Naratiunea Greuceanu, auzita de Petre Ispirescu de la un lo­cuitor "din mahalaua-Delea-Veche din Bucuresti, la 1876", a fost publicata de "culegatorul tipograf intr-una din numeroasele sale culegeri de proza populara, cea mai cunoscuta fund Legende sau basmele romanilor, aparuta in 1882, cu o scrisoare a lui Vasile Alecsandri tiparita "in loc de prefata".


Culegerea de basme a lui Petre Ispirescu este, fara indoiala datorita retiparirii ei repetate si introducerii unora dintre povesti in manualele scolare, una dintre cele maixunoscute si citite colectii de literatura populara romaneasca, iar Greuceanu un exemplu tipic pentru acest fel de naratiune folclorica in proza. .

Cunoscute tuturor popoarelor lumii, venind din timpuri foarte indepartate, dintr-o lume "ce gindea in basme si vorbea in poezii" (M. Eminescu), aceste "povesti cu pajuri si cu zmei* (G. Cosbuc), numite in chip obisnuit basme, basme fantastice, "basme feerice" (V. Alecsandri), se caracterizeaza, inainte de orice, printr-un fir epic gropriu, printr-o structura narativa specifica, reductibila, in ultima instanta, la un model unic. In majoritatea basmelor este vorba, de obicei, de interventia pagubitoare, in yiaja tihnita a pamintenilor (imparati, crai, mosi si babe, oameni saraci etc), a . unor fiinte de pe alte tarimuri (zmei, scorpii, balauri); pe care le inving - dupa ce trec incercari foarte grele si dau lupte pe viata si pe moarte - eroi inzestrati cu puteri exceptionale (Fat-Frumos, Prislea, Tugulea, Greuceanu etc), ajutati de tovarasi nevazuti, slu­jiti de animale recunoscatoare si indrumati de fiinte supranaturale. Fortele raului o data invinse si echilibrul restabilit, eroul se casato­reste, uneori chiar cu fata pe care a salvat-o din captivitatea zmei­lor (Ileana Cosinzeana, fata de imparat), se inscauneaza el insusi imparat, ducind in continuare, s-ar parea (caci basmul nu ne da niciodata detalii despre aceasta), viata tihnim a predecesorului sau pina cind, poate, la vremea batrinetilor, se va abate si asupra lui viclenia si rautatea vrajmasilor; un alt viteaz urmind sa repete sirul intimplarilor eroice.     

Raportat la aceasta "schema", Greuceanu nu face exceptie: zmeii fura soarele si luna; un voinic; Greuceanu - dupa ce scapa de la moarte pe doi supusi ai imparatului - se hotaraste sa incerce si el aducerea astrelor furate; pleaca impreuna cu fratele sau in aventura eroica, oprindu-se mai intii la Faurul-pamintului "cu ca­re era frate de cruce", acesta fiind, totodata, "cel mai mare mester de pepamint" si, pe deasupra, "nazdravan"; se desparte de fratele sau si elibereaza, singur, dupa trei lupte succesive, cu trei zmei de forte crescatoare, soarele si luna, care isi reiau locul pe cer. Sarcina asumata fiind indeplinita, raul inlaturat, echilibrul restabilit, re­compensa - promisa, de la inceput, de catre imparat - asigurata ("o~ndne se va gasi sa scoata soarele si luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa de nevasta si inca si jumatate din imparatia lui"), basmul s-ar fi putut incheia aici.
Dar cum esenta lui o constituie aventura, povestitorul popular complica intriga, supunindu-i pe Greuceanu sipe fratele fui unor noi incercari: sotiile zmeilor ucisi se transforma, una intr-un "par plin de pere de aur", cealalta intr-o "gradina foarte frumoasa cu flori si cu fluturi si cu apa limpede si rece", ademenindu-i pe cei doi drumeti. Insa Greuceanu, "care auzise pe zmeoaice ce planui­sera", le dejoaca planurile: taie parul din care "curge niste singe Si venin scirbos", loveste o floare si impunge cu palosul fintina din care "in loc de apa incepu a clocoti un singe mohorit, ca si din tulpina florii, si umplu vazduhul de un miros _gretos".

Zmeoaica-mama, "catranita si amarita, caci nu mai avea nici sot, nici fete, nici gineri", porneste in urmarirea fugarilor, care se refugiaza la Faurul-pamintului. Urmeaza o noua incercare grea, din care eroii se salveaza cu ajutorul mesterului fierar (un fel de Hefaistos au­tohton) care vira pe gitul zmeoaicei chipul din fier inrosit in foc, pregatit intr-adins, af lui Greuceanu.

Din muntele de fier in care se transforma zmeoaica, Faurul-pamintului face "o caruta cu trei cai cu totul si cu totul de fier" care prind viata cind sufla asupra lor/Are loc o noua plecare, de fapt o intoarcere spre imparatia imparatului Rosu, basmul indreptindu-se spre finalul asteptat. Dar nu! Cei doi frati se des­part din nou, iar Greuceanu este inselat de un diavol schiop care ii fura palosul fermecat, fara de care "era si el om ca toti oamenii",
si 0 da unui sfetnic iminuuivov >muui uiawniutu, ubuuui picuuuc ca el a eliberat astrele si isi cere rasplata promisa. Greuceanu intelege, intr-un tirziu, viclesugul, se intoarce pe drumul pe care venise, gaseste pe diavol transformat intr-o stana de piatra, se pre­face el insusi in buzdugan de otel si redobindeste palosul. Impos­torul sau falsul erou este demascat, fratele intemnitat este eliberat si nunta promisa are loc ca... in basme:

"si se facu o nunta d-alea imparatestile, si se incinse niste veselii care tinura trei saptaminL".



O asemenea tesatura epica, din care nu lipsesc momente-cheie precum absenta" sau "Dpsa", "plecarea" in aventura eroica, "incercarile grefe", "lupta" si "victoria", "urmarirea", "pedepsirea raufacatorilor", "remedierea prejudicierii", "intoarcerea , "casato­ria si inscaunarea" etc (folosim aici terminologia impusa de V. I. Propp, Morfologia basmului, 1928, trad. rom. 1970) este proprie naratiunii populare numita basm.
Desigur, toate aceste actiuni sint indeplinite de o serie de per­sonaje dintre care se detaseaza eroul - aici Greuceanu - care isi dezvaluie pe parcurs calitatile: vitejia ("Pe vremea aceea se afla un viteaz pre nume Greuceanu"), credinta in Dumnezeu ("incu-metindu-se pe ajutorul lui Dumnezeu si pe voinicia sa"), intelep­ciunea ("ca era si mester la cuvint Greuceanu nostru"), bunatatea (scapa de la moarte pe cei doi fugari, iarta pe slujitorul impostor), fiind insa necrutator cu dusmanii (ii taie fara mila pe cei trei zmei sipe zmeoaice, loveste stana de piatra sub care se ascunsese dia­volul "pina o facu pulbere").
Acestor calitati omenesti, eroul le adauga altele: capacitatea de a se metamorfoza, dupa o "tehnica" deprinsa de la fratele sau de cruce ("Vezi ca el ascultase nazdravaniile ce-l invatase Faurul-pamintului"), putinta dea intelege graiul fapturilor de pe alt tarim ("se facu o musca si intra in camera zmeilor (...) si asculta la sfatul lor"), ceea ce il ajuta sa recunoasca adversarii metamorfozati, la rindul lor, intr-un par, in floare si fintina, intr-un nor care vine "ca un virtej" sau ca "o flacaruie", in stana de piatra, cum am vazut. Posesia uneltei nazdravane (palosul) il ridica, de asemenea, dea­supra normalului, firescului, obisnuitului, conferindu-i o nota de supranatural, de fabulos sau fantastic, definitorie pentru acest tip de naratiune.                                                                 .
Ajutoarele lui - fratele de singe si fratele de cruce - apartin clar unor lumi deosebite: primul apartine lumii normalului, rolul lui fiind, din punct de vedere epic, destul de nesemnificativ (il as­teapta pe erou la locul Se intilmre, bucurindu-se "ca vazuse soarele si luna la locul lor pe cer", se.duce inainte sa vesteasca imparatului sosirea fratelui victorios, dar este trimis la inchisoare de sfetnicul mincinos); cel de al doilea apartine lumii supranaturale, fiind "nazdravan" (impartaseste din "stiinta" lui eroului, ucide Zme-oaica-mama care vrea sa-l inghita pe acesta, insufleteste caii de feir. La rindul lor, adversarii apartin, de regula, non-umanului: zmei si zmeoaice, care traiesc in locuri Indepartate, "asezate un? de-si intarcase dracul copiii", un diavol schiop "carele tinea calea drumetilor ca sa le faca neajunsuri" (singurul care stie "secretul" palosului lui Greuceanu) capabili, toti, de metamorfoze spectacu-

fine, "impostorul" sau "falsul erou" reprezinta conditia, umana de cea mai joasa speta ("un mangosit de sfetnic d-ai imparatului Rosu") pe care vrea sa si-o depaseasca, in sens negativ, vinzindu-se diavolului nu numai pe sine, "ba inca si rodul casato­riei sale".

La rindul sau, imparatul Rosu ramine permanent in li­mitele umanului: este "maghsit" (inselat, imbrobodit) de Greucea­nu, iertindu-i pe cei doi supusi ai sai, este condus de un neabatut spirit de dreptate ("la mine partinire nu este scris"), are intelep­ciunea virstei, neluind hotanri pripite ("Primi imparatul sa mai astepte pina ce sa se intoarca Greuceanu").
Desigur, personajele exista prin ceea ce fac, actiunea, faptele, tnttnwlanle proprii povestirii, epicului. Dominanta acestuia gene­reaza anumite tehnici narative specifice basmului. Sa notam mai intii ca basmul este o naratiune "in rama".

El se deschide si se inchide cu niste/ormu/e tipice, unele introductive, care fixeaza tim­pul desfasurarii actiunii ("A fost odata ca niciodata..."

) si lasa loc neobisnuitului, supranaturalului, fabulosului ("de cind facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cind se bateau ursii in coa-ae; de cina se luau de git lupii cu mieii de se sarutau infratind u-se; de cind se potcovea puricefe cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti..."

), facind imposi­bilul posibil, altele finale ("Si eu incalecai p-o sea si va povestii d-voastra asa"), care marcheaza sfirsitul povestii si revenirea in planui realitatii, al normalitatii. Acestora li se adauga formulele mediane care insotesc anumite momente-cheie ale naratiunii pre­cum, de exemplu, deplasarea in spatiu ("Greuceanu lua cu dinsul si pe fratele sau si merse, merse, cale lunga, departata..."

) , ji, in alt loc:

"Iara Greuceanu si fratele sau mersera cale lunga si mai lunga.,"), provocarea la lupta ("Vino, zmeule viteaz, in sabii sa ne taiem sau in lupta sa ne luptam" "- Ba in lupta, ca e mai dreapta"), lupta propriu-zisa, cu dezvoltarile firesti, in functie de "calibrul" adversarilor, rugamintile succesive adresate corbu­lui etc.
Sa observam, de asemenea, in planul constructiei epice, ca eroul se confrunta cu trei zmei, ca sint trei zmeoaice, trei lupte, ceea ce confera naratinii amploare si, prin cresterea progresiva a dificultatilor, o gradatie ascendenta. Calul celui dintii zmeu, simtindu-l pe Greuceanu sub pod, "sari inapoi sapte pasi", al celui de al doilea "sari de 17 pasi inapoi", iar al Zmeului-tata, de 77 de
Dominata de fabulos, de fantastic, adica de intimplari si fiinte care ies din cadrele firescului, lumea basmului nu este straina de anumite trimiteri la viata de zi cu zi, de anumite note realiste: fratii ajunsi la un loc de popas "se asezara pe iarba si facura o gustarica din merindele pe carele mai aveau", soarele si luna sint tinute de tatal zmeilor intr-o "cula" din Codrul Verde, cula fiind o_ veche locuinta intarita, tipic romaneasca; dupa .uciderea Zmeoaicei-mama, eroii "se veselira trei zile si trei nopti de asa mare izbinda" si altele. Desi povestit, in scris, de Petre Ispirescu, destinat, deci, lectu­rii, cititului, basmul de fata cuprinde numeroase elemente de ora­litate, care fac naratiunea, mai vie si incearca sa intretina o relatie mai apropiata intre povestitor si cititorii sai. Asa sint intrebarile retorice de tipul "cina, ce sa vezi d-ta?" sau adresarile directe catre un auditoriu presupus ("Ascultati si va minunati, boieri d-voastra, de patania bietului Greuceanu"), formulele participative, cu dati­vul epic, precum "Si unde-mi aduse, nene, zmeul pe Greuceanu..."

, "Dara Greuceanu... unde-mi aduse si el pe zmeu o data, mi-l trintj..."

etc.

In sfirsit, pentru caracterul popular al naratiunii pledeaza nu numai sursa acestuia, ci si numeroasele expresii, locutiuni si pro­verbe preluate din limba vorbita, care coloreaza povestirea:

"hit in jos, hit in sus, da din colt in colt..."

, "vezi ca nu toate mustele fac miere , "nu pot sa schimb nici o iota, nici o cirta din hotarirea mea", "li se facu calea cruci", "cu o falca in cer si cu una in pamint", "sa arat... ce poate osul lui Greuceanu" si altele, al caror sens, chiar daca e mai putin clar cind sint luate izolat, se lumineaza, in context.

Dincolo de frumusetea in sine a povestirii, basmul prezinta interes si pentru valorile morale pe care le contine, eroul sau fiind un personaj exemplar, un model demn de urmat, un ideal de vitejie, de cinste, de dreptate, de credinta in Dumnezeu, de bunatate si de chibzuinta.
Creatie populara in proza, de dimensiuni destul de intinse, construita dupa reguli (tipare, "sabloane") universale, urmarind traiectoria ascendenta a unui erou care isi asuma mari riscuri pen­tru a restabili o ordine tulburata de interventia unor forte supra­naturale, povestire "in rama", dominata de formule si stereotipii care nu exclud improvizatia, pendulind intre ceea ce noua ni se pare a fi "incredibil", "fabulos , "fantastic" si o realitate pe care o simtim a ne fi mai apropiata, Greuceanu este un exemplu clar de basm popular pastrat in forma scrisa pina azi.
Basmele populare stau la baza creatiilor culte, "de autor", cele mai multe realizate in proza, ca si modelul lor folcloric, cum sint povestirile lui Ion Creanga (Punguta cu doi bani, Povestea porcului, Danila Prepeleac, Povestea lui Harap-Alb), dar si in versuri, pre­cum Calin Nebunul sau cfc iar Luceafarul, de" Mihai Eminescu, uneori si in forme dramatizate ca in cazul lui In§ira-te, margarite, de Vasile Alecsandri, ca sa dam numai citeva exemple.