"Zmeura de campie" este un roman postmodern, avand trei personaje principale, pe Zare Popescu, Gelu Popescu si pe Radu A. Grintu. Cei trei sunt arheologi ai trecutului, cautandu-si familia, radacinile, satul natal, pentru ca toti sunt orfani. "Zmeura de campie" se intituleaza "roman impotriva memoriei", ca o dovada ca aceasta nu poate fi recuperata in toata autenticitatea ei. Etimologiile numelor personajelor, propuse de Zare Popescu, sunt fanteziste, Grintu insemnand "santinela", "martorul", Radu, "bucurie", iar Popescu, "cel care sta semet".

Biografiile lor se intersecteaza cu marile evenimente ale secolului, al doilea razboi mondial si regimul represiv comunist. in fata acestor evenimente absurde, Zare Popescu demonstreaza ca razboiul este imposibil de povestit, iar un alt personaj, un batran, ca "a spune cum a fost este minciuna".

Primele amintiri ale lui Zare sunt narate de Radu, iar actiunea se structureaza in jurul gradinii de zmeura, unde Zare se ascunde de sora lui mai mare. Un membru al familiei este arestat in urma unei delatiuni din timpul represiunilor comuniste. La sfarsit aflam ca fratele lui Zare era Radu Grintu, ca Florea Popescu fusese arestat in urma unei delatiuni, fiind la randul lui delator. Florea Popescu il turnase pe Anton Grintu, tatal lui Radu, pentru a se casatori cu Speranta, sotia acestuia. Cei doi, Radu Grintu si Zare Popescu, sunt, de fapt, frati vitregi si ei se intalnesc abia in armata, dandu-si seama de acest lucru foarte tarziu. Povestea lui Radu Grintu contine referiri la "balta imputita" din care se trag toti, un simbol al dezordinii morale din lumea in care traiesc.

Partea finala a romanului, "Alte investigatii", contine imaginea idilica, metaforica, a unei poieni cu zmeura, care se afla departe de orice razboi, in care adoarme caporalul Bobocica, impreuna cu soldatii sai. Ultimul capitol se numeste "Este Zare Popescu un personaj in romanul Zmeura de campiei" si se deschide cu simbolul zmeurei inflorite.

Romanul este impartit in douazeci si patru de capitole, numerotate de la A la Z. Actiunea incepe in anul 1973, cand Radu A. Grintu si Zare Popescu stau pe banca de la unitate, intrebandu-se care este efectul delatiunii asupra oamenilor. Grintu este profesor de limba romana, venit sa-si completeze stagiul militar, ajuns la gradul de fruntas T.R., si sta sa asculte, cu gura cascata, teoriile unui simplu soldat. Zare terminase liceul, in timp ce Grintu refuzase sa mai fie profesor, devenind pedagog, planuind sa dea examen la teatru si sa devina regizor. Zare o cautase timp de doi ani pe Ana, o fata de 18 ani, pe care o zarise la o sarbatoare a Casei de copii; tatal ei este pe jumatate sas si pe jumatate roman, "iar mama, desi vorbea bine maghiara, spunea ca este evreica dupa tata [...]".



In capitolul "F. Zmeura de campie", se descriu experiente de pe front, de la Kijov, din Cehoslovacia, unde se mai duceau lupte cu nemtii, desi rusii se aflau numai la 12 kilometri de Berlin. Nemtii se retrageau, distrugand armamentul sau abandonandu-l pe marginea drumului. Soldatii romani pleaca acasa, fiind priviti ca niste eroi, si se zvonise ca vor pleca impotriva Japoniei, ca sa lupte in Extremul Orient. Amintirea razboiului este atat de puternica, incat si prin anii 53- 54 orice intamplare este legata de evenimentele din acel timp, pornind de la razboi si intorcandu-se tot la el. Insertia in textul narativ a unor texte-document despre razboi, de pilda «flStdespre efectele catastrofale ale bombei de la Hirosima, face parte din tehnica intertextualitatii, promovata programatic de adeptii romanului postmodern.



In capitolul "J. Grintu Anton - infanterist marin" se nareaza viata lui Anton Grintu, om umblat prin lume, luat in Marina Calareata, ucenic la fabrica de slefuit oglinzi a lui Gogu Dumitrescu. Sotia lui, Speranta, va muri, iar el este trimis la Sulina, la Marina, de unde nu se invoieste timp de doi ani. Un loc simbolic devine pentru Zare farul de la Sulina, situat pe o insula de trei-patru sute de metri, la care apa este adusa de la tarm, cu alte vase. La izbucnirea razboiului, a carui veste soseste la Sulina urmand parca tiparul unui basm, se sisteaza aducerea apei si a hranei, vasele fiind bombardate de flota ruseasca; structura narativa a basmului este "decupata" dupa voia batranului, nu dupa personaje sau locuri, ci mai ales dupa animalele care le populau: pestii pe care ii prindea cu mana sau serpii ce dadeau numele insulei pe care o pazeau ca soldati.

Capitolul "T. Raportul complet al «comisiei Gelu Popescu»" descurca, in stil de cronica, firele extrem de complicate ale povestirii. Zare Popescu este fiul invatatorului Popescu. Acesta mai avusese un fiu, pe Niculae, pe care il abandonase. Batranul Popescu il bate la cap pe Florea sa aiba un nepot, dar Speranta, sotia, innebuneste cu cateva saptamani inainte de nasterea lui Zare. Celor doi soti le mai fusese adus un copil, Radu, din partea lui Grintu Anton, de catre Vergu. in casa lui Popescu au trait "batranul, Florea, Radu A. Grintu de la 3 pana la 5 ani si Zare Popescu de la nastere pana la doi ani si jumatate".

Florea Popescu e arestat, iar Zare Popescu se joaca prin tufele de zmeura, devenite simbol si laitmotiv al romanului, ca loc al linistii si al izolarii paradiziace. Zare este expediat la sora lui Vergu, apoi la Casa de copii. Niculae il urmeaza pe singurul sau nepot in urma carutei, cale de 15 kilometri, spunandu-i-se, in cele din urma, ca a murit. Ancheta aflarii trecutului fusese declansata de Zare Popescu, dar ramane suspendata in hatisul intamplarilor care nu mai pot fi reconstituite in autenticitatea lor. El vrea sa-si afle parintii, desi nu accepta ideea ca ar putea avea asa ceva.


In ceea ce il priveste pe scriitor, ratiunea textului este una singura:

"ce-avem noi in clin sau in maneca cu oamenii aceia?" Prin aceasta, scriitorul isi afirma calitatea de voce auctoriala care urmareste numai constituirea textului, ca expresie a fictiunii pe care acesta o produce, el insusi numai o ipoteza care poate fi infirmata de alta narare a faptelor. De altfel, prezenta scriitorului in text se simte inca mai de mult, Zare Popescu fiind constient la un moment dat ca este personaj de roman, ca exista si "autorul acestui asa-zis roman, cel care a decis sa ma transforme dintr-o data in personaj".

El continua sa evolueze insa independent, ca intr-un veritabil "nou roman", prefigurand ceea ce de fapt acesta isi propune, estomparea granitelor dintre fictiunea realitatii si realitatea fictiunii.