"Decalogul" incepe cu urmatoarea explicatie:

"sau cele cateva propozitii omologate de povestitori ca amendamente la asa-zisul instinct al proprietatii ce se manifesta in timp ce ascultam, spunem sau traim."

Modul de exprimare al lui Mircea Nedelciu respecta ortografia "Caligramelor" lui Guillaume Apollinaire, titlul "o poveste" fiind scris cu litere mici.
Poruncile "Decalogului" sunt esentializate in formule gnomice, minate insa de marcile stilului umoristic:

"1. Lucrurile se intampla asa cum le intelegeti, restul e alcatuit din figurile de d5e554dz53gdh stil ale povestitorului."

Ideea tine de o tendinta de a tainui esenta dincolo de aparente, "figurile de stil ale povestitorului" construind masa narativa a operei literare. Nici dominatia unui principiu asupra celuilalt nu este decat o regula a unui univers restrictiv, neexistand relatia de inegalitate intre ele:

"2. Daca doua povesti apar undeva impreuna, una dintre ele pune stapanire pe cealalta."

Aceasta este istoria cuceritorilor si a invinsilor, a albului si a negrului, a dihotomiei lucrurilor. Al treilea enunt este o axioma dupa care adevarul poate sa iasa la iveala mult mai greu:

"3. Cand o poveste este proprietar si alta obiect posedat, nu e obligatoriu ca sensurile lor sa fie asemanatoare."

Conditia pentru a construi o poveste este sa vezi si sa auzi:

"4. Daca ceea ce ati vazut sau ati auzit poate fi transformat in poveste, nimeni nu va poate interzice s-o faceti."


Punctul 5 al "Decalogului" contine alta afirmatie incitanta: o tara straina poate fi doar descrisa, in timp ce patria este povestita. Despre povestire si descriere, Wayne C. Booth afirma in subcapitolul "Povestirea autorizata din primele naratiuni" din "Retorica romanului" (p. 36):

"De la Flaubert incoace, multi autori si critici au fost convinsi ca modurile narative «obiective» sau «impersonale» sau «dramatice» sunt natural superioare oricarui alt mod care permite aparitiile directe ale autorului sau ale purtatorului sau de cuvant creditabil. Uneori, asa cum vom vedea in urmatoarele trei capitole, problemele complexe implicate in aceasta deplasare au fost reduse la distinctia convenabila dintre «prezentare», care este artistica, si «povestire», care este martistica. «Nu va voi povesti nimic», declara un inzestrat romancier tanar in apararea artei sale. «Va voi permite sa trageti cu urechea la cele ce va spun oamenii mei, si uneori ei vor spune adevarul, iar alteori vor minti», dar voi va trebui sa determinati singuri cand fac una si cand alta. Realizati acest lucru in fiecare zi. Macelarul va spune, «Asta e cea mai buna bucata», iar voi raspundeti «Asta o spui dumneata». Vor trebui oare oamenii mei sa fie intr-o mai mica masura captivii dorintelor lor decat macelarul vostru? Pot sa va arat multe, dar numai sa va arat... Sa nu mai asteptati ca romancierul sa va spuna precis cum anume se spune ceva, dupa cum nu va mai asteptati ca el sa stea langa scaunul vostru ca sa va tina cartea.»" Asadar, patria este cunoscuta, ea exista prin fiinta oamenilor, in timp ce o tara straina poate fi doar observata, fara a fi inteleasa intr-un mod obiectiv.

Punctul 6 cuprinde o asociere insolita a povestitorului, a ascultatorului si a eroului unei povestiri, care devin coproprietari ai discursului narativ, intr-un radical "amendament la instinctul proprietatii" asupra operei literare rezultate dintr-o inedita colaborare a lor:

"6. Povestitorul, ascultatorul si eroul unei povestiri sunt coproprietari."

in aceasta activitate laborioasa de inregistrare in forma scriptica a lumii, a cosmosului, a tot ce trebuie povestit, nu se exclude nici corpul uman, el insusi un univers greu explorabil:

"7. Corpul ne apartine altfel decat un obiect; trebuie povestit."

La modul ironic si parodic, intr-o lume exclusiv mercantila, povestea insasi devine un obiect comercial, unul .care inglobeaza o punte de legatura intre trecut, prezent si viitor:

"8. Povestea este o mica intreprindere. Desigur ca exista si monopoluri, concerne, trusturi, dar ea reuseste sa le reziste."


Povestea este un punct de conexiune ce repeta cosmogeneza, intre "un obiect, un peisaj, o lume si povestea fiecareia dintre acestea", intre care exista o relatie "asemanatoare cu cea de proprietate."

, cum se afirma in punctul 9. Punctul 10, ultimul, deplange faptul ca nu exista instrumente performante pentru a exprima corect relatiile prin care limba precizeaza "relatiile de proprietate".

Aceste intrumente sunt "oscilante si imprecise si nu stim de ce. (Se pare ca exista o singura limba care face exceptie de la aceasta regula," dar ea nu poate fi vorbita de un om viu.)".



Caracterizand acest mod de a percepe naratiunea postmoderna, Mircea Cartarescu afirma in "Postmodernismul romanesc" (1999):

"Nedelciu acorda, intr-adevar, o mare atentie receptarii textului literar. Pentru el este adevarata asertiunea postmoderna ca in literatura de azi, in triada autor-opera-receptor, accentul se deplaseaza pe relatia dintre ultimii doi termeni. Cititorul devine, din aceasta perspectiva, un adevarat personaj al textului."