Mircea Nedelciu (1950-1999), precursor si reprezentant al generatiei 80, textualiste, postmoderniste, este originar din locurile unde Mateiu Caragiale isi intemeia o descendenta din predecesori ilustri, din comuna Fundulea. Face parte din aceeasi generatie cu scriitorii Mircea Cartarescu, Ioan Bogdan Lefter, Cristian Moraru. in "Aventuri intr-o curte interioara" (1979) este prezentata lumea unei noi structuri sociale, "intelighentia" care nu face parte nici din categoria taranilor, dar nici din categoria ganditorilor propriu-zisi.

Astfel, in spatiul literar apar studenti, candidati la facultate, absolventi, pictori existentialisti, la fel "palariile cenusii", cei care fac naveta intre sat si oras, respectand ritmurile schimbarii orasului provincial, cuprins de torpoarea preocuparilor cotidiene - sat, loc al linistii totale.

Toate acestea definesc "curtea interioara" a scriitorului, un loc de refugiu in fata lumii dezlantuite de afara. in "8006 de la Obor la Dalga" este surprinsa existenta meteorica a lui Gioni Scarabeu, care surprinde tipologiile feminine din trenul cu numarul 8006, a carui viata penduleaza intre Bucuresti-Obor-Lehliu-Ciulnita-Fetesti-Calarasi, spatiu in care se construieste linistea nesfarsita a timpului tara margini, data fiind incetineala voita a acestui mijloc de transport. in "Traversare", cativa tineri adopta un comportament absurd. "Amendament la instinctul proprietatii" (1983) contine, in stilul lui Camil Petrescu (adica explicatii cu note la subsol, povesti neverosimile), istoria lui nea Vasile, sofer la ONT, avand in centru o inscenare din care un tigan trage folos.

Proza contine o serie de artefacte postmodemiste, citate din Bulgakov, Georges Perec, Gilbert Durand. In "Provocare in stil Moreno", este prezentata istoria unui tanar, Moreno, schilodit in urma cutremurului, indragostit de o fata care nu mai poate vorbi, din aceeasi cauza, timp de doi ani. "Zmeura de campie" (1983) este un roman care incepe cu o decalare temporala evidenta: doi soldati care vorbesc intr-un alt timp, cu replici echivoce, nepermitand o precizie cronologica a eveni­mentului, Zare Popescu si Radu A. Grintu. Zare Popescu e pasionat de etimologii si se indra­gosteste de Ana Szasz, care se va darui insa lui Gelu Popescu, "fratele neconfirmat" al lui Zare Popescu, apoi il va alunga, avand, in final, un copil cu acesta din urmi "Tratament fabulatoriu" (1986) este o cronica a unui sat, descrisa, printre alte personaje, si de Mos Petru Brodeala, iar "Si ieri va fi o zi" (1989) pune in evidenta "felia de realitate" a vietii cotidiene, cu intruziuni in fantastic.


Aventuri intr-o curte interioara

"Aventuri intr-o curte interioara" marcheaza o introspectie a omului cufundat in cotidianul banal, intr-o nemiscare statuara, fara scapare. Mircea Nedelciu este un reprezentant al generatiei textualiste, interesat de o deplina unitate a senzatiilor cu textul. in "Noul roman francez" (Editura Univers, Bucuresti, 1973, p. 230), Romul Munteanu declara:

"Dimpotriva, cea mai intensa solicitare care a impus-o pana in momentul de fata proza celor ce o citesc, este reprezentata de acest gen de scriitura dezafectata, silentioasa, ambigua si descentrata. Ea isi propune astfel ca prin actul de lectura sa realizeze ceea ce insusi Sartre dorea: sinteza perceptiei si a creatiei. in acest scop, procesul de receptare a antiromanului este convertit intr-un imens efort de re-constructie si re-creare a operei. Scriitorul «bricoleur», preocupat de mecanismul intern al textului incearca sa-l transformasi pe cititor intr-un «bricoleur» anonim, capabil sa gaseasca o anumita satisfactie in demontarea si montarea unei forme literare, eventual semnificante."


Dintre mentorii care au contribuit la formarea generatiei postmodemiste, o prelungire a modernismului interbelic, se pot enumera Ov. S. Crohmalniceanu, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Ion Pop, Marian Papahagi. Generatia anilor 80 trece de la actie la reactie, dupa cum spune Corin Braga:


"in linii mari, diversele acceptii date in Occident postmodernismului pot fi regrupate in doua clase. De o parte, se afla cei care definesc postmodernitatea in termeni de descentralizare, deconstructie, dispersie, fragmentarism, precum Ihab Hassan, Lyotard, Baudrillard etc. De cealalta parte, cei care o imagineaza in termeni de pluricentrism, eclectism, toleranta, coabitare, precum John Barth, U. Eco, G. Vattimo, G. Durand..."

. Mircea Nedelciu realizeaza un adevarat demers al "antropologismului", descriind "curtea interioara" a existentei fiecaruia, a omului inchis in lume ca intr-o racla. in cazul lui se poate vorbi de "inginerie textuala": ochiul este un simbol al lumii ascunse, de data asta rasfrangandu-se asupra eului, "se inchide in afara, deschizandu-se inauntru" (parafraza eminesciana), cum se intampla in Traversare".


Ratacirile vocii narative in "Aventuri intr-o curte interioara" respecta avatarurile lui Stephen Dedalus in "

Portretul artistului in tinerete", de James Joyce:

"Nu e nimeni aici. Te simti ca intr-un oras strain. Nimeni nu crede intr-o limba comuna. Nimeni nu te poate opri sa mergi prin mijlocul strazii acesteia pustii si curate. O strabati pana la capat. Apoi, deodata, ai un scop. Te gandesti la ceva precis. Te gandesti sa pleci cat mai repede de aici."

Strada marcheaza o limitare a spatiului din doua parti, o micsorare succesiva, dupa ce el se restrange de la coborarea din Paradis. De altfel, lumea este murdara, ca strazile din "Casa intunericului" ("Bleak House"), de Charles Dickens:

"Mai strabati o strada curata, mai strabati o Strada pustie si, in sfarsit, iti afunzi picioarele in zloata murdara a strazii."

Evenimentele naturale nu au aceeasi maretie cu aceea a lumii de altadata:

"Mai ninge inca, timid, incet, fara maretie, fara forta. Bate si vantul, insa nu-i poti stabili o directie. Astepti sa vina un tramvai, urci, cobori, te intorci in camera ta, in boxa ta."

Lumea se restrange si mai mult, ca in cartile lui Philip Jose Farmer, "Dayworld" sau "Dayworld Terminus" (2001), atingand dimensiuni minore, un urias submarin ratacitor prin spatiu, cu milioane de cusete ale existentelor, individuale:

"Pentru majoritatea oamenilor din secolul XXXV AD, anotimpurile trec rapid: sase din cele sapte zile ale saptamanii sunt petrecute intr-o stare de animatie suspendata. in acest fel, resursele reduse ale unei planete fragile pot fi protejate de ravagiile unei populatii prea numeroase."

in cazul lui Nedelciu, ideea casei-inchisoare, a orasului monoton - spatiu de recluziune extraordinar, este data prin sugestii de o deosebita valoare:

"E vacanta, ceilalti sunt acasa, esti singur cu saltelele vargate si goale. Le privesti. Astepti ceva de la ele. Ce le poti spune? Ls poti spune ca seamana cu niste uniforme de puscariasi? Bineinteles ca nu le poti spune asta, ar fi jignitor pentru ele. Dar, de fapt, cum s-ar putea vorbi cu niste saltele vargate si goale? E absurd!" Gesturile ritualice ale existentei sunt complexe:

"Te asezi la masa, deschizi o carte. il inchizi. Nu intelegi nimic. Iei un dictionar. Etre - To be. il inchizi. Nu intelegi nimic si-l inchizi. Unde sa pleci, la cine?" Plecarea "in afara", existentele posibile, sunt refuzate tocmai din aceasta monotonie a lumii, comparabila cu sketch-urile, cu tablourile lui Sabin Popp ("Peisaj urban", spre exemplu).

Ideea de inchisoare a lumii monotone e deplina:

"Prietenii tai (cei care nu se pot duce acasa in timpul vacantei pentru simplul motiv ca n-au casa) sunt plecati intr-o calatorie pe care, de-altfel, i-ai si sfatuit sa n-o faca. La cine anume sa pleci?" Drumurile sunt inchise in toate directiile: ale orizonturilor geografice noi, ale lumii aparte, ale paradisurilor fara tristete si moarte. in felul acesta, omul ramane prizonierul etern al lumii inferioare, al mintii care nu exceleaza prin nimic deosebit.