Balada culta, ca si cea populara, este o specie a genului epic. Ea porneste de la modelul celei populare, cu care are numeroase asemanari, existand insa si unele deosebiri intre ele.

Ambele tipuri de balada sunt opere epice in versuri, de mica intindere, insa cea populara are un autor anonim, s-a transmis pe cale orala, cunoscand mai multe variante, pe cand cea culta are un autor cunoscut si s-a transmis catre cititor pe cale scrisa. Modul de expunere predominant, caracteristic intregului gen epic, este si in balada culta tot naratiunea .


Ca in orice opera epica, si aici, sentimentele autorului sunt exprimate prin intermediul naratiunii, al actiunii si al personajelor. Actiunea se constituie fosubiect al operei literare, fiind prezente si celelalte marci ale narativitatii - spatiu, timp, personaje, conflict.

Concluzionand asupra celor aratate anterior, balada culta este o opera epica, alcatuita in versuri, de mica intindere, cu un conflict puternic si o actiune dinamica, in care se povestesc intamplari deosebite, dramatice, savarsite de personaje neobisnuite, cu caractere opuse. Elementele fantastice lipsesc, dar este prezenta hiperbola, prin care se evidentiaza caracterul neobisnuit al intamplarilor si al personajelor prezentate in antiteza.

In literatura universala, balada culta s-a manifestat inca din perioada Renasterii si de aceea unii cercetatori considera ca balada populara romaneasca "ar fi de origine culta, ea fiind difuzata de profesionisti (guzlari) de origine sud-duna-reana, care performau un teritoriu, continand si elemente epice occidentale" (Mircea Anghelescu). Au scris balade culte G.A Burger, Fr. Schiller, L. Uhland, S.T. Coleridge, G.G. Byron, Al. de Musset, Oscar Wilde, R. Kipling s.a.

In literatura romana, aceasta specie epica a fost cultivata de Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, George Cosbuc, George Topirceanu, St. O. losif, Radu Gyr, Stefan Augustin Doinas, Radu Stanca, Marin Sorescu.