Andr6 Paul Guillaume Gide (1869-1951) s-a nascut intr-o familie situata la confluenta de curente religioase: tatal era protestant si mama catolica. in 1891 publica "Les Cahiers d Andre Walter", volum intitulat "opera postuma".

Romanul "Les Nourritures terrestres" ("Fructele paman­tului") apare in 1897, iar in 1901 "L Im-moraliste".

Alte volume sunt: "La porte etroite" (1909), "Bethsabe" (1912), "Les caves du Vatican" (1914), "La Symphonie Pastorale" (1919), "Corydon" (1920), "Dostoievski" (1923), "Les Faux monnayeurs" (1926), "Les nouvelles nourritures" (1935), "Thesee"
(1946), o incursiune in istoria teatrului, "Et nune manet in te" (1947). in 1913 traduce din R. Tagore, "L Offrande lyrique", iar in 1918 "Typhoon", de J. Conrad. Gidismul este un adevarat curent in epoca, traducandu-se prin amoralism, prin teoria actului gratuit, printr-o noua viziune asupra campului narativ al operei literare si asupra personajelor. "Fructele pamantului" reprezinta o modalitate de evadare din puritanismul burghez, continand o serie de sfaturi date in stil rousseauist si promovand apropierea de natura si de puritate.

Fructele pamantului
Textul de fata contine imaginea vitalista a unei naturi cuprinse de o fecunditate irepresibila:

"Vremea mohorata de azi; mimoze parfumate. Caldura umeda. Picaturi dese, sovaitoare, si parca in formare".

Fiecare element al naturii este plin de o forta, care tine parca de animismul celtic sau al mitologiilor arhaice. Picaturile par a veni de undeva, dintr-un fumai haotic, pentru ca "s-au pravalit ca un dar de dragoste din ghirlande imprastiate din belsug peste ape. Siroaiele tarau polenurile pentru fecundari indepartate."


Imaginea naturii clocotind de apa, fecunda in orice moment, de un vitalism ce nu poate fi biruit nici macar de tehnicismul vremurilor indepartate impresioneaza: fiecare sistem viu reprezinta un adevarat univers genetic care are inscris in el tainele lumilor de altadata, misterul Facerii. Ploaia este prevestita de un vant, "de la miaza-zi, care suiera", umpland de aburi crengile:

"mimozele se incovoiau, ocrotind parca bancile pe care se desfasura petrecerea. Era o gradina de placeri", iar "barbatii imbracati in tesaturi de lana si femeile in haicuri vargate, asteptau ca umezeala sa-i patrunda."

in aceasta declansare de forte ascunse, oamenii simt o adevarata sarbatoare a naturii, puterea ei dusa dincolo de limite.

Este , in aceasta atitudine, un fior existential profund, de natura expresionista, prin revigorarea fortelor arhaice, de dinainte de lume. Contopirea cu natura este aproape organica:

"Umezeala aerului, desimea frunzisului, m-au ispitit sa raman pe banca langa ei, fara impotrivire la dragoste. Si cand, dupa ce a stat ploaia si numai de pe crengi mai picura, atunci fiecare, scotandu-si pantofii, sandalele, a pipait cu picioarele goale pamantul ud a carui moliciune era voluptoasa."


Aceasta incercare de percepere a pulsului trepidant al naturii marcheaza o identificare a eului naratorial cu decorul plin de mister si de fecunditate al lumii obisnuite. Autorul simte filoanele de energie care pun in miscare acest spectacol gigantic al naturii, se lasa contopit cu picaturile de apa care, in ultima esenta, reprezinta viata si izvorul ei nesfarsit.