In romanul "Nunta in cer" (1938), sunt analizate cu minutie, in stilul autenticitatii promovate in epoca interbelica, revelatiile tulburatoare ale omului comun care intalneste, intr-un moment singular din viata, marea si unica dragoste. Protagonisti sunt doi prieteni intalniti intamplator la o vanatoare, care isi destainuie doua neobisnuite povesti de dragoste, concentrate, se pare, asupra aceleiasi femei, cu alt nume in reprezentarea fiecaruia, totusi apropiate ca expresie fonetica: Lena, pentru omul de afaceri Barbu Hasnas, Ileana, pentru Mavrodin, scriitor in plina afirmare.

Pana in momentul astral al intalnirii marii iubiri, fiecare era adeptul unui eros intamplator, improvizat, fara mari revelatii spirituale. Hasnas traieste viata la modul simplist, lasand ca factorul aleator sa-i invadeze viata.

El intra intr-un cerc de parveniti, imbogatindu-se usor, traind prin prisma relatiilor efemere, avand ca amanta pe o insignifianta Clody, in casa careia o va intalni pe Lena, ajungand in ipostaza unui "don Juan de duzina, care, printr-o mare iubire, isi ispaseste conditia" (Eugen Simion). Cei doi se indragostesc fulgerator, pleaca la Venetia si acolo, in mediul simbolic al apei eterne a lagunei, incepe povestea lor de dragoste, desfasurata insa la intamplare, prozaic, fara prea mari extazuri erotice. Din aceasta cauza, dupa trei ani de convietuire, cand barbatul ii cere un copil, Lena il paraseste, dovedindu-se o femeie cu nostalgia absolutului si a sacrului.

Un alt personaj care traieste viata intr-un mod cu totul intamplator, vazand tarziu erosul ca sursa a implinirii, este Mavrodin, care a "uitat demult gustul atator trupuri" pe care le-a cunoscut. "Asta se intampla aproape tuturor barbatilor: sa n-aiba amintiri calde, sa nu mai pastreze nimic din toata magia aceea a dragostei fizice".

Tavalugul urias al acestor schimbari de amante duce la anihilarea simturilor personajului, tocite de atatea experiente radicale. Totusi, printr-o stranie reiterare a simtului arhaic, printr-o metemsomatoza ciudata, el o intalneste pe Ileana, pe care o considera un dublu perfect, un "companion" feminin existand din toate timpurile doar pentru el. intalnirea cu Ileana se realizeaza in casa unui arhitect, un bun prieten al sau, dar senzatia este de recunoastere a unui dublu mitic, arhetipal, pierdut si apoi iarasi regasit in toate timpurile si epocile istorice. Barbatul este surprins de intensitatea sentimentului de dragoste, coplesit de evenimentul ce se transforma din simpla intalnire "in extaz si rapt", iar extazul trait inseamna o coborare departata in arheologia temporala, in epoci arhetipale, cand timpul nu exista ca o marime bine definita. Arhetipul feminin se naste astfel din aceste imagini separate ale Lenei si Ilenei, situate la polul opus al existentei, intalnind doi barbati opusi: Mavrodin este tipul artistului, nu distrat, ca Gavrilescu, ci cu o perceptie marita asupra lumii ascunse, sacre, adept al creatiei, in timp ce Hasnas simbolizeaza existenta concreta, supusa procreatiei. Fiecare dintre cei doi barbati constituie tipuri platoniciene, unul supus laturii demonicului, atins de patima "erosului obstesc", polimnic, in timp ce al doilea constituie latura angelica, a "erosului celest", uranic. Cele doua tipuri umane se opun in contextul dimensiunilor umane limitate, compunand o fateta a hartii sacrului dizolvat in profan, ce nu ajunge sa influenteze decat personajele alese.

Motoul cartii, luat din textele biblice:

"...Acum vedem ca prin oglinda, in ghicitura, atunci insa, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin..."

("Corinteni" 1; 13, 12), pare sa semnifice o implinire a omului prin intermediul erosului, opus thanaticului, coexistent insa cu el.

Prin eros, omul isi gaseste sensul cosmic, urca pe scara arhetipala, pana la treapta imateriala, inconsistenta, neafectata de entropia temporala, eterna prin urmare. Mavrodin este un artist, un autor de romane de succes, printre care si "Tineretea Magdalenei", carte citita de un public larg. Gesturile de cunoastere a Ilenei de catre Mavrodin urmeaza o mistica abstracta, comparabila cu vraja existenta in "Maitreyi", romanul unei lumi aparte, a civilizatiei indiene stravechi:

"...dar imi era peste putinta sa las mana Ilenei. Nici macar nu o strangeam: o pastram, pur si simplu, inghitita in palma mea..."

. Ileana este visul absolut, reprezinta lumea pura a erosului, fara retineri:

"Tot ce crezusem, mai inainte, despre dragoste, despre voluptate, despre libertate se dovedea acum pueril, superficial, aproape vulgar.
Toate femeile intalnite pana atunci le uitasem; micile lor pasiuni, micile lor demente, mediocrele lor jertfe mi se pareau ridicole."

Despartirea, chiar de cateva ceasuri, determina o adevarata criza pasionala:

"Absenta mea o naruise. Nu mai gasea nicaieri nici un sprijin. Ramasese aproape doua zile in casa, multumindu-se cu cateva ceaiuri, petrecand tot timpul la fereastra cu fruntea lipita de geam, asteptandu-ma."

Pasiunea trupurilor este totala, ducand la senzatii paroxistice, chiar este asociata cu moartea. Predestinarea celor doi este stabilita inca din timpurile copilariei, prefigurata de cantecul fredonat de tanara femeie:

"Ich sptir in mir
Ich fuhl in dir
Das gleiche, wilde Blut..."

. Dragostea totala nu se implineste insa la nivel teluric, ci intr-o alta sfera a existentei:

"Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct. intocmai ca Tristan si Isolda, ca Dante si Beatrice..."

, iar perechea unica, desprinsa din androgin, se afla acolo "inca de la inceputul vietii".



Ileana are aerul de femeie fatala, pentru care emotiile se amplifica la nesfarsit, cum se intampiu in cazul prohodului ce-i prevesteste, in mod simbolic," moartea. Excursia romantica la Spezzia pune in evidenta dragostea totala a celor doi:

"...Nimeni nu banuia atunci ca sufletul si trupul tau sunt atat de desavarsite, ca pot fi atat de desavarsite. Eu te-am revelat pe tine tie inseti, eu te-am ajutat sa te descoperi. intr-un anumit sens, esti creatia mea. Daca nu m-ai fi intalnit, ai fi supravietuit in forme larvare, mediocre. Orice alta dragoste a ta ar fi ratat. Unirea noastra nu ai fi putut-o cunoaste pe pamant..."

. Discutiile despre moartea lui Shelley, pe intinsul marii, despre poezia lui Edgar Allan Poe, "Corbul", cu invariabila replica "Nevermore", par sa prefigureze moartea femeii. Femeia dispare, dupa ce efectueaza o operatie chirurgicala stranie, acceptand sa se jertfeasca precum femeia din legenda "Mesterului Manole": " - Stii, m-am gandit si eu mult la tine cat timp am fost singura. Ce egoista eram inainte... Voiam sa te pastrez numai pentru mine... Absurd!... Tu nu esti ca ceilalti, ca noi... Sotia Mesterului Manole s-a zidit pe sine la temelie, si eu ma temeam de o jertfa mult mai neinsemnata..."

. Cautarile lui Mavrodin sunt sortite esecului, pentru ca Ileana nu va mai fi de gasit nici la Alexandru, fratele ei, si nici in alta parte. in urma ei raman doar amintirile:

"Ramasesera numai cateva fotografii de ale Ilenei la Berlin si cateva ilustrate fara nici o importanta".

Scriitorul, sacrificand tineretea Ilenei, la fel cum se intampla cu Margareta, din romanul anterior, va lansa un alt roman, "Nunta in cer", descriind aceasta intalnire fenomenala, aceeasi de la inceputurile timpurilor, a arhetipului masculin cu cel feminin, existent in haine materiale. Mavrodin ramane sa o astepte pe Ileana, pentru el timpul crescand, navalind asupra lui:


" - intotdeauna e prea tarziu pentru un barbat care a cunoscut odata o mare dragoste, spuse Hasnas cu asprime. Orice ar incerca, e prea tarziu. Cel mai bun lucru pe care il are de facut e sa nu se gandeasca..."

.
Povestea lui Hasnas este oarecum diferita:

"La inceputul razboiului european aveam douazeci si patru de ani. Urmam studii de inginerie in Franta."

in tren, cand se intoarce in Romania, in timpul razboiului din 1917, o intalneste pe Lena, o "fata foarte inteligenta", o cititoare infocata a romanelor lui Tolstoi, "Anna Karenina", sau ale lui Dekobra. Hasnas este un don Juan, un om care se complace in postura de amant; are o prietena, Clody, a carei casa o frecventeaza. Ba chiar ii marturiseste Lenei ca nu e nimic rusinos in asta. Povestea de dragoste dintre Lena si Hasnas se desfasoara nu pe strazile din apropierea bulevardului Take Ionescu, ci la Venetia, in Piazza San Marco, in apropiere de Gran Canale. Casatoria intre cei doi, incheiata la Paris, nu va dura prea mult, pentru ca Hasnas continua sa faca parte din cercul de prieteni al lui Clody, lucru detestat de Lena, ba chiar ii cere acesteia sa ii faca un copil:

" - imbatranesc, Lena! [...]
- Si din pacate imbatranesc numai eu, adaugai, tot in gluma. Tu ramai mereu tanara [...]
- Ma gandeam numai... spusei taraganat, privind-o in ochi. Ma gandeam ca ar fi timpul sa avem un copil."


Cei doi se vor desparti, pe motiv ca Lena nu vrea copii, realitatea fiind insa cu totul alta, marturisita chiar de barbat:

"Aventuri de felul acestora alti barbati au cu sutele, si nici o sotie nu s-a gandit sa divorteze din cauza lor... Si-apoi, sa-ti spun drept, nici nu-mi placeau. Niste biete cocote care se trudeau sa para frantuzoaice!... Vai de ele!... Am incheiat cu o solemna vulgaritate."

Lena il paraseste, iar despartirea duce la aceeasi goliciune a sufletului:

"De-abia dupa ce mi-am dat seama ca Lena nu-mi mai apartine, am inteles ca viata mea a ratat intr-un lamentabil naufragiu. E o descoperire pe care o faci mai tarziu in viata, in jurul varstei de patruzeci de ani, cand nu te mai poti pacali cu iluzia ca tineretea nu e sfarsita, ca undeva trebuie sa existe o posibilitate de scapare."

Lena mai apare o data in fata ochilor lui Hasnas, inainte ca intreaga poveste de dragoste sa se sfarseasca, pentru ca n-ar fi vrut ca barbatul sa poarte "un mort in suflet".

in schimb, nimeni nu crede ca Ileana mai traieste. \ ?rand retrasa de o putere demiurgica, in "pestera cu suflete" din legendele apocrifa noua calatorie in lume pentru un alt dublu spiritual, pentru ua nou Mavrodin:
" - Crezi ca Ileana mai traieste? intreba din nou Mavrodin, ridicand privirile.
- Nu, raspunse foarte incet celalalt. Nu mai traieste...
Mavrodin isi duse usor mana la frunte, si apoi o lasa sa alunece, fara reazam.
- Asta simt si eu, vorbi el foarte incet. Acelasi lucru simt si eu..."


Ambele femei, variante ale arhetipului, sunt retrase din lumea reala intr-un univers al oglinzilor de puteri de dincolo de lume, pentru a recompune istoria sacra a inceputului de drum, pentru a elimina greselile firului spatio-temporal predestinat, reconstruind, in felul acesta, "the human destiny path" ("poteca destinului uman").
Astfel de personaje tipice, profane sau cu perceptia vremurilor imemoriale, incadrate intr-un normal existential absolut, se transforma radical sub efectul dragostei, comunicand in mod direct cu eternitatea, pentru ca acest sentiment este unic, asezat sub semnul fatalitatii. Lumea lor este trasata intre coordonate specifice, intre inceput si sfarsit, intre punctele diverse de inflexiune a destinului. Viata unui barbat obisnuit, asa cum il descrie Mircea Eliade, bazata exclusiv pe simturi, poate sa se afle in fata unei revelatii coplesitoare:

"Dar se intampla in viata oricarui barbat un miracol de cateva clipe: intalnirea unei priviri, o sarutare, o atingere care nu se aseamana cu nimic din tot ceea ce a fost pana atunci."

Barbatul simte o stare de elevatie: nu este "numaidecat dragoste, nici emotie, nici trepidatie carnala".

La intalnirea femeii providentiale, a marii iubiri, simturile se schimba, "nu mai cuprindeau volume si linii, nu mai receptionau senzatii si emotii, ci parca toate se topisera impreuna, intr-o singura inima de foc."

Experienta aduce aminte de incercarile de transgresiune a lumii, realizate de doctorul sas Honigberger, din nuvela fantastica "Secretul doctorului Honigberger", unde se incearca transcenderea spre taramul ascuns, Shambhala sau Asgartha. Moartea pare un tunel catre o alta lume, un spatiu de contingenta cu divinul, iar pentru desprinderea de corp este necesara o "totala abandonare a carnii, printr-o definitiva iesire din noi".

Moartea este o calatorie in lumea de dincolo, face parte din acele "otherwordly journeys", in care vehicul de transport este sufletul, "pneuma", esenta imateriala a trupului total, capabil de foarte mari energii. Omul se "cosmicizeaza" prin aceasta experienta totala, dobandeste un alt "eu", capabil sa transceanda granitele lumii comune. Iubirea celesta este forma suprema de iubire, depasind conditiile normale ale existentei materiale, in care beatitudinea simturilor este eludata:

"Parca nu mai era imbratisare contopirea aceasta din urma, cand cu adevarat se topeau contururile, disparea carnea, ne uitam respiratia, mistuiti amandoi de o singura - insangerata si nesatioasa - gura. De multe ori am nadajduit ca la capatul rapirii aceleia vom intalni, impreuna, moartea. N-am stiut ca poate fi atat de ispititoare moartea, atat de calda, voluptate fara spasm, beatitudine fara strigare."

Erosul si Thanatosul se contopesc in aceasta incercare de a atinge absolutul, iar Ileana si Mavrodin se lasa purtati de valurile ireale departe, in "cer", acolo unde se celebreaza nunta. Iubirea continua sub forma dramatica: Ileana il paraseste pe Mavrodin, disparand pentru totdeauna, pentru ca acesta ii refuza deliciile maternitatii, complacandu-se intr-o iubire "neroditoare".


Mavrodin si Hasnas sunt personaje actionand unilateral: primul neintelegand decat prea tarziu sacrificiul Ilenei, comparabil cu al Anei lui Manole, cel de-al doilea, iubind la intamplare si voind sa aiba un copil, din considerente practice, neinsufletit insa de o mare dragoste, nefiind totusi prea convins de puterea transformatoare a acesteia. Ramane totusi, in final, nostalgia marii iubiri, sansa unica a fiintei de a-si depasi conditia umana, prin contopire androginica la scara cosmica:

"Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrare, unirea aceea de neinteles pentru experienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, e despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma, eterna."

Dragostea, in sensul pasajului mai sus citat, respecta amoralismul nietzscheean, ca in "Thalassa" (1915), de Alexandru Macedonski:

"Adica numai adevarata ei moarte iti mai poate reda libertatea, in sensul concret al cuvantului."

Dragostea este profunda si nu te poti intalni cu ea decat o data in viata.