Esee romana - comentarii la limba romana categorisite pe autori opera, caracterizare, comentariu, eseuru, rezumat la
HomeTrimite comentariuContact







Constantin Brancovanul este unul dintre cele §apt&-opt texte cu acelasi subiect cintat de popor: suferinta lui Constantin Branco-vanu de a-si vedea ucisi pe nnd fiii, durere indurata fara cricnire, apoi moartea sa, pentru ca nu a vrut sa-si lase legea, credinta sa crestina.

Constantin Brancovanul este o balada (un cintec batrinesc) po­pulara, numita de specialisti "balada de curte domneasca".

Se mai poate numi si "istorica".



Este balada deoarece povesteste o in-timplare neobisnuita din trecutul indepartat. Fiind vorba de un domnitor cunoscut in istorie, putem preciza timpul actiunii. A-ceasta balada a fost ascultata, transcrisa si apoi publicata de Vasile Alecsandri, iar mai tirziu de citiva folcloristi.
Domnul e numit intii cu numele de familie - Brancovanul Con­stantin, fiindca pentru autorul baladei numele unei vechi familii boieresti este mai important decit cel de botez, omul din popor vrinsj sa arate stirpea (neamul) nobil al personajului.

Intreg versul al doilea are valoarea unui epitet: "Boier vechi si domn crestin", astfel de versuri fiind des intilnite in poezia popu­lara. Versul-epitet, foarte important gentru intelegerea semnifi­catiei intimplarii, pune in evidenta doua trasaturi caracteristice ale protagonistului: ooirsia nobila (nobletea familiei sale) si aparte­nenta la un popor definit in balada mai ales prin religia sa ("domn crestin"). "Crestin" are sensul de roman adevarat si vrednic de domnie.
Constantin Brancovanul e victima unei "piri" si a invidiei sul­tanului, din pricina marii sale bogatii. Pricepem insa - din reluarea versurilor care contin motivele pedepsirii domnitorului - ca nu e numai atit. Brancoveanul vroia sa desparta domnia de "imparatia" sultanului. Se vroia, deci, independent. Batuse chiar moneda, rara voia sultanului. Desi foarte sumara, caracterizarea este plina de miez:

"Fata blinda el.spala,
Barba alba-si pieptana,
La icoane se-nchina,".

"Fata blinda" arata caracterul frumos al domnitorului, iar "barba alba" - virsta si faptul ca era demn de respect; inchinarea la icoane priveste evlavia, dragostea si supunerea fata de Dumne­zeu, respectul pentru traditie (caci era "domn crestin"), precum si faptul ca avea sufletul curat.
Navalirea turcilor in "casa" este rapida si brutala. Aceasta im­presie o creeaza mai ales verbele numeroase:

"iuresea", "prindea", "ducea", "inchidea."

"Iuresea" este un cuvint vechi, care astazi nu se mai foloseste, un cuvint deosebit de sugestiv, insemnind "a da navala".


Versul-epitet isi schimbari doilea element: in loc de "domn crestin" apare "ghiaur hain".

in acest fel il vede sultanul pe erou; "domn crestin" reprezinta felul in care il vede poporul.


Dupa ce este prezentata mazilirea (=alungarea de la domnie) lui Brancovanul, are loc un dialog intre domnul roman si sultan. Dialogul este un procedeu frecvent in balade.

Prin dialog sint puse in evidenta toate trasaturile importante ale personajelor. Asadar, alaturi de scurta caracterizare, facuta de autor im mod direct) la inceput, apar si alte insusiri ale personajului, evidentiate prin dia­log.
Brancovanul este demn si linistit. El nu raspunde direct la invi­nuirile sultanului, dar banuim din siguranta cu care vorbeste ca nu se simtea vinovat. Din cuvintele sale deducem credinta in dreptate, in dreapta judecata in care spera orice suflet curat.

Sultanul, lipsit de intelepciune si plin de ura, socoteste vorbele Brancovanului "viclenie".

Sultanul se poarta ca un stapin cu puteri nemasurate, care dispune de viata si de moartea oricui. El ii pro­pune domnului iertarea, crutarea vietii lui si a fiilor sai in schimbul renuntarii la "legea crestineasca" si trecerea la "legea turceasca".


Netulburat, Brancovanu Constantin se lasa in voia "Domnu­lui", hotarit sa nu se lepede de legea sa, orice s-ar intimpla. A accepta sa mori pentru o credinta inalta este o fapta de mare curaj de care sint capabili numai oamenii deosebiti. Cu un singur cuvint de acceptare, Brancoveanul s-ar fi salvat, dar credinta in Dumne­zeu, dragostea pentru "legea" poporului sau adica pentru poporul sau sint mai puternice decit iubirea pentru fiii si pentru viata lui.
E prezentata rapid uciderea, pe rind, a celor trei fii. Pe rind -deoarece in felul acesta suferinta tatalui devenea mai greu de indu­rat, inainte de executarea ultimului copil, a mezinului, lui Branco­vanu i se mai propune o data sa-si lase legea, iar domnitorul refuza si mai hotarit:."Mare-i Domnul Dumnezeu!
Crestin bun m-am nascut eu, /Crestin bun a muri vreu... /Taci si mori in legea ta
Ca tu ceriu-i capata!".

Se intelege din cuvintele adresate mezinului ca suferinta tatalui era neinchipuit de mare. Fireste ca in sufletul sau se daduse o lupta crincena intre dragostea pentru fiii lui si datoria sa de "domn crestin".

El isi trimite fiul la moarte, aratin-du-i ca rasplata pentru aceasta jertfa va fi "ceriul", adica viata ves­nica, mintuirea sufletului. Dupa moartea fiecarui fecior, domnito­rul rosteste:

"Doamne! Fie-n voia ta!".

El se lasa in grija lui Dum­nezeu, cu o deplina seninatate sufleteasca, in pofida suferintei si a mortii apropiate, intocmai ca un sfint crestin. Cei mai multi sfinti crestini au murit in chinuri cumplite pentru credinta lor. Inter­pretam atitudinea domnului si ca o proba a puterii de a indura a poporului roman peste care au trecut urgiile Istoriei si nu l-au Mit. Pare ca mereu acest neam a spus:

"Doamne! Fie-n voia ta!", fara sa se teama. Si de aceea nici nu a "murit", transformind cum­plitele intimplari intr-un triumf (ca, de pilda, in stravechea Mio­rita). De fapt, nici Constantin Brancoveanul nu moare, caci insusi acest cintec pe care i l-a facut poporul dovedeste ca amintirea sa a ramas mereu vie.
"Inima", dupa credintele populare constituie locul unde se afla sufletul omului, prin urmare si sediul durerii. De aceea poetul, vorbind in limbaj artistic (in sens figurat), spune:

"Inima-i se des­pica", pentru a arata astfel chinul cuftiplit alDatrinului tata. Chipul plin de cruzime in care este ucis si batjocorit domnitorul reprezinta razbunarea unor oameni care nu pot intelege marile calitati sufle­testi ale unui om superior.
Dupa moartea copiilor, Brancovanul ii blestema pe turci. Bles­temul constituie o forma in care, din timpuri foarte vechi, poporul isi exprima dorinta ca asupra celui ce a savirsit o nedreptate sa cada pedepse cumplite. Oamenii din popor sint convinsi ca exista o forta supranaturala a cuvantului, o forta care poate deveni dis­trugatoare, pe aceasta se bazeaza blestemele. Blestemul lui Bran­covanul cuprinde doua pedepse: pierderea locului pe pamint (ceea ce pentru un roman, atit de legat de locurile pe care traieste si pe care se afla mormintele strabunilor, este lucrul cel mai rau, si lipsa urmasilor, a copiilor, de asemenea o mare pedeapsa, intrucit echi­valeaza cu stingerea neamului.
Finalul baladei exprima dirzenia domnitorului, cu toate ca a-ceste ultime cuvinte nu-i mai puteau aparjine lui, intrucit el fusese ucis, dar creatorul popular vrea sa arate taria de caracter a acestui neclintit suflet de roman si de crestin. De aceea vorbele Branco-vanului par sa se auda si dupa moartea lui.

Alte opere la romana, dar Necategorisite


Politica de confidentialitate