EPISOD. Termenul vine din fr. episode, gr. epeisodion, "ceva din afara, ce vine din exterior".


Este o actiune secundara, in comparatie cu firul principal al unei opere, drame etc. Cateodata, actiunile episodice dau o nota de mister, mult mai importanta decat ansamblul. in tragedia greaca, episodul era o parte importanta a operei, fiind echivalenta cu un act. Episoadele erau incluse in corul tragediei, iar partea finala se numea exod. in epoca moderna, episodul este inteles ca o actiune temporara, cu o oarecare independenta fata de opera principala.


Ca de exemplu, episodul imbratisarii pamantului de catre Ion in romanul cu acelasi titlu al lui Liviu Rebreanu.
ROMANTISM. Termenul provine (potrivit "Dictionarului de termeni literari", Editura Academiei, 1976), din fr. romantisme, avand cel putin o suta cincizeci de acceptiuni. Cuvantul apare in secolul al XVIl-lea in Anglia, insemnand, ca adjectiv, "copilaresc", "nefiresc", dar se impodobeste semantic pana devine o stare de spirit si o metoda de creatie de o neobisnuita complexitate, care se asaza, ca mod de viata si de cugetare, la temelia statelor europene moderne, inclusiv a celor romanesti. Filozofia conexa curentului apartine idealismului subiectiv, acel individualism enuntat de Schelling sau de Schopenhauer, in "Lumea ca vointa si reprezentare" ("Die Welt als Wille und Vorstellung", 1819) culminand cu Nietzsche ("Asa grait-a Zarathustra", "Genealogia moralei", "Stiinta voioasa"), care elimina barierele impuse fortat ale unui nedorit ameliorism sacrificial al fiintei umane. Exista aici si o filozofie romantica a omului, ce presupune dezvoltarea nelimitata a acestuia, aspirand la titanism si genialitate. Nietzsche, in operele sale, respinge principiile ultrarationaliste ale iluminismului, prin aceasta ipoteza de lucru presupunandu-se, implicit, si existenta unui romantism al religiei. Pentru romantici, imaginatia este un factor vital de manifestare a spiritului:

"Lumea imaginatiei este insasi lumea eternitatii" spune Blake, iar Novalis impune, in "Heinrich von Ofterdingen", relativizarea simturilor:

"Lumea devine vis, visul devine lume".

Scriitorul romantic creeaza imagini perfecte ale lumii, impune prezenta eroului, cadrul natural este nocturn, exotic sau foarte indepartat, castelele sunt sumbre, in ele traind fiinte solitare, banditii si personajele demoniace sunt ostracizate, izolate in mari singuratati. Romantismul este un curent literar, o stare arhetipala si o stare de spirit. Chateaubriand, pentru a elimina acel inexorabil mal du siiicle, pleaca in Americi, o lume cu totul noua, care il inspira sa scrie "Atala" (1801), "Geniul crestinismului" ("Le Genie du Christianisme", 1802), si "Rene" (1802). Romantismul este o reactie apriga impotriva regulilor prea stramte ale clasicismului, o lupta contra lumii rigide instaurate de arta din epoca anterioara. Romantismul isi trage izvoarele din Evul Mediu, de pe vremea "Cantecului Nibelungilor", sau a lui "Beowulf , din secolul al VUI-lea, din poemele epice ale ciclului despre Carol cel Mare, din legendele cavalerilor "Mesei Rotunde", din operele scriitorilor italieni ai Renasterii, Boccaccio, Dante, Petrarca. ,
Victor Hugo devine promotorul romantismului francez si al romantismului in general, prin prefata la drama istorica "Cromwell", din 1827, dar si prin romanul "Mizerabilii", care contine doua tipuri de personaje specific romantice, Jean Valjean si episcopul Myriel Bienvenu. Si in alte scrieri ale lui Victor Hugo, trecutul este cercetat in mod sistematic, pentru ca ofera mult mai multa deschidere artistica si tematica decat prezentul: in "Notre-Dame de Paris", Quasimodo, personaj exceptional, sfasiat de mari antiteze, este o fiinta de o deosebita uratenie, dar dotat cu o sensibilitate iesita din comun; in "Legenda secolelor" ("La Legende des Siecles") sunt readuse la suprafata vechi mituri.

Prin aceasta imersiune in istorie, viziunea asupra lumii se largeste, iar omul dobandeste un statut ascensional, prin care isi depaseste conditia existentiala. in romantism, ne intoarcem spre inceputurile mitice ale fiintei, cand omul isi incepe in illo tempore existenta paradiziaca. Mickiewicz face incursiunea in istorie pentru a stabili rolul poporului sau, in "Cartile poporului polonez si ale pelerinilor poloni".


in Anglia, prima generatie de romantici (considerati, in unele clasificari, preromantici) este reprezentata de poetii lakisti, de Coleridge ("The Ancient Mariner"), de Wordsworth, de Walter Scott, autorul lui "Rob Roy" si "Ivanhoe".

Romantic este si Milton, puritanul, cu "Paradisul pierdut", rescriind lupta cu absolutistii sub forma reiterarii pacatului biblic. Byron, Keats, Shelley fac parte din a doua generatie de romantici englezi. Byron merge si mai departe, pentru a reabilita rolul diavolului, in "Cain", principiile ce guverneaza lumea fiind mult mai complicate decat cele impartite in bine si rau. De altfel fiinta demonica este privita altfel decat inainte: in "Satan in his Glory", al lui William Blake, Satan este frumos, fermecator. El este l ange dechu, silit sa ramana pe Pamant din cauza cutezantei sale, motivul ingerului cazut facand o cariera de glorie in romantism. "Paradisul pierdut" ("Paradise lost") al lui Milton are aceeasi imagine despre un diavol mult mai uman, insa stiind sa-si transforme umilintele in biruinte. Romantici germani sunt Schlegel, Novalis, cu "idealismul magic", Hoffmann, promotor al fantasticului ("Elixirurile dragostei"). in Austria, Lenau se impune prin "Faust", "Savonarola", "Albigenzii".

Heine este marele romantic german.
Romantismul american este reprezentat de Herman Melville ("Moby Dick", "epopeea spiritului nelinistit al Americii"), de Longfellow, Edgar Allan Poe, cu poeziile "Ulalume", unde propune nume ciudate, Auber, Weir, "Corbul" (1845); cu volumele de poezii "El Araaf", "Poeme" (1845). Giuseppe Mazzini este figura centrala a Risorgimentului in Italia, scriind in revista "Giovane Italia", similara cu "Dacia literara" a lui Mihail Kogalniceanu. in Rusia, Puskin anihileaza orice regula in "Boris Godunov", la fel cum Shakespeare o facea in "Macbeth", piesa populata de fiinte terifiante, vrajitoare ce hotarasc soarta personajelor, cunoscand trecutul, prezentul si viitorul.
Romantismul patrunde in literatura romana dupa 1830, cu oarecare intarziere, prelungindu-si insa influenta pana la Mihai Eminescu si chiar mai tarziu, in secolul douazeci, ca stare de spirit ce nu dispare niciodata. Romantici timpurii sunt Andrei Muresanu, Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Radulescu, poeti ce oscileaza intre clasicism si romantism, la ei fiind prezente atat epistola, specie clasica prin excelenta, cat si meditatia romantica. Motivul ruinelor, preluat dupa "Les Ruines", de Volney, este ilustrat in operele multor poeti romantici timpurii, devenind insa prilej de evocare a gloriei strabune. in "Strigoii" lui Eminescu, Arald, rege peste avari, face apel la vechile religii pagane pentru a-si trezi la viata iubita, regina dunareana Maria. Mitul strigoiului este preluat din Biirger, din balada "Lenore", fiind intalnit si la Vasile Alecsandri, in "Noaptea Sfantului Andrii", si la Dimitrie Bolintineanu, in "Mihnea si baba".

Domele, locuintele subterane in care s-au retras zeii dupa "moartea" lor, sunt prezente mai ales la Eminescu. Termenul este denumit altfel, hala, din germanul die Halle. Domele pot fi uranice, submarine, chtonice, marine, atemporale; pestera lui Euthanasius este o doma la mare distanta de lumea cunoscuta, la fel ca insula lui Macedonski din "Thalassa".

Babilonul din "Memento mori" este o mare de palate, cufundat acum in uitare, estompat de patina timpului.
Spre deosebire de personajul clasic, cel romantic este predispus la reverie; el traieste la limita dintre oniric si real, actiunile sale avand loc mai curand noaptea, timp misterios de revelatie a tainelor naturii. Poetii romantici sunt renumiti pentru capacitatea de analiza a unor teritorii pana atunci nesondate, inconstientul, visul, halucinatia. Realul este eludat, nefiind frumos, iar oniricul revine pe primul plan, indeplinind toate nazuintele secrete ale fiintei umane. Astfel, romantismul ramane unul dintre cele mai importante curente literare, care elibereaza energiile latente, ascunse in om.