Termenul discurs vine, potrivit "Dictionarului de termeni literari" (1976), din fr. discours, lat. discursus si inseamna "alergare incoace si incolo".

Discursul presupune o prezentare in fata publicului a unei teme morale, politice, literare. Discursul are o origine foarte veche, provenind ca scriere literara din Persia, India, Egipt si China, iar in "Biblie" sunt prezentate marturii indirecte asupra lui. Discursurile pot fi politice, sociale, funebre, juridice, panegirice (predici), religioase, academice. in timpul lui Aristotel, discursurile erau impartite in demonstrative (referitoare la fapte prezente), deliberative si religioase. Cicero afirma, referitor la menirea discursului, ca trebuie "sa convinga, sa placa si sa determine aderarea, induplecarea auditorului" (ut probet, ut delectat, ut flectat).

Discursul este hexatomic* dupa vechile canoane, cuprinzand: exordiul (o scurta introducere), propozitia (divizarea partilor subiectului tratat), naratiunea sau probarea (confirmarea, argumentarea celor sustinute), respingerea sau negarea (pentru a se preintampina eventualele obiectii), peroratia (reargumentarea celor sustinute). Discursului i se cere atitudine solemna, tinuta, claritate, divizarea exacta a punctelor, armonie. La greci discursul era rostit in agora.

Dintre discursurile celebre, se remarca "Discursul despre metoda" ("Discours de la m&hode"), al lui Descartes, "Discursul despre stil" ("Discours sur le style"), al lui Buffon, "Discurs asupra istoriei universale" ("Discours sur l histoire universelle"), de Bossuet. Promotori ai discursului sunt Demostene, Cicero, Ioan Crisostomul, Sfantul Ambrozie, Bossuet, in timp ce in spatiul cultural, politic, social si religios romanesc se remarca Antim Ivireanu, Mihail Kogalniceanu, Titu Maiorescu, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Take Ionescu, Nicoale Iorga, Nicolae Titulescu, Ioan Petrovici si altii. Reprezentantii simbolisti sunt impotriva discursului: "Prends l eloquence et tords lui son cou" ("Ia elocinta si suceste-i gatul") spunea Paul Verlaine in "Arta poetica".


Gandirea discursiva exista si in filozofie, expresie a unei viziuni intelectuale. Discursul se constituie in opozitie cu scriitura, sens utilizat de J. Derrida si J. Lacan. Derrida ii dedica un adevarat studiu in "De la grammatologie", "Despre gramatologie", 1967), in care se studiaza discursul-scriitura la nivelul semnificantului fonic si al semnificantului grafic.