Cuvantul fabula provine din lat. fabula cu sensul de "povestire".

in sens larg, termenul denumeste "nucleul faptelor din care este constituita actiunea unei opere literare", iar in sens restrans reprezinta specia genului epic in versuri sau In proza in care sunt povestite diferite intamplari puse pe seama animalelor, a pasarilor, a plantelor sau a unor obiecte personificate. Acestea sunt imaginate in situatii omenesti, iar faptele narate constituie o alegorie.

Fiind o opera lirica, in fabula sentimentele si atitudinea scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor.

La orice fabula se intalneste o prima parte narativa alegorica, in care sunt relatate intamplarile, dar naratiunii, ca mod de expunere predominant, i se adauga si dialogul, care imprima o anumita vioiciune si naturalete intregii actiuni. Totodata, acest mod de expunere, precum si unele scurte secvente descriptive au menirea de a evidentia trasaturile specifice ale personajelor.

Acest fapt - reliefarea insusirilor personajelor - este esential in fabula intrucat autorul isi propune sa critice anumite defecte omenesti intruchipate de personaje. Astfel se reliefeaza si o alta trasatura a fabulei - caracterul ei satiric si moralizator-, caci scriitorii urmaresc ca, printr-o atitudine critica, sa indrepte anumite trasaturi de caracter negative, sa transmita unele invataminte.

Asa se explica faptul ca fabula contine si o a doua parte, mult mai redusa decat cea narativa, numita morala, care este asezata, de obicei, la sfarsit si contine o con­cluzie formulata concis si clar. Uneori, morala poate lipsi din fabula, dar in aceasta situatie ea se desprinde cu usurinta din naratiune.
Cele doua parti ale fabulei - naratiunea alegorica si morala - se afla intr-o stransa legatura, caci morala, pe care se pune accentul, este o concluzie a intregului discurs, iar naratiunea este vesmantul care o pune in relief. Claritatea moralei depinde, in foarte mare masura, de claritatea firului epic, de maiestria cu care autorul stie sa intruchipeze prin personajele sale anumite tipuri umane.

Animalele, pasarile, plantele, obiectele din fabula (intr-un cuvant - personajele fabulei) reprezinta o anumita trasatura de caracter in deplina concordanta cu conceptia pe care fabulistul o are despre fiecare dintre ele. Astfel, trasatura reprezentata de iepure este teama, cea reprezentata de vulpe este siretenia; lupul este lacom, leul este puternic si abuziv, la fel ca elefantul, boul este prostanac, dar si arogant etc.

Din cele aratate pana aici, se poate conchide ca fabula este o opera epica in versuri sau in proza, in care sunt povestite intamplari puse pe seama animalelor, a pasarilor, a plantelor, a obiectelor si care are caracter satiric si moralizator, criticand anumite defecte omenesti.
Categoria estetica realizata prin fabula este comicul, care se intalneste intr-o diversitate de forme - umor, satira, ironie -, avand ca scop provocarea bunei dispozitii si a hazului, dar si o atitudine critica fata de cei ipocriti, lacomi, prosti, infatuati etc.
In ceea ce priveste versificatia, fabula nu respecta regulile stricte ale poeziei clasice, luandu-si o mare libertate referitor la ritm, rima, masura, strofe, naratiunea fiind, de cele mai multe ori, continua.

Ca specie literara, fabula s-a dezvoltat in Orient inca din secolul al VII-lea i.Hr. si a fost pusa in circulatie de culegerile indiene Panciatantra si Hiptppadesa compuse in sanscrita de Bidpay (sau Pilpay) si traduse in araba, dar creatorul ei este considerat grecul Esop (secolul al Vl-lea i.Hr.). La romani sunt cunoscuti Fedru, Avianus, la francezi - La Fontaine, Florian, Lachambeaudie, la englezi -Gray, Moore, la germani - Lessing, Pfeffel, iar la rusi este renumit Krilov.
In literatura romana au scris fabule D. Tichindeal, Gh. Asachi, I. H. Radulescu, Gr. Alexandrescu, Alecu Donici, G. Topirceanu, T. Arghezi si Aurel Baranga etc.