Lucrarea "19 trandafiri", de Mircea Eliade a fost carac­terizata ca un roman intelectual dar si ca unul mitic (inspirat din mitul lui Orfeu); de asemenea este si un roman fantastic.

Alcatuit din 25 de capitole numerotate cu cifre arabe si fara titluri, romanul pare sa aiba o actiune desfasurata cronologic, in jurul anilor 1965, cu unele iesiri din timpul concret.

Naratiunea este scrisa la persoana I, ca un jurnal al lui Eusebiu Damian - secretar al scriitorului Anghel Dumitru Pandele.
Universul infatisat de autor prezinta, ca si in nuvela "La tiganci", doua fete ale realitatii: una vizibila, concreta si lo­gica (pe care o cunoaste toata lumea) si una ascunsa, ilogica, nestiuta, descoperita doar fragmentar de catre personaje.

Cele doua fatete ale realitatii alcatuiesc planurile romanu-M.
  Tema romanului o constituie evadarea unui om obisnuit (profan) intr-o dimensiune sacra a timpului. Aceasta evadare ii va reda conditia mitica, de creator.

  Subiectul romanului ar putea fi povestit astfel: Scriitorul Anghel Dumitru Pandele este vizitat, intr-o zi, la lo­cuinta sa din strada Fantanelor, de catre un tanar necunoscut.
Acesta din urma ii marturiseste ca se numeste Laurian Serdaru si ca se nascuse cu 28 de ani in urma ca fiu al unei actrite. Abia de curand aflase ca adevaratul sau tata era Anghel Dumitru Pandele (care traise o noapte de iubire cu mama lui Laurian, in preajma Craciunului anului 1938).
Scriitorul participa, pe atunci, la Sibiu, la repetitiile piesei sale, " Orfeu si Euridice", lucrare in care actrita juca rolul lui Euridice; ulterior, femeia murise (ca si personajul din mit).
Acum, fiul venise sa ceara binecuvantarea tatalui, intrucat a doua zi urma sa se cunune cu o anume Niculina.


Ca si el, fata absolvise Conservatorul, dar nici unul dintre tineri nu-si realizeaza menirea ca muzician: Laurian devenise instructor de inot, iar Niculina dadea meditatii de franceza si latina.
Se contureaza astfel substratul mitic al romanului, in fiecare dintre cele trei personaje fiind ascuns un Orfeu care si-a uitat, temporar, menirea.

In aceasta lumina, vizita lui Laurian si spectacolul im­provizat pe care el si Niculina (venita ulterior) il sustin, au un alt scop: sa-i redea scriitorului virtutile orfice, prin anamneza.

Chiar de a doua zi (dupa ce "nunta" anuntata n-a avut loc) Pandele dispare, impreuna cu cei doi tineri.
Chemat de maestrul sau, Eusebiu Damian va ajunge, cu o masina trimisa chiar de Pandele, in "Tabara", undeva in munti. Aici aveau loc, seara de seara, spectacole neobisnuite, pe teme istorice sau filozofice. Unul dintre acestea, jucat intr-o cladire bizara, ruinata si pe jumatate arsa, il impresioneaza pe Damian (care lesina). Lipsind astfel la partea cea mai impor­tanta, Damian ramane in planul profan, in timp ce Maestrul (Pandele), care vazuse totul, isi recapata darul de dramaturg.
intregul decor, multimea inspaimantatoare a ..actorilor" si miile de ..voci" care se aud, creeaza un tablou fantastic.
Pe de alta parte, scaunele goale care sunt ocupate de "spectatori", la un spectacol regizat de un anume Thanase, sugereaza ca oamenii sunt muritori. Ideile filozofice, relatarea unor evenimente istorice si referirile la Hegel, dau fantasticu­lui eliadesc un caracter erudit.
Traind in "Tabara", Pandele scrie, intr-o febra neintrerupta, sute de pagini de teatru; tot atunci, isi aminteste ceea ce se petrecuse in 1938, de Craciun, cand el traise o noapte de vis alaturi de artista care juca rolul lui Euridice; Grfeu renascuse, menirea lui de creator fusese salvata.
Dupa o lunga calatorie in India, Eusebiu Damian se intoarce in Tabara. Aici, in timpul unei excursii, cu sania, in padurile de langa Sibiu, secretarul traieste o iesire din timpul real:

"vede" casa padurarului (in care isi petrecuse Pandele noaptea cu aproape 30 de ani in urma) si codrul care o inconjura (toate disparute).
Dupa multe ore, este gasit, aproape degerat, de localnici, in timp ce zacea abandonat la marginea soselei.

Despre Pandele si despre ceilalti nu se mai aude nimic, de parca i-ar fi inghitit pamantul.
Doar la aniversari, Damian primeste cate un buchet de 19 trandafiri si cate un bilet de la Maestru, dar nici floraria la care fusese comandat, nici comisionarul care adusese florile, nu pot fi gasiti.
Realitatea este mereu confuza, personajele par a trece prin diverse varste (in doar cateva minute), totul este secret si pecetluit parca pentru vecie. Aceasta este o alta trasatura a fan­tasticului eliadesc.