Prima jumatate a secolului al XlX-lea a fost marcata de schimbari profunde in plan politic, social si cultural in intreaga Europa.

Pentru partea estica a continentului, aflata de secole sub influenta si puterea Imperiului Otoman, aceste schimbari sunt cu atat mai hotaratoare cu cat, gratie declinului accentuat al acestui pol de putere, devenit el insusi prada ravnita pentru Occident si Rusia, deschiderea spre Occident a insemnat descoperirea unei civilizatii moderne, cu o ordine social-politica radical schimbata de Revolutia Franceza, marcata nu numai de gandirea rationalista a ilumi­nismului, ci si de avantul descoperirii identitatii proprii, a spiritului ce defi­neste o comunitate specifica, natiunea. Chemarea Marseillezei:

"Veniti, copii ai patriei" va avea ecouri cu totul exceptionale in aceasta parte de lume, unde tinerimea elitei, care invata din pruncie limba polului cultural si politic de necontestat al vremii, franceza, trebuia inainte de toate sa construiasca patria ai carei copii se considerau. in spiritul aceleiasi paradigme a timpului, teme­iul nemuritor al acestei patrii a fost mereu prezent si-si are expresia nu doar in limba, ci si in creatia spirituala a poporului, in folclor, concept atotcuprin­zator incluzand alaturi de literatura populara, cu statut privilegiat, datinile, traditiile, obiceiurile populare. Se poate constata astfel o cu totul noua viziune despre popor, in raport cu rationalismul iluminist. Marii ganditori ai Secolu­lui Luminilor privisera poporul ca o masa ignoranta supusa superstitiilor, traind in mizerie si avand nevoie de civilizare, de o ridicare prin cultura. Noua paradigma romantica vedea poporul ca depozitar al spiritului si creator de cultura. Istoria este si ea, din noua perspectiva, expresie a vietii, a actiunii poporului, participand in felul acesta la identitatea natiunii.


Ca atare, patria visata insemna o restaurare si o implinire a destinului in acelasi timp.

Inainte ca Romania moderna - cu alte cuvinte stat national unitar dis­punand de institutii politice si culturale moderne - sa ia fiinta in etape suc­cesive, glorioasa generatie de carturari si oameni politici, cunoscuta sub denumirea de generatia pasoptista, a actionat viguros in domeniul culturii, punand bazele unor institutii de cultura de maxima importanta, cu rol activ in u3t1319ur68mzs popularizarea ideilor politice ce au insufletit mari actiuni cu o participare a multimilor ce aveau constiinta ca sunt o natiune.

Revista "Dacia literara" a aparut in 1840, la Iasi si se inscrie intre nume­roasele initiative cultural-politice ale mijlocului secolului al XlX-lea care au schimbat din temelii societatea romaneasca. La un deceniu si ceva de la aparitia primelor periodice, semn sigur al modernizarii societatii romanesti, revista editata de unul din fauritorii Romaniei, Mihail Kogalniceanu, dezva­luie lapidar si expresiv nucleul programului ei prin chiar titlul indraznet, numele stravechii patrii comune pe care literatura e chemata s-o refaca intai in dimensiunea sa spirituala.
Articolul-program, intitulat Introductie, fixeaza de la inceput locul noii reviste in peisajul publicisticii cultural-literare a vremii, ale carei merite autorul M. Kogalniceanu le recunoaste, dar care are un defect major: se adre­seaza cu precadere provinciei in care apare fiecare dintre ele. "Dacia literara" corecteaza acest defect si umple un mare gol, propunandu-si sa fie o revista literara pentru toti romanii a caror unica identitate spirituala, "duhul natio­nal", potrivit terminologiei timpului, isi va gasi expresia in paginile revistei.
Privind starea literelor romanesti in epoca, in Introductie se constata cu oarecare ingrijorare abundenta traducerilor care nu pot alcatui o literatura, iar excesul lor primejduieste duhul national, concept romantic exprimand speci-ficitatea unica a fiecarui popor.


Ca atare, revista va acorda prioritate absoluta publicarii literaturii originale, indemnand scriitorii sa se intoarca spre izvoa­rele care asigura originalitatea: istoria nationala, mai ales in dimensiunea ei eroica, folclorul (datinile si obiceiurile pitoresti) si, intr-o expresie mai gene­rala, spatiul geografic autohton, natura. Nu s-ar putea spune ca "Dacia literara" anunta in premiera in literatura romaneasca aceste sujeturi, cum le numeste, cu terminologia oscilanta inca a timpului, Kogalniceanu. Era si greu in at­mosfera efervescenta a timpului, dominata de constiinta ca se pun bazele vii­torului. Meritul programului este de a fi sintetizat intr-o formulare concisa, eleganta si coerenta directia de evolutie a literaturii romanesti care sta sub semnul romantismului. Dincolo de deosebirile firesti intre scriitorii mai tineri sau mai varstnici ai epocii, Introductia da glas unor idei impartasite de toti si este in cel mai inalt grad reprezentativa pentru acest timp cu adevarat uimitor prin realizarile sale. Asa se si explica de ce aceasta revista cu o aparitie scurta -doar patru numere - a fost considerata intotdeauna ca definitorie pentru etapa literaturii romanesti in care a aparut. O generatie de scriitori s-a intors cu uimita admiratie spre cultura populara, incercand sa desluseasca vechea mitologie a paradisului primordial, Dacia Felix, intreprindere utopica lasata mostenire generatiilor ulterioare. Ecourile ei rasuna in fascinanta imagine a Daciei din poemul eminescian Memento mori, si, mult mai tarziu, in Creanga de aur a

lui M. Sadoveanu. inainte de asta insa, mitul Zburatorului si-a gasit expresia intr-o celebra balada a lui Heliade Radulescu, asa dupa cum figuri pitoresti ale basmului ca Statu Palma Barba Cot, dar si credinta populara ca "baba-i calul dracului" au stat la baza unor balade ale lui V. Alecsandri. De altfel, tezaurul eposului romanesc a fost facut cunoscut in mediile carturaresti de scriitorii acestei generatii care l-au cules si pe care acelasi V. Alecsandri l-a publicat, in 1852, intr-o culegere ramasa celebra si gratie careia Miorita, Toma Alimos, Corbea, Monastirea Argesului au intrat definitiv in constiinta tuturor romanilor. Marile figuri ale istoriei, de la intemeietorii Decebal si Traian, la voivozii care s-au ilustrat in lupta pentru neatarnare, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, cele mai multe pastrate vii in memoria populara in povestiri si legende, au devenit personaje ale unor incercari de epopee nationala ca Mihaida lui Heliade Radulescu sau poeme istorice ca Aprodul Purice al lui C. Negruzzi si Dumbrava Rosie al lui Vasile Alecsandri. Pelerinajul pe la manastirile de pe Valea Oltului a prilejuit lui Gr. Alexandrescu meditatii asupra gloriei de odinioara, a timpului de fapte stralucite al lui Mircea cel Batran sau Mihai Viteazul, intr-un ciclu intemeiat pe motivul ruinelor, ciclu din care Umbra lui Mircea. La Cozia ramane exemplara, atat pentru specia romantica a medi­tatiei, cat si pentru motivul poetic amintit. Peisajul ce include o ruina, un memento al timpului glorios, si inzestrat ca atare cu functii simbolice este, de altfel, o constanta a imagisticii pasoptiste.
Militantismul literaturii generatiei pasoptiste, implicat in fond in chiar titlul revistei care defineste epoca, traducand o aspiratie unica si unificatoare, este in chip stralucit ilustrat de chiar istoria imnului nostru national. Intitulat de autorul sau, poetul ardelean Andrei Muresanu, Un rasunet, acest imn a fost, cum o spune limpede titlul, un rasunet, un ecou al poeziei-manifest Desteptarea Romaniei a lui Vasile Alecsandri, creatie care a circulat pe foi volante in preajma izbucnirii miscarii revolutionare de la 1848. Aceluiasi poet i se datoreaza si Hora Unirii care, inainte de a fi imnul victoriei Unirii, a fost cantecul de lupta al unionistilor. Faptul ca rasunetul ardelean al chemarii Catre Romani - titlul pe foile volante manifest al Desteptarii Romaniei - s-a impus ca imn intr-o vreme departata de cea a izvodirii sale, vremea noastra, in momentul de gratie al lui Decembrie 1989 vorbeste de la sine despre adevarul de profunzime al idealurilor acestei generatii, chiar daca rostirea lor poetica incarcata de retorism poate parea, azi, desueta. Aceste poezii au devenit intr-un fel populare, la fel cum doua mari personalitati istorice ale acestei epoci, Alexandru Ioan Cuza si Avram Iancu au devenit personaje ale legendelor si cantecelor folclorice.


Ca element de noutate fata de revistele culturale anterioare, prin Intro-ductie, M. Kogalniceanu anunta ca revista va publica si articole de critica nepartinitoare, vizand opera si nu autorul ei.
Programul revistei in ale carei pagini au fost publicate cel putin doua lucrari remarcabile, nuvela istorica Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi si meditatia Anul 1840 de Grigore Alexandrescu, poate constitui un punct de plecare pentru conturarea unei imagini de ansamblu a literaturii pasoptiste. in acelasi timp, si fondatorul ei, M. Kogalniceanu, este reprezentativ pentru modelul de creator al vremii ce conjuga actiunea culturala cu cea stiintifica si politica. Cap al miscarii revolutionare pasoptiste din Moldova, artizan al Unirii din 1859 si prim-ministru al domnului ei, Alexandru Ioan Cuza, cu o contributie majora in realizarea indraznetelor reforme ce au schimbat fata tarii, Kogalniceanu a inaugurat la Universitatea ieseana cursul de istorie nationala, a editat cronici, a organizat si condus - impreuna cu Alecsandri si Negruzzi - Teatrul National din Iasi, a scris pentru repertoriul acestei insti­tutii o comedie, si-a incercat condeiul si in proza, lasand viitorimii savuroasa Fiziologie a provincialului la Iasi. Ca multe alte initiative culturale ale vre­mii, revista Dacia literara a trebuit sa faca fata unui climat politic ostil si si-a incetat aparitia atat de promitatoare prin interventia cenzurii necrutatoare. Ideea din care s-a nascut a refuzat insa sa se lase infranta si alte reviste cu durate la fel de scurte i-au urmat pentru ca, in timp, presa literara sa devina o institutie cu o mare autoritate in opinia publica.