Termenul fantastic provine, dupa "Dictionarul de termeni literari", din fr. fantastique, lat. phantasticus, care inseamna "privitor la imaginatie".

in franceza veche, phantome avea sensul de "fantasma", transformandu-se in franceza contemporana in fantome. Fichte o numea Urphantasie, memorie ancestrala, o fantezie originara. Fantasticul este prezent in epopeile homerice si in toate mitologiile lumii si abunda in legendele orientale. Notiunea de fantastic nu se confunda cu aceea de mit, dar presupune o despartire de real, o intruziune a neprevazutului in planul perceptibil al realului. Fantasticul literaturii moderne isi trage originea din legendele medievalizante. Fata de monotonia realului, fantasticul constituie un pretext bine venit in creatia literara, diversificandu-i temele si mijloacele de prezentare artistica. Fantasticul este cultivat de scriitorii moderni, in special romantici, de cei ai miscarii Sturm und Drang, de scriitorii consacrati ai acestui imprevizibil spatiu literar, Edgar Allan Poe, Villiers de l Isle Adam, Howard Phillips Lovecraft, E. T. A. Hoffrnann, Jules Supervielle. Notiunea de literatura stiintifico-fantas-tica, science-fiction, a fost introdusa de scriitori moderni, ca H. G. Wells ("Razboiul lumilor" si "Masina timpului"), Gerard Klein ("Seniorii razboiului", "Ucigasii de timp"), Jules Verne, Felix Aderca ("Orase inecate"). Elemente ale fantasticului sunt intalnite in literatura romana la Mihai Eminescu ("Sarmanul Dionis"), Gala Galaction ("Moara Iui Califar"), la Mircea Eliade, cu incitantele sale nuvele, la Ion Vinea, Sasa Pana, Iuliu Cezar Savescu.

Dintotdeauna omul a nutrit o nazuinta secreta spre alte lumi, imaginare, pe care sa le opuna lumii existente, limitatoare pentru "orizontul de aspiratii" al fiintei umane. Despre fantastic s-au formulat mai multe definitii si teorii, dintre care le remarcam pe cele referitoare la "situatiile primordiale", ale timpurilor originare, manifestate prin hierofanii si acte revelatorii, si cele psihologiste, intemeiate pe o "fantezie originara" ("Urphantasie"), capabila sa supli­neasca deficitul de existenta al fiintei umane. Fantasticul presupune decelarea in doua categorii: fantasticul propriu-zis, bazat pe ruperea peretilor limitati ai realului, pe intruziunea faptului neobisnuit in banalul cotidian, fara a explica insolitul acestei situatii, si science-fiction-ul, in care fantasticul anticipeaza situatii ce pot deveni realitate, cum se intampla, spre exemplu, in romanele lui Jules Verne, care a "ghicit" cu mare precizie coordonatele si dimensiunile capsulei spatiale a primului zbor spre Luna sau imaginea Parisului din zilele noastre. Fantasticul este expresia schimbarii, reale sau anticipative, a legilor universului cotidian, reprezinta aspiratia de transcendere, de reluare in posesie a puterilor originare ale arhetipului, pierdute prin uitare si prin desacralizarea gesturilor umane. Fantasticul implica ideea de mijloc de transport, care strabate limitele dintre real si ireal. Transportarea se poate realiza prin vis sau de catre fiinte fantastice: corbul la celti, vulturii in cazul profetilor, al lui Etana sau Enoh, sufletul si visul la samani si la magi, chiar o masina, vimana, la indieni. O alta notiune, nemijlocit legata de ideea de timp si de intimp (sau atimp), este aceea de modificare sau de substituire a conditiei umane, aparand, in cazul fantasticului si mai ales al science-fiction-ului, fiinte supranaturale, cum sunt zeii, mutantii, extraterestrii, calatorii temporali etc. Unii cercetatori, sustinatori ai tehno-logismului, fenomen exterior fiintei umane, considera ca omul de azi a ajuns la un nivel maxim de dezvoltare, la punctul de inflexiune al evolutiei sale.

De aceea, literatura de anticipatie considera ca omul va trebui mai intai sa-si schimbe conditia, pentru a putea accede la stadiul de homo cosmicus. Nu e insa mai putin adevarat ca literatura science-fiction este intrecuta de multe ori de realitate.