Poezie ocazionala, curtata in anumite momente festive ale anu­lui, mareind o mare sarbatoare crestina - nasterea lui Isus Hristos - si trecerea de la un an calendaristic la altul - Anul Nou - colin­dele au o functie de urare si de felicitare, de marcare a sarbatorii si de festivizare a momentului. Poezia colindelor reprezinta unul dintre straturile cele mai vechi ale creatiei poetice romanesti, pas-trlnd in temele, motivele si imaginile artistice amintiri din epoci stravechi, practici si mentalitati primitive*. Colindele romanesti sint o mostenire directa de la romani, perpetuind amintirea sarbatori­lor legate de Calendele lui Ianuarie. De altfel, termenul insusi (co­linda) vine din latinescul calendae, adaptat printr-un intermediar slav Jjcoleda), de origine latina si acesta.


In realitatea folclorica vie se face distinctia intre colindele de copii, zise de obicei in Ajunul Craciunului (24 decembrie), de o mare simplitate compozitionala, cuprinzind, de regula, o formula de vestire a sarbatorii, o scurta urare de belsug si o cerere de ob­tinere a darurilor traditionale

("Buna ziua lui Ajun,
Sara, sara lui Craciun,
Cind ii laptele mai bun.
Cruce-n casa, cruce-n ma­sa,
Sa fii, gazda, sanatoasa:
Colacei, batrina hai!")

si colindele cetei de flacai, cintate la casele gospodarilor in noaptea de Craciun (de Anul Nou), mult mai ample si mai diverse din punct de vedere tematic.
Colindele propriu-zise, cintate de obicei in casa, se diferen­tiaza in raport cu j>ersqana careia i se adreseaza - fecioj, fata de maritat, tineri casatoriti, gospodari, pastori, pescari etc. In functie de virsta, starea maritala, ocupatia celui colindat, poezia propune , o alegorie, figureaza o situatie ideala care, se credea, va deveni re­alitate in anul urmator. Gospodarului i se ureaza belsugul de vite

("... Tot cirezi de vaci,
Vacile zbierind,
Vijelusi sugind,
Din codite dind,
Cu codite-nvoalte,
Nvoalte, rasucite,
In aur po­leite /... /Tot turme de oi/...
Herghelii de cai..."

, fetei de maritat - o casatorie fericita; feciorului de insurat - calitati voinicesti, cu­raj, indeminare s.a.m.d.
Alegoria domina intreaga poezie a colindelor, iar refrenul se constituie intr-o marca inconfundabila a categoriei (a speciei). Ce­le mai cunoscute si frecvente refrene, precum Florile-s flori dalbe de mar, Florile dalbe, Cununa de vinetele, Junelui bun, Lerui Ier, Leruia, Doamne trimit, pe de o parte, catre timpurile stravechi cind practica urarii cu colinda avea loc primavara, la innoirea anului vegetational si, pe de alta parte, la originile crestinismu­lui romanesc, formula "Leruia, Doamne" nefiind altceva decit o veche invocatie crestina, rostita si azi in biserica sub forma "aleluia".



S-au produs, cu timpul, suprapuneri si interferente intre co­lindele laice, pre-crestine si colindele religioase, nu numai la nivelul refrenului amintit mai sus, dar si la nivel tematic si ima­gistic.
Grabindu-se sa recupereze aceasta specie a literaturii populare alungate din scoala pe criterii ideologice, autorii noilor manuale au retinut, spre ilustrare, doar doua colinde religioase - Florile dalbe (cls. A VH-a) si 0, ce veste minunata (cls. A Vni-a) - cu mare
circulatie in toate regiunile tarii, si doua cintece de stea: Trei crai de la Rasarit (VII) si Steaua sus rasare (VIII), specie distincta, in­confundabila cu colindele, chiar daca se practica tot cu ocazia Cra­ciunului. Trebuie spus, de asemenea, ca Vicleimul (numirea popu­lara a orasului Betnleem, unde s-a nascut Isus) si Irozii, practicate cu aceeasi ocazie, nu sint colinde, ci, cum bine se arata Ia un mo­ment dat, forme ale teatrului popular, dupa cum nu sint colinde nici Plugusorul, Sorcova si Vasilca, din repertoriul obiceiurilor de Anul Nou. O "inovatie", in contradictie cu adevarul stiintific, sint si asa-numitele, de catre autor, "colinde de primavara" si "colinde de invocare a ploii".

Nu orice poezie legata de un anumit obicei este cu necesitate un colind, chiar daca s-a creat un verb, "a colinda", cu sensul de "a merge din casa in casa, din gospodarie in gos­podarie" intr-o ocazie jestiva, de sarbatori ceea ce ar explica, oa­recum, neintelegerea. In fine, poezia O, brad frumos, inserata in manualul de clasa a VUI-a fara nici o explicatie, poate crea de asemenea confuzii, putind fi luata drept colind sau poezie de urare cind, de fapt, este o creatie carturareasca, un imprumut, in orice caz, din repertoriul international de cintece de Craciun.

Cele peste 200 de tipuri de colinde indexate pina acum, in­clusiv cele religioase, "biblice si apocrife" fcf. Momea Bratulescu, Colinda romaneasca, 1981)* culese in mii de variante, atesta vita­litatea speciei si locul ei central in folclorul romanesc. Pentru a nu saraci continutul deosebit de bogat al acestei creatii folclorice romanesti atit de reprezentative, viitoarele manuale vor trebui sa opereze o selectie mai riguroasa a textelor puse la dispozitia ele-vno£.

In cadrul festiv si solemn al sarbatorii Nasterii Domnului si al schimbarii anului, colindele aduc ecourile unei lumi vechi si sonu-rile pure.:ale poeziei autentice, pe care le regasim in versurile unei postume de Eminescu:

"Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci gheaja se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Si tremura brazii
Miscind ramurelele,
Caci noaptea de azi-i
Cind seinteie stele­le..."

.