Scrisa in 1959, nuvela La tiganci este o capodopera a literaturii fantastice romanesti si cuprinde, dupa opinia lui Sorin Alexandrescu, opt episoade marcand un numar simetric de "intrari" si "iesiri" din real in ireal; comentatorul mentionat observa ca aici este vorba de un itinerariu spiritual: Viata si Moarte, Profan si Sacru, nuvela fiind o alegorie a mortii sau o trecere spre moarte.

Subiectul evidentiaza, fara indoiala, cel putin doua nivele de interpretare: unul simplu (care prezinta desfasurarea propriu-zisa a intamplarilor) si unul mitic (reliefand semnificatii profunde). intr-o dupa-amiaza torida de vara, un profesor de pian pe nume Gravilescu se intoarce de la o meditatie, de pe strada Preoteselor, din Bucuresti. Numele strazii tine de geografia sacra, amintind de vestalele care intretineau focul in templul zeitei Vesta; popasul pe aceasta strada poate echivala cil o purificare in vederea unei calatorii initiatice care, in toate traditiile lumii, include Infernul, Purgatoriul si Paradisul.

In tramvai, Gavrilescu vorbeste mult, temele preferate fiind caldura si colonelul Lawrence; humele acestuia din urma l-a auzit de la niste studenti ("oameni culti", adica initiati) care povesteau ca, undeva, in Arabia, arsita l-a lovit pe colonel ca o sabie, in crestet.

Pe masura ce discutia avanseaza, Gavrilescu este tentat sa faca marturisiri: " Pentru pacatele mele, sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga incercand sa zambeasca, pentru ca n-am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist".


Modestul profesor de pian este un Creator ascuis intr-un om obisnuit, sau, la modul mitic, este un Orfeu decazut in Adam si purtand nostalgia vocatiei sale originare (dovada find repetarea aceleiasi marturisiri in diverse imprejurari).
Amintindu-si ca si-a uitat servieta cu partituri la eeva sa Otilia, profesorul coboara, cu intentia de a lua tramvaiul in sens invers; arsita si mirosul de asfalt topit (cele doua trasaturi afe realului) pe care le regaseste in strada, il gonesc spre urmatoarea statie (la care nu va ajunge niciodata pentru ca va intra in ireal). Cwintele rostite atunci cand tramvaiul il depaseste ("Prea tarziu!") aiata ca timpul omului si cel al realitatii au devenit neconcordante.

Atras irezistibil de umbra din gradina tigancilcr, Gavrilescu intra. Aceasta "insula", de racoare neasteptata ii provoaca "un infinit sentiment de intensa tristete", ea fiind un spatu-timp mitic, in care "iar a stat ceasul", iar Gavrilescu isi va cauta vocatia pierduta (iubirea pentru Hildegard si conditia de Creator).

"La sfarsitul lecturii, cand simbolistica grava a povestirii se vede mai limpede constatam ca baba sijetele trag dipa ele grave umbre mitologice. Baba poate fi Cerberul, vizitiii - luntrasul Caron, iar fetele care-si ascund identitatea - Parcele" (E. Simion).
Condus in bordei, Gavrilescu se afla intr-un veritibil labirint in care "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar, si toata lumea ar fi fost a lui, si Hildegard" ar fi fost de asemenea a lui".

Stare explicabila, deoarece din Infern, Hildegard care murise (si care se afla in primul stadiu al calatoriei sale) il atragea irezistibil.
Supus la o proba initiatica (sa ghiceasca tiganca dintre cele trei fete - o tiganca, o grecoaica si o evreica), profesoral Gavrilescu esueaza, asa incat nu ajunge sa obtina acel "ceva" minunat despre care-i vorbeau fetele.

Prins intr-un vartej, intr-o hora de iele, este condus spre locul unde se afla pianul (spatiu-timp propice reintoarcerii la conditia de creator).
Ratacirea printr-un amestec bizar de obiecte ar putea echivala, la modul mitic, cu o intoarcere in Haos, in vederea renasterii in alt mod de "existenta" care este Nefiinta.

In tot acest timp, lui Gavrilescu ii este sete (sugestie a dorului de apa Lete - aflata, dupa Dante, in Purgatoriu si avand menirea de a-l spala pe om de pacate si de a-l face sa uite totul).
Trezit cu ajutorul cafelei si dorind sa se intoarca acasa, profesorul constata ca, pe pamant, trecusera mai multi ani. Dezorientat, revine la tiganci, unde il astepta Hildegard (iubita lui din tinerete), care-l va conduce in moarte.