Operele lirice sunt prezente in numar impresionant in creatia populara, deoarece omul din popor, creatorul anonim a simtit nevoia sa-si exprime direct propriile sentimente, sa dea glas bucuriilor sale, dorului sau tristetii.

O astfel de opera lirica este si doina de dragoste Mai badita, floare dulce, care face parte din Antologia de poezie populara a lui Lucian Blaga.
Lirismul ei este dovedit prin adresarea directa, prezenta chiar in titlu si realizata prin cele doua vocative precedate de interjectia "mai".

Sentimentul de dragoste este exprimat direct si intens, caci fata se adreseaza tot direct tanarului indragit si de aceea verbele sunt insotite de forma neaccentuata a pronumelui personal de persoana a II-a singular, "te-as gasi", "te-as smulge", "te-as duce" etc.
Tot ca o dovada a prezentei eului liric este si folosirea persoanei I la verbele aflate la modul conditional-optativ prin care se exprima dorinta arzatoare de implinire a sentimentului de dragoste:

"as secera", "as imbiati", "as face" etc.

Fiind o doina, aceasta creatie lirica exprima un sentiment deosebit de profund, deoarece intregul discurs liric este o tulburatoare confesiune a nevoii de dragoste, a dorintei de realizare a iubirii, pe care o tanara fata o face alesului inimii ei.
Dragostea ei este grijulie, ocrotitoare, plina de afectiune. Finalul doinei su­gereaza si faptul ca dragostea presupune si jale, durere, suferinta, care nu pot lua sfarsit decat prin implinirea ei:


"Si te-as da inimii mele/Sa se stampere de jele"
Intensitatea sentimentelor exprimate, gingasia, puritatea si delicatetea lor sunt sugerate, in primul rand, prin propozitia exclamativa prin care incepe poezia si prin cateva epitete ale substantivului sau ale verbului:

"floare dulce", "morisca de argint, "te-as secera cu mila", "te-as imblati cu drag", "te-as macina marunt".


In al doilea rand, enumerarea verbelor la conditional-optativ, de obicei la inceputul propozitiilor coordonate printr-un "si" repetat, cu valoare intensiva, prezinta gradarea ascendenta a dorintei de implinire a dragostei.
Textul doinei se caracterizeaza prin concizie si unitate compozitionala, existand o stransa legatura intre elementele de continut si de forma, incat versifi catia sporeste si ea lirismul doinei. Versurile cu masura de opt silabe si ritm trohaic nu se constituie in strofe si, astfel, discursul liric nu este segmentat, ci curge, firesc, fluent, ascendent pana in final, cand este deconspirat motivul zbuciumului sufletesc al eului liric - inlaturarea suferintei sufletului insetat de iubire. Totodata, rima imperecheata si monorima, uneori cu asonante sau interna, confera acestei doine o muzicalitate aparte, subliniata si de prezenta unor regionalisme - stog, imblati, jele etc.

Toate aceste aspecte, atat de continut, cat si de forma, profunzimea si gradarea sentimentelor fac din aceasta doina o adevarata bijuterie a speciei literare pe care o reprezinta.