Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor artist al nostru. Opera sa constituie un edificiu unitar si monumental, o "eterna reintoarcere" la tiparele din obarsii: pamantul (vazut ca mit, ca "muma" care naste mereu viata din moarte)- marele Timp (curgere heracliteana in care sunt antrenate mii de destine) si omul (vazut ca arhetip descinzand din Marele Stramos si intorcandu-se in acesta).

Roman cu "intriga antropologica" (Calinescu), Baltagul este totodata o carte a unor mari probleme existentiale: intoarcerea omului, prin moarte, la Fiinta universala, atotputernicia destinului, viata ca durata integrata marilor miscari cosmice (aici, prin transhumanta).

Prin toate aceste idei, "Baltagul se apropie de balada pastorala "Miorita".

Sub raport compozitional, romanul este alcatuit din 16 capitole (numerotate cu cifre romane, fara titluri), cu o actiune desfasurata cronologic, din toamna si pana in primavara urmatoare.
Motto-ul romanului: "Stapane, stapane,
Mai chiama s-un cane.:."

i-a determinat pe multi comentatori sa-l considere drept o continuare a baladei pastorale "Miorita", autorul pastrand "toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral (Perpessicius); la antipod, se afla opinia potrivit careia romanul lui Sadoveanu este "povestea lui Isis in cautarea trupului desmembrat al lui Osiris" (Al. Paleologu), fiind inspirat din vechi mituri egiptene. . ~ . .
La un prim nivel ,de lectura, actiunea ar putea fi structurata pe trei momente mari (asteptarea, drumul, pedepsirea ucigasilor) si rezumata, la modul cel mai simplu, astfel:
Nechifor Lipan - cioban din Magura Tarcaului - pleaca la Dorna sa cumpere niste oi. Tarziu, spre finele lui noiembrie, sotia sa Vitoria da semne de neliniste, cu atat mai mult, cu cat are vise premonitorii si alte "semne".

Se contureaza astfel, primele deosebiri dintre opera sadoveniana si balada "Miorita":
  actiunea romanului incepe in momentul in care se incheie balada (dupa moartea ciobanului moldovean);
  personajul feminin ("maicuta batrana") este reprezentat de sotia celui mort.
Comun este insa puternicul zbucium pe care il traiesc cele doua personaje; Vitoria traversand iarna cu sentimentul tot mai acut al mortii lui Nechifor.
Femeia incearca sa afle raspunsul la marea ei intrebare, apeland la preotul Danila ori la baba Maranda (vrajitoarea satului), dar fara folos. Pe masura ce intelege ca lui Nechifor i-a fost harazit sa moara, Vitoria se hotaraste sa-i caute osemintele, intru implinirea datinei.

Ca.in marile tragedii antice ideea existentei unui destin pe care oamenii nu-l pot schimba traverseaza cele doua opere; in acest sens, cuvintelor "Si de-o fi sa mor " (spuse de ciobanul din balada ) le corespund spusele Vitoriei:

"... i-a fost lui Nechifor scrisa o asemenea soarta pe care nimica n-o putea inlatura".



In scopul cautarii "urmelor" sotului ei, munteanca se purifica (postind vinerea, timp de douasprezece saptamani) si o lasa pe fiica ei Minodora la manastire.
Apoi, tot intr-o zi sfanta (vineri, 10 martie), Vitoria si fiul ei GHeorghita isi incep calatoria.
Refacand drumul parcurs de Nechifor, cei doi vor traversa nu doar un spatiu, ci si un itinerariu al vietii: la Borca, ei iau.parte la un botez, la Cruci, se intalnesc cu o nunta, pentru ca, in final, sa savarseasca (la Sabasa) ritualul inmormantarii lui Nechifor.
Se contureaza astfel o noua deosebire intre balada si roman: in prima, zbuciumul batranei mame (concretizat in suita de epitete gerundivale "lacrimand", "alergand", "intreband", "zicand") nu are rol ritualic, sarcina ingroparii revenindu-le celor doi ciobani; in cazul Vitoriei, calatoria va constitui o replica pamanteana la marea calatorie de dincolo de moarte a lui Nechifor. Dupa parcurgerea simbolica a drumului unei existente, se va putea savarsi contopirea cu pamantul (parte integranta a marelui Cosmos).


Ucis la apus de soare (ca si tanarul cioban din "Miorita"), Nechifor "s-a inaltat in soare" savarsind, si el, gestul intoarcerii la origini.

In balada.insa tanarul pastor fiind "nelumit", aceasta intoarcere este savarsita prin alegoria moarte-nunta: sub lumina sutelor de "stele-faclii", natura se transfigureaza, dobandind o frumusete sublima; strajuita de neclintirea muntilor mari, "nunta" este insotita de armonii muzicale, ca un ritual sacru, ale carui proportii devin cosmice.

In roman, alegoria moarte-nunta lipseste, dar peisajul este luminat de soare ("Soarele de toamna rasarise si asfintise asupra mortului singur si asupra calului zdrobit") - parte integranta a aceluiasi Cosmos sacralizat prin jertfa. De asemenea, din roman lipseste si "gura de rai^v (care constituia, in balada, o "poarta" a intoarcerii in spatiul sacru); ea este inlocuita de puntile de piatra (simboluri ale "podului" dintre viata si moarte), vegheate de Crucea Talienilor (simbolizand, in termenii lui Mircea Eliade, stalpul de jertfa).
Tot printre deosebiri ar putea sa figureze si personajul Vitoria Lipan.

Vitoria Lipan este un personaj exponential care cristalizeaza trasaturile muntenilor - temperamente solare care pun viata in ecuatie cosmica. Fiecare moment al asteptarii sau al drumului constituie o marturie a unirii cu natura aflata mereu in consonanta cu trairile sufletesti ale personajului. Motivul soarelui strabate, intreg romanul, drumul Vitoriei - replica pamanteana la marea calatorie de dincolo de moarte a lui Nechifor - devenind astfel o traversare a luminii impusa de dezlegarea tainei, ca o purificare.

Ca si ceilalti munteni care pun mai presus de orice respectarea datinilor lor "de la inceputul lumii", Vitoria isi organizeaza viata in virtutea traditiei; imixtiunea civilizatiei recente este considerata un sacrilegiu pentru ca numai "randuiala" are privilegiul de a conserva timpul, in aceasta lume in care " toate urmau ca pe vremea lui Boerebista, craiul nostru cel de demult".

De fapt, exista , in "Baltagul doua timpuri: unul concret (deceniul al II1-lea al secolului nostru) si unul etern, pastrat prin ritual. in lunga ei calatorie, Vitoria intalneste o cumetrie, o nunta si face ea insasi praznicul lui Nechifor. Simbolic, ea traverseaza astfel cele trei momente cruciale ale existentei, pentru ca de acum va incepe o noua viata. De altfel, plecarea ei in acel drum al destinului nu este decat porunca a respectarii datinei; ca si Antigona, ea cauta un mort pe care il ingroapa pentru ca sufletul lui sa-si gaseasca odihna.

Ca in marile tragedii antice, apare in "Baltagul" un motiv al destinului:

"... i-a fost lui Nechifor scrisa o asemenea soarta pe care nimica n-o poate inlatura" - spune Vitoria si el "... s-a inaltat in soare ori a curs pe o apa", reintorcandu-se in marele Univers. in aceasta lumina, prin savarsirea unor gesturi arhetipale, Vitoria devine o preoteasa a vechimii care oficiaza un- cult stravechi intru desavarsirea nuntirii cosmice.
"In cautarea ucigasilor, Vitoria e un Hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare, si cand dovada s-a facut, da drumul razbunarii (Calinescu). Pedepsindu-i pe cei doi, Vitoria realizeaza un proces necesar: scoaterea din lege" a mortii ca hazard, intoarcerea personajului in spatiul mitic al muntelui echivaleaza cu o negare a celuilalt spatiu, caci totul reincepe cu o alta generatie.