Generatia pasoptista a dat literaturii romane un numar insemnat de poeti, fapt remarcabil, daca tinem cont de modesta traditie autohtona in dome­niu, si explicabil prin prestigiul singular al Poeziei in paradigma roman­tica. Avand de surmontat si mari dificultati legate de o limba ale carei norme faceau inca obiectul unei dispute aprinse si prelungite si care nici nu fusese, pentru cei mai multi, cea in care se instruisera, calitatea lor de deschizatori de drumuri a avut drept consecinta in timp o conservare doar a faimei numelor, nu si a creatiilor lor. Grupati pe provincii, numele cele mai sonore sunt cele ale lui Ion Heliade Radulescu, Grigore Alexandrescu si Dimitrie Bolintineanu - pentru Tara Romaneasca; al lui Andrei Mure-sanu - pentru Transilvania; si - pentru Moldova - al lui Vasile Alecsandri, socotit cu indreptatire cel mai reprezentativ pentru intreaga generatie.

Ca o particularitate comuna a destinelor tuturor acestor poeti - cu consecinte insemnate in creatia lor - se cuvine mentionata angrenarea lor in batalia poli­tica decisiva pentru realizarea Romaniei moderne. De altfel, in aceasta m9i988me95vft glorioasa intreprindere, cultura a avut rolul - implinit cu stralucire - de avanpost.
Programul "Daciei literare" ofera reperele cele mai adecvate descrierii universului tematic al poeziei pasoptiste. intr-un fel sau altul, temele ce ar asigura afirmarea unei literaturi originale (ceea ce in acceptiunea Intro-ductiunii ar insemna implicit o literatura nationala) - istoria patriei, folclo­rul romanesc si natura autohtona - se regasesc in operele poetilor amintiti.

Marii voievozi, ca ipostaze ale domnului erou, luptator pentru libertatea tarii cel mai adesea, dar si justitiar, sunt reprezentati in situatii si evenimente la a caror conturare informatia istorica din sursa cronicareasca se impleteste, de regula, cu traditia orala legendara (v. D. Bolintineanu, Legende istorice, V. Alecsandri, Dumbrava Rosie, I. Heliade Radulescu, Mihaida). Pelerinul meditativ in locurile gloriei de odinioara privind sem­nele timpului (ruine ale cetatilor, vechi manastiri, cimitire) are viziunea unor asemenea eroi si batalii (v. Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, Rasaritul lunii. La Tismana, Trecutul. La Manastirea Dealu, Mormin­tele. La Dragasani; I. Heliade Radulescu, O noapte pe ruinele Targovistei). Alaturi de domnul erou, se intalneste si ipostaza autohtona a cavalerului, a osteanului viteaz mostenind codul de conduita al indepartatului sau model medieval, ca batranul Dan, fost ostean al lui Stefan, care tine piept singur hoardelor tatare pana la sosirea ostilor tarii. La acest avatar romantic ce are ca religie patriotismul, locul doamnei inimii este luat de pamantul patriei, (v. V. Alecsandri, Dan capitan de plai). Domni sau osteni, acesti eroi se definesc predominant prin patosul slujirii patriei, asa incat discursul sententios, cu varianta solilocviului, axat pe ideea de neatarnare si aparare a pamantului tarii ocupa un loc central in articularea semnificatiei poeziilor. Ca o consecinta, in poeziile axate pe tema trecutului glorios, moti­vul naturii este o constanta. Ea se constituie intr-un cadru solemn, sublim, expresie a maretiei creatiei divine in consonanta cu figura eroica ce se afla in centrul ei (v. V. Alecsandri, Dan capitan de plai); alteori noaptea, eventual luminata misterios de luna, reinvie umbrele, fantomele trecutului (v. I. Heliade Radulescu, O noapte pe ruinele Targovistei, Gr. Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia, Rasaritul lunii. La Tismana, Trecutul. La Manastirea Dealu).

Folclorul a furnizat poetilor acestei generatii un repertoriu de credinte pitoresti, material pentru balade fantastice. Astfel fantasticul si pitorescul, dimensiuni importante ale universului imaginar romantic, au in poezia pasop­tista un suport folcloric. Doua asemenea credinte pot fi citate pentru valoa­rea remarcabila a poeziilor in care au fost utilizate: cea in zburator, duh al iubirii (v. Zburatorul de Ion Heliade Radulescu), si cea potrivit careia baba, in general perceputa ca avand relatii cu taramul necurat, ar fi calul dracu­lui (v. Baba Cloanta de V. Alecsandri).



Ca si in cazul temei istoriei natio­nale, natura, de asta data cea rurala, apare ca motiv conex, suprafirescul manifestandu-se cu predilectie in cadrul ei sau chiar prin intermediul ei. Mai ales in opera lui V. Alecsandri, apar motive din poezia populara, lirica sau epica - apreciata entuziast ca o culme a creatiei poetice si asumata ca traditie literara. Astfel, in Doina apare atat motivul frumusetii mAndrei , cat si cel al haiducului. E de mentionat ca, prin Alecsandri in mod special, generatia de la 1848 a stabilit o relationare a poeziei culte cu cea populara ce se va mentine constant la toti marii poeti ai literaturii noastre (Eminescu, Blaga, Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stanescu).

Un aspect tematic reprezentativ al poeziei acestei perioade este poezia ocazionala, politic-patriotica. Cu o generatie in urma (v. lirica Vacarestilor sau a lui Costache Conachi), poezia ocazionala era in principal erotica, celebrand nurii diverselor frumoase, toate cu inima de piatra. in vremea proiectarii si nasterii Romaniei moderne, ocaziile inspiratoare erau de o cu totul alta natura si indragostitul inlacrimat este substituit de fiul Roma­niei, pentru a-l parafraza pe Gr. Alexandrescu. Cel mai stralucit exemplu al acestei vocatii de bard este neindoielnic V. Alecsandri. in poeziile lui se pot urmari marile momente ale primenirii tarii, de la dezrobirea tiganilor (v. Dezrobirea tiganilor), trecand prin miscarile revolutionare ale anului 1848 {Desteptarea Romaniei), batalia pentru Unire {Hora Unirii a fost marsul unionistilor, iar Moldova la 1857 cumplitul blestem impotriva antiunionistilor) pana la Razboiul pentru Independenta, caruia i-a dedicat ciclul Ostasii nostri. Asa cum titlul o indica, ciclul celebreaza in principal ostasul roman a carui imagine se naste la convergenta dintre viteazul domn din trecutul eroic si valorizarea romantica a poporului. Dorobantul pe a carui "calica haina" "stralucea si Crucea Sfantul Gheorghe si-a Romaniei Stea" {Sergentul) sau Penes Curcanul, unicul supravietuitor din cei "noua din Vaslui

Si cu sergentul zece", care au pus "steagul romanesc pe crancena reduta" a Grivitei {Penes Curcanul) sunt dintre acei care au plecat "din camp de-acasa, de la plug", originea lor modesta fiind in antiteza cu maretia de "eroi legendari" motivata de iubirea pentru "sarmana scumpa tara".

Impactul public al tuturor acestor poezii a fost imens, tocmai pentru ca dadeau glas unei stari de spirit generale, fiii Romaniei - "cei cu inima romana", in formu­larea poetului - se recunosteau pe ei insisi in ipostaza eroica insufletitoare, in rostirea avantata si totusi nepretentioasa, populara intr-un anume sens, a versurilor lui V. Alecsandri.

Atitudinile lirice sunt in genere cele romantice, osciland intre decla­matia inalta a tribunului ce cheama la "desteptare", la actiune eroica pentru patria-mama, la regasirea tiparului eroic al strabunilor (v. Desteptarea Romaniei de V. Alecsandri sau Un rasunet de A. Muresanu) si reflexivitatea elegiaca din preajma semnelor trecutului sau a altor repere temporale (v. Rasaritul lunii. La Tismana, Umbra lui Mircea. La Cozia, Anul 1840 de Gr. Alexandrescu, O noapte pe ruinele Targovistei de I. Heliade Radulescu). Mai ales in satirele lui Gr. Alexandrescu, cu numeroase influente clasiciste, se poate constata prezenta spectatorului detasat privind cu ironie monde­nitatile saloanelor.