat in strada Fantanelor. Casa memoriala fusese inaugurata cu doua saptamani mai inainte."

Mesagerul lumii transcendentale se face simtit printr-o avertizare mentala:

"in noaptea de 10 spre 11 Aprilie, aproape ca n-am dormit. in zori, m-am imbracat si am trecut in birou. (ii spusesem Valeriei ca am ceva urgent de terminat). Ma uitam tocmai la ceas, cand am auzit soneria la usa din fata: opt fara un sfert. Am alergat in varful picioarelor si am deschis. in prag, acelasi buchet somptuos..."

. Tanarul banuit ca l-a adus, "de vreo 16, 17 ani", nu are nimic de a face cu buchetul:
"- Ai sunat adineaori la numarul 43, si ai lasat in fata usii un buchet cu 19 trandafiri.
Tanarul a ridicat din umeri:
- Ma confundati cu altcineva, spuse politicos, dar ferm. Eu, numai de trandafiri n-am chef. Azi ma prezint la examen, si am trac...
- Ce fel de examen? l-am intrebat banuitor.
- Literatura franceza moderna, spuse cu un zambet amar. Dar am cazut prost..."

Propozitia pe care trebuie sa o traduca este Nous sommes condamne la libert!,
ceea ce permite reluarea unei teme mai vechi. Mircea Eliade introduce aici simboluri discrete: al pelerinului, al fiintei eterne, destinata sa calatoreasca si sa inregistreze toate intamplarile existente, dar si al rozei, element de adoratie mistic. Potrivit "Dictionarului de simboluri", de Jean Chevalier si Alain Gheerbrant, roza, trandafirul, este floarea cea mai des invocata ca simbol in Occident, comparabila cu lotusul din India. in religia crestina, roza semnifica potirul in care a picurat sangele lui Iisus, este chiar simbolul ranilor sale, al mantuirii prin inaltare la cer. La alchimisti trandafirul alb avea semnificatia imposibilitatii atingerii absolutului. Simbolistica trandafirului merge inapoi in timp pana in momentul genezei, al apelor primordiale, peste care se inalta ca un triumf al vietii, un fel de centru din care emana toate manifestarile ei profunde, sufletul, iubirea, aspiratia catre perfectiune, catre starea genetica pierduta.
Tanarul poate fi un alter-ego, o varianta a lui A.D.P., poate reincarnat imperfect, una dintre nenumaratele fete ale existentei multidimensionale eterne, poate 19-dimensionale, dupa teoriile moderne, o soma folosita doar pentru coborarea in lumea inferioara, bioorganica.