In cantecele sale epice poporul si-a cantat eroii, a preamarit faptele lor de curaj si vitejie, exprimandu-si totodata dragostea, admiratia, respectul si recunostinta fata de acestia, caci ei le reprezentau interesele si simbolizau cinstea, adevarul, spiritul dreptatii, notiuni morale atat de dragi omului din popor.
Un astfel de personaj este si Toma Alimos, eroul baladei haiducesti cu acelasi titlu, culeasa si publicata pentru prima data in anul 1831, de catre D. Ardeleanu (apud Iordan Datcu).

El este personajul principal, fiind prezent in toate momentele actiunii, caci este infatisat mai intai in mijlocul naturii, incercand sa-si alunge singuratatea, apoi in confruntarea directa-cu Manea, iar in finalul baladei in momentul mortii. Astfel, insusirile sale se dezvaluie treptat, de-a lungul intregii actiuni, pe masura nararii faptelor.

Haiducul este un personaj real si individual, care intruchipeaza insa insusirile si interesele intregului popor. Autorul anonim a tesut in jurul lui o aura legendara, devenind astfel un personaj exponential, un adevarat erou popuar infratit cu natura in mijlocul careia traieste.

Personajul este, asa cum precizeaza insusi autorul anonim, "haiduc din Teara de Jos", cu o arie de actiune impresionanta, din moment ce poate fi intalnit "la poalele muntelui,/muntelui Plesuvului,/in mijlocul/campului,/la putul porumbului;/pe campia verde,-ntinsa/si de cetine cuprinsa."


Printr-un scurt portret, reluat de trei ori in continutul baladei, sunt evidentiate in mod direct, prin descriere, cateva dintre insusirile fizice si morale ale lui Toma, unele prezentate la superlativ, cum sunt statura impunatoare, intelepciunea si vitejia: "Sade Toma Alimos/haiduc din Teara de Jos,/nalt la stat,/mare la sfat/si viteaz cum n-a mai stat".


Statura impresionanta si intelepciunea lui sunt reliefate si de adversarul sau, desigur fara o evidenta admiratie, care omite insa, din invidie si egoism, vitejia haiducului.
Daca sub aspect fizic se retin statura si ochii negri, patrunzatori, insusirile lui morale sunt mult mai numeroase si contureaza un portret complex.
Haiducul iubeste natura si de aceea traieste in mijlocul codrului cu care este infratit, deoarece acesta il ascunde de poteri:

"ca-mi sunt mie fratiori,/de poteri ascunzatori".


Cu toate acestea el traieste acut sentimentul singuratatii, intrucat, fire deschisa, sociabila si generoasa, duce dorul de oameni, simte nevoia comunicarii cu semenii, sa se confeseze, dar, in lipsa acestora, el inchina murgului, armelor si codrului si se bucura atunci cand il vede pe Manea.
Sincer, prietenos si omenos, Toma ii raspunde boierului cu politete si bun-simt ("multumescu-ti frate Mane!") la acel insinuant "Buna ziua, veriscane!".


Cu calm si stapanire de sine, cu un puternic simt al realitatii, inclinat mai mult spre prietenie si intelegere decat spre cearta, el vrea sa inlature pricinile dusmaniei ("Ce-am vazut/om mai vedea,/ce-am facut
om judeca"/), si dovedind ospitalitate si omenie, ii ofera frateste plosca:

"Pan atuncea, mai fartate,/da-ti mania la o parte
si bea ici pe jumatate
ca sa
ne facem dreptate."

Corect si cinstit, crezandu-i la fel si pe ceilalti oameni, Toma este o clipa imprudent, suficient insa ca sa fie injunghiat de Manea. Acum isi va dovedi curajul si vitejia, caci, insufletit de un real spirit de dreptate, cu o uimitoare tarie morala si stapanire de sine, isi leaga rana, il urmareste pe Manea si il pedepseste, nu pentru a se razbuna, ci pentru a face dreptate in numele celor multi si asupriti pe care ii reprezinta. in felul acesta haiducul isi apara si demnitatea in numele careia actioneaza acum, conducandu-se dupa vechea intelepciune populara "dupa fapta si rasplata".


Fapta lui Manea a dezlantuit in sufletul generos, dar vulcanic al lui Toma, ura fata de acesta, pe care si-o exteriorizeaza acum direct sau indirect in cuvinte dure, pe masura faptei adversarului sau:

"Maneo, Maneo, fiara rea".


"D-alelei, fecior de lele,/si viteaz ca o muiere/" "si s-ajungi p-al caine rau".

Astfel, el isi exprima totodata dispretul fata de lasitatea boierului, care este incapabil de o confruntare directa si se sustrage prin fuga.
Pe cat de inversunate sunt dispretul si ura impotriva lui Manea, pe atat de pu­ternice sunt sentimentul prieteniei si devotamentul sau fata de cal si fata de tovarasii de haiducie:

"Apoi mare, sa te duci/drumu-n codru sa apuci,/pan la Paltinii Trasniti,/unde-s fratii popositi".


Adevarata frumusete morala a haiducului se dezvaluie insa pregnant in momentul mortii. El este o fire sensibila, iubeste natura si frumosul si de aceea doreste sa fie inmormantat in mijlocul ei, iar dispozitiile testamentare releva un suflet duios, capabil de iubire, caci intr-un astfel de moment crucial gandul sau se indreapta catre cei apropiati - catre fiinta iubita, catre unul dintre fratii sai de haiducie si catre murgul care l-a slujit cu atata credinta.

Desi a iubit cu ardoare viata, eroul nu se inspaimanta de moarte, ci o priveste cu seninatate, cu detasare, ca pe o lege a firii. Traieste doar regretul ca trebuie sa se desparta prematur si atat de tragic de viata pe care a trait-o atat de intens, simbolizata si prin florile pe care si le doreste la cap si la picioare.
Prin totalitatea insusirilor sale, Toma Alimos, desi personaj real, apare in pos­tura unui erou legendar, cu insusiri iesite din comun, asemenea eroilor din basme, a unui Fat-Frumos viteaz, cu spirit justitiar, iubitor de natura si de oameni, intelept, prietenos si duios. Acest fapt a fost remarcat si de Ion Rotaru, care afirma ca, prin contaminarea cu basmul, "Toma al lui Mos sau Alimos (...) este si un Fat-Frumos, mai dramatic insa, mai real, posibil ca existenta istorica".


Haiducul, atat prin elementele reale care-i constituie personalitatea, cat si prin cele cvasimiraculoase, devine o intruchipare a insusirilor alese ale poporului roman, reprezentantul maselor populare, al celor multi si exploatati. De aceea autorul anonim isi exprima admiratia fata de erou, fata de demnitatea, curajul si vitejia acestuia, dar si compasiunea pentru moartea sa tragica.
insusirile personajului sunt evidentiate atat direct de catre autorul anonim prin portretul realizat cu ajutorul descrierii, cat si indirect prin fapte, prin felul sau de a gandi si a se comporta, precum si prin modul in care se adreseaza calului sau credincios ori lui Manea.

Calitatile eroului sunt puse insa in lumina, cu o forta impresionanta, si prin incadrarea lui intr-un anumit mediu, si mai ales prin antiteza cu personajul negativ al baladei - boierul Manea. Spre deosebire de Toma, Manea este un personaj secundar, deoarece apare numai in anumite momente ale actiunii. El este "stapanul mosiilor si domnul campiilor", asa cum precizeaza insusi poetul popular, care, procedand simetric, ii realizeaza si lui Manea, tot prin descriere directa, un succint portret fizic si moral caracterizat prin uratenie, slutenie, grosolanie si impulsivitate: "Manea slutul/si uratul,/Manea, grosul
s-artagosul/".


Asadar, grosolan, repezit si violent, Manea cauta prilej de cearta, aducandu-i haiducului invinuiri nefondate si cerandu-i despagubiri:

"Copile mi-ai inselat,/flo-rile/mi le-ai calcat,/apele/mi-ai turburat,/livezi verzi/mi-ai incurcat,
paduri
mari/mi-ai daramat./Ia sa-mi dai tu mie seama,
ia sa-mi dai pe murgul vama./"
Prin salutul conventional si rece pe care i-l adreseaza lui Toma, isi exprima, aluziv, dispretul, ironia si o ciocoiasca superioritate, sugerate prin acel "veriscane".

Invidios si egoist cand i se adreseaza haiducului, uita, ca din intamplare, sa laude vitejia acestuia, evidentiindu-i, formal, nu cu multa placere si convingere, doar statura impunatoare si intelepciunea:

"D-alei Toma Alimos,/haiduc din Teara de Jos,/nalt la stat,/mare la sfat,/pe la mine ce-ai catat?"/.
Manea este viclean si ipocrit, caci se preface ca accepta invitatia haiducului de a bea vin din plosca, dar loveste miseleste si fuge ca un las: "Palos mic ca rasucea,/pantecele/i-atingea,/matele/i le varsa/si pe cal incalica,/si fugea, nene, fugea:/vitejia/cu fuga!/".

Gestul sau sugereaza si fuga de raspundere, spaima de care ticalosul este cuprins, incapacitatea lui de a accepta cu demnitate lupta dreapta.
Prin comportarea sa, el devine simbolul rautatii ("caine rau"), avand ferocitatea unei fiare ("fiara rea"), dar vitejia unei femei ("viteaz ca o muiere"). Siret ("fecior de lele"), crud si perfid, boierul Manea dovedeste si o aroganta ciocoiasca, o violenta primitiva - semn al dezumanizarii totale.
Faptele sale, modul de a se comporta si felul de a vorbi evidentiaza si uratenia lui morala, care se alatura celei fizice, amandoua la fel de dezgustatoare. De aceea uciderea boierului de catre Toma vine ca un act de dreptate facut in numele intregii taranimi care a avut de indurat exploatarea.
Unele dintre insusiri (uratenia fizica, slutenia, grosolania si impulsivitatea) sunt prezentate direct, prin descriere, de catre autorul anonim, iar altele (lipsa de vitejie, rautatea, lasitatea, siretenia) sunt reliefate de spusele lui Toma, care vede in Manea "un caine rau", "un fecior de lele", "o fiara rea", sau o persoana care are vitejia unei femei ("viteaz ca o muiere").
Alteori, faptele si felul de a vorbi ale boierului Manea vin sa argumenteze insusiri ca aroganta, viclenia, perfidia, lasitatea, lipsa de vitejie ciocoiasca, dar antiteza dintre cei doi protagonisti ilustreaza cel mai bine insusirile unuia prin celalalt.
Autorul anonim, purtatorul de cuvant al maselor, exponent, ca si haiducul Toma, al taranimii, isi exprima dispretul fata de Manea si dezaprobarea fata de faptele acestuia, nutrind insa, asa cum am vazut, admiratie si respect fata de haiduc, pentru ca preferinta lui se indreapta spre cel care simbolizeaza si sinte­tizeaza valorile morale caracteristice poporului roman: cinste, dreptate, adevar si bunatate.