Publicat in 1939, "Nunta in cer" este un roman de dragoste, care se incadreaza in directia realista a prozei eliadesti din prima etapa a creatiei.

Caracterizat drept "cea mai integrala si servila intrupare a gidismului" in literatura noastra" (Calinescu), Mircea Eliade este un prozator modern care abordeaza o tematica de tip existentialist: eroii sai (in majoritate tineri) au o viata afectiva in­tensa, in care dragostea, nelinistea, moartea, dezorientarea, singuratatea constituie tot atatea marci ale existentei.

Ca si alti mari scriitori ai epocii sale, Mircea Eliade creeaza "personaje problematice, spirite nelinistite, cautatoare, disponi­bile pentru toate experientele existentiale" (D. Micu).
  Romanul este o specie a genului epic. Opera narativa in proza, de mare amploare si diversitate, a carei actiune se desfasoara pe mai multe planuri, romanul are un conflict bine marcat si personaje complexe.
"Nunta in cer", de Mircea Eliade, se incadreaza in specia romanul, fiind o opera narativa in proza, de intindere mare, cu personaje complexe.

Spre deosebire de romanele traditionale, lumea infatisata este alcatuita din trairile launtrice ale celor doi barbati care se confeseaza.
Tema lucrarii fiind erosul, acesta da nastere unor nelinisti, incertitudini si profunde interogatii existentiale.
Fluxul cronologic este abolit, iar perspectiva auctoriala este subiectiva, fapt exprimat prin folosirea persoanei I.
Prin aceste trasaturi, "Nunta in cer" devine un roman mo­dern.

Din punct de vedere compozitional, romanul "Nunta in cer" este alcatuit din saisprezece capitole (numerotate cu cifre ro­mane, fara titluri); de-a lungul lor se incheaga cele doua confe­siuni pe care si le fac, intr-o noapte, doi barbati - Andrei Mavrodin si Barbu Hasnas - aflati la o cabana de vanatoare, din munti.

Romanul are si un moto extras din "Noul Testament..."

, "Cartea intaia catre corinteni", capitolul 13, paragraful 12.

Din evocarea intamplarilor (scoase la iveala de fluxul memo­riei), intelegem ca, cei doi barbati iubisera, in perioade diferite, aceeasi femeie: Lena (pentru Hasnas) si Ileana (pentru Mavrodin).
Subiectul propriu-zis se incheaga in cateva linii, accen­tul cazand pe analiza lucida a sentimentului iubirii.
Cu toate ca istorisirea lui Hasnas cuprinde partea a doua a cartii (capitolele X-XVI), in timp, intamplarile le preced pe acelea traite de Mavrodin.

La cel mai simplu nivel de interpretare, aceasta istorisire
confesiune ar putea fi povestita astfel:

In 1917, in timpul primului razboi mondial, Barbu Hasnas (student roman in Franta, devenit ofiter in armata acestui stat) este trimis in Moldova, in cadrul misiunii militare franceze.
Prin aprilie, in timp ce calatorea cu trenul spre Iasi, Hasnas o cunoaste pe Lena, o tanara de cincisprezece ani, disperata din pricina unei intamplari oarecum banale: matusa care o in­sotea coborase intr-o gara si nu izbutise sa se intoarca la timp, lasandu-si nepoata singura.
Dintr-un impuls cavaleresc, Hasnas o ajuta sa coboare la destinatie, dand-o in grija unui prieten (functionar in gara); pe urma, prins in vartejul vietii de fiecare zi, tanarul uita acest episod.
Dupa razboi, acaparat de frenezia imbogatirii (care cuprinsese societatea romaneasca) si mostenitor al unei mari averi (ramasa de la unchiul sau), Hasnas devine un prosper om de afaceri si intra in lumea mondena a Capitalei.
Intr-o seara, prin 1924, in casa prietenei sale, Clody, Barbu Hasnas o reintalneste pe Lena, devenita acum o tanara fru­moasa si sobra, pe care gazda o prezinta drept " ultima fecioara din secolul XIX!".

Obisnuit cu nonconformismul femeilor din lumea pe care o frecventa, Hasnas glumeste si cu Lena, dar se loveste de rezistenta inghetata si de duritatea conceptiilor ei conservatoare.
Nu peste multa vreme insa, in timp ce calatorea, cu trenul, spre Milano, tanarul ramane surprins vazand-o pe Lena (care ii va marturisi, mai tarziu, ca il urmase intentionat, deoarece se indragostise de el).


In termenii relatiei sacru-profan, Hasnas il reprezinta pe cel de-al doilea; din aceasta pricina, iubirea dintre el si Lena {nas­cuta ca urmare a unui ramasag, in spatiul unei Venetii hiber­nale si triste), nu poate consona cu armonia cosmica, totul pe-trecandu-se la intamplare. Chiar si casatoria celor doi (oficiata la Paris, in cadru restrans) este determinata tot de hazard, fara ca mirele sa se gandeasca prea mult.
Intorsi in tara si in lumea mondena a Bucurestiului, cei doi incep sa se instraineze: orgoliosul sot se zbate intre iubire, nefericire si indoiala, in timp ce Lena traieste "caderea" din mit, in- banalul cotidian: "pierduse incetul cu incetul ceea ce era mister, spontaneitate, fantezie in faptura ei".

Asa trec trei ani, timp in care cuplul socotit a fi perfect nu poate ajunge la implinire: "imi dadeam si eu seama uneori ca am fi putut trai cu adevarat fericiti, ca totul ne pregatise pentru asta, dar se intampla ceva, dincolo de noi si de dragostea noastra, care ne facea sa suferim si sa cautam suferinta".





In aceste conditii, dorinta lui Hasnas de a avea un copil este privita de Lena ca o hotarare accidentala, luata la intamplare si insuficient gandita.
Refuzul femeii starneste mania atroce a barbatului si cei doi ajung la divort.
Prima confesiune ii apartine lui Andrei Mavrodin si permite descifrarea semnificatiilor mitice ale romanului ca si explicarea titlului.
Scriitor cunoscut si adulat in saloanele bucurestene pentru cartile sale (cu deosebire, pentru "Tineretea Magdalenei" - ultima aparitie), Mavrodin o cunoaste pe Ileana in casa unui arhitect, intr-o seara de 8 ianuarie, la opt-noua ani dupa despartirea ei de Hasnas.
Presimtita de Ileana inca din anii sederii in Germania, intal­nirea cu Mavrodin constituie modalitatea de recuperare a statu­tului ei mitic: el este un Initiat, nn Creator pe care ea il astep­tase ca Euridice pe Orfeu, ca s-o salveze ("Stam seara la fe­reastra si cantam asteptandu-te. Stiam ca am sa te intalnesc").
Mai tarziu, cand iubirea lor totala si acaparatoare il im­piedica pe Mavrodin sa mai scrie, Ileana preia atributele orfice, incercand, prin cantec, sa-l intoarca la menirea lui; in acest punct, personajul se aseamana cu Leana (cantareata din nuvela "in curte la Dionis", mesagera a poetului amnezic Adrian). De altfel, in seara in care a cunoscut-o, Mavrodin a gasit-o pe Ileana langa pian.

In planul profan, viata comuna a cuplului cuprinde intam­plari lipsite de importanta: un drum al lui Andrei Ia niste cu­noscuti, in Moldova, o excursie la Predeal, mici vizite la prieteni.

In tot acest timp, iubirea lor se amplifica, de parca barba­tul si femeia s-ar fi cunoscut si s-ar fi indragit intr-o alta viata, iar acum se intalneau dupa o lunga despartire ("...trupurile noas­tre s-au recunoscut, ca dupa o lunga, blestemata despartire").

In planul mitic, cei doi refac, prin iubire, fiinta perfecta a Androginului pe care Zeus b despicase in doua, din invidie, alcatuind barbatul si femeia: "Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru expe­rienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna..."



In sufletul Ilenei, ceva ramasese totusi legat de pamant, de prima ei ipostaza (profana); asa se face ca, intr-o dimineata, ea isi exprima dorinta de a avea un copil.
Barbatului i se pare insa ca astfel isi va pierde menirea sacra, de Creator si refuza: "Noi nu suntem o pereche din                                                                                     aceasta lume (...). Destinul nostru nu se implineste aici pe pa­mant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct" .
Dornic sa ramana intr-c nesfarsita "nunta in cer" (unde Ileana l-ar fi condus ca Beatrice, pe Dante, in Paradis), Mavrodin se teme ca iubirea lor "s-arputea adultera daca ar rodi aici, pe pamant".

Totusi, incearca sa-i fagaduiasca o implinire a dorin­tei ei, candva, " cand vom vedea ca nu mai putem ramane prea mult in cer" .

Inainte de Paste, Andrei si Ileana pleaca intr-un sat de munte, pentru a-si petrece vacanta.
Acum, in noaptea prohodului si in Sambata Mare, Ileana traieste la modul dramatic suferinta mortii lui Iisus, identi-ficandu-si durerea pentru moartea viitoare a propriului copil cu aceea a Sfintei Fecioare. Iubirea devine astfel o hierofanie. o revelare a sacrului.


In acest timp insa, barbatul incepe "sa cada" "din cer", reeditand mitul lui Lucifer: curand, cand indoielile privind tre­cutul misterios al Ilenei il incoltesc, Mavrodin simte ca "nici o amintire cereasca nu mai ramanea pura, ferma" din iubirea lor, el insusi capatand atribute de "inger cazut": "in acele mo­mente infernale imi judecam iubita, asa cum isi judeca orice barbat intunecat femeia cu care s-a culcat o noapte" .
Nici excursia in Italia nu-l salveaza de acest destin, din nunta lor "in cer" ramanand doar " betia aceasta intunecata a «caderii» ".



In iarna, dupa Craciun, cand Ileana se interneaza intr-o cli­nica (pentru a scapa de sarcina), Mavrodin retraieste destinul lui Faust - omul care si-a vandut sufletul Diavolului si a carui iubita (Margareta) isi omorase copilul.
Peste catva timp, Ileana dispare fara urma (probabil, in moarte). Mavrodin incearca sa reinvie timpul iubirii, scriind un roman intitulat "Nunta in cer", dar acesta nu mai seamana cu paradisul pierdut.