Traditionalism si modernism sunt concepte si tendinte opuse ce se manifesta in domeniul cultural si literar, intr-o disputa evolutiva si permanenta, ca expresie a unui continuu proces de receptare a valorilor si de fixare a lor in patrimoniul umanitatii.

Traditionalismul este orientat spre trecut, spre conservarea valorilor autohtone, modernismul se indreapta spre viitor, prin tendintele manifeste de receptare a experientelor noi si de promovare a formelor artistice eliberate de orice conventie. Traditionalismul se caracterizeaza printr-un conservatorism ce il indreapta spre clasicitate, prin pretuirea mostenirii culturale a unui popor, a folclorului si a culturilor vechi, prin actualizarea fondului mereu viu al invataturilor trecutului.

Modernismul se opune, prin noile experiente estetice, uneori radicale si violente, tendintelor de inchistare intr-o viziune revoluta asupra lumii si a artei, fiind o cale de integrare in arii culturale mai largi si de sincronizare cu evolutia generala, universala a cunoasterii artistice. Opozitia dintre aceste tendinte, acutizata in literatura romana la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul celui urmator, poate fi interpretata ca o prelungire, in varianta autohtona, a celebrei dispute dintre antici si moderni, axate pe ideea de progres in arta si in literatura.


In spatiul literar romanesc, traditionalismul este reprezentat, la inceputul secolului XX, in continuarea ideilor "Daciei literare", de samanatorism si poporanism, urmate de gandirism. Curentele literare moderniste sunt expresionismul, suprarealismul, dadaismul, constructivismul. Manifestari situate intre cele doua tendinte sunt: simbolismul, barocul, realismul, curent "etern", dupa cum se exprima Rene Wellek, si romantismul, care poate exprima, ca stare de spirit, si o anumita razvratire a "geniului romantic", un "mal du siecle" general. Eugen Lovinescu, de pilda, separa simbolismul de modernism si va fi atacat de avangardisti. Prin urmare, in primele decenii ale secolului al XX-lea, in literatura romana apar trei directii ideologice in sfera literaturii si artelor: traditionalism, modernism, avangardism.

SAMANATORISMUL. Este curentul promovat de gruparea din jurul revistei "Samanatorul" (1901-1910), infiintata de George Cosbuc si de Alexandru Vlahuta. Teoretician al samanatorismului devine N. Iorga, care preia conducerea revistei intre 1902-1906. Alte reviste care propaga ideile samanatoriste sunt "Neamul romanesc literar", "Luceafarul", "Junimea literara", "Fat-Frumos".


Samanatorismul arunca o viziune idilica asupra lumii taranesti, considerata izvorul progresului in societatea romaneasca, pentru ridicarea poporului fiind necesare reforme sociale si culturale, si actiuni de luminare culturala a maselor. Adeptii curentului, Octavian Goga, St. O. Iosif, Emil Garleanu, Mihail Sadoveanu la inceputurile sale literare, inscriu in operele lor teme ale unui trecut idealizat, interesul pentru peisaje pitoresti, bucolice, un anume sentiment al dezradacinarii, o nostalgie a intoarcerii in mediul satesc parasit.

POPORANISMUL. Este teoretizat si sustinut de C. Stere si Garabet Ibraileanu, in principal in revista "Viata romaneasca", militand pentru combaterea inapoierii si a inculturii din lumea rurala, prin implicarea mai hotarata a intelectualilor in luminarea satelor. in literatura se milita pentru promovarea unei viziuni realiste asupra vietii satului, valorificarea trecutului istoric si a rolului taranimii, simpatia fata de aceasta clasa sociala. Astfel de teme se regasesc in scrierile literare ale lui Jean Bart, Spiridon Popescu, Paul Bujor, Octavian Goga, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction.

GANDIRISMUL. Curentul se constituie in jurul revistei "Gandirea", care apare in 1921, sub conducerea lui Cezar Petrescu, si evolueaza, cu trecerea timpului, tot mai mult spre dreapta. Revista este condusa din 1922, dupa ce se muta din Iasi in Bucuresti, de Nichifor Crainic, care isi extinde influenta si asupra altor publicatii, "Datina", "Ramuri", "Gand romanesc", "Mesterul Manole", "Sfarma-Piatra".

La "Gandirea" colaboreaza o serie de mari scriitori, Adrian Maniu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Gib Mihaescu, Mateiu Caragiale, Aron Cotrus. Filozofia promovata de aceasta grupare este influentata de cea a lui Spengler, filozofia vietii, in "Der Untergang des Abendlandes", in care sunt explicate deosebirile dintre cultura si civilizatie. Sunt promovate autohtonismul si ortodoxismul.

Nichifor Crainic arata superioritatea culturii bizantine, negand valoarea civilizatiei occidentale, in eseurile "Isus in tara mea" si Parsifal".

Forma cea mai radicala a curentului, promovata de Nae Ionescu, se numeste trairism, expresie a unui misticism si irationalism negativ.

MODERNISMUL gruparii "Sburatorul", din care vor deriva celelalte experiente estetice, initiat prin aparitia acestei reviste in 1919, se consolideaza teoretic prin aparitia lucrarii lui Eugen Lovinescu "Istoria civilizatiei romane moderne", in special a primelor doua volume, "Fortele revolutionare", 1924, si "Fortele reactionare", 1925. Punctul de pornire il constituie, in teoria lovinesciana, principiul imitatiei, preluat de la Gabriel Tarde, vizand in esenta imitarea societatilor avansate de catre cele ramase in urma. Lovinescu limiteaza acest fenomen in domeniul vietii sociale si culturale, iar, in critica literara, cu aplicatie nemijlocita la literatura. Sincronismul inseamna acceptarea schimbului de valori, a elementelor care confera modernitate si noutate fenomenului literar.

Prin modernizare, Lovinescu intelege depasirea unui spirit "provincial", evident traditionalist, si de aceea literatura trebuie sincronizata cu "spiritul veacului".

Eugen Lovinescu incearca sa corecteze teoria maioresciana a formelor fara fond, considerand ca formele superioare pot sa dinamizeze mutatiile necesare la nivelul unui fond ce trebuie racordat la "spiritul veacului".

Ca expresie a unor procese de adaptare privite din perspectiva sincronismului, Eugen Lovinescu elaboreaza si teoria mutatiei valorilor, prin care considera ca, sub actiunea timpului, prin sincronizare, operele literare isi modifica valoarea estetica, unele dintre ele devenind inactuale, nereceptate de lectorii viitorului. intre scriitorii marcati de patina timpului Lovinescu situa insa si pe Caragiale, scriitorul clasic cu cea mai semnificativa contemporaneitate in zilele noastre, impotriva teoriei mutatiei valorilor se pronunta, intre altii, G. Calinescu, fost discipol in tinerete al lui Lovinescu. Pe baza acestor teorii, a sincronismului si a mutatiei valorilor estetice, Lovinescu promoveaza, in critica literara, indemnul modernizarii literaturii romane, prin trecerea de la liric la epic, de la subiectiv la obiectiv, de la literatura de inspiratie rurala la aceea citadina, care ar permite, prin complexitatea si diversitatea personajelor din acest mediu, si aprofundarea analizei psihologice, ca modalitate de expresie literara. Cu toate aceste deziderate, Lovinescu nu va ezita sa considere, in 1920, la aparitie, romanul "Ion" al lui Liviu Rebreanu, de inspiratie rurala, drept "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane".


Gruparile avangardiste, rezultate ale unei civilizatii tehniciste exacerbate, alienante pentru fiinta umana, apar la inceputul secolului al XX-lea, fiind derivate unele din celelalte. Astfel, EXPRESIONISMUL fructifica experientele simboliste, accentuand trairile subconstiente, ca reflex al unei lumi intrate intr-un declin ireversibil. Curentul apare in Germania, in perioada anilor 1911-1925, deosebindu-se fundamental, prin forma de manifestare, de naturalism si de impresionism. Spiritul creator nu mai ramane pasiv, nu mai este supus obiectului, ci se repercuteaza in exterior, venind sa dea expresie intregului. Expresionismul se manifesta cu intregul sau cortegiu de fenomene, trairile halucinatorii, reprezentarile fantaste, deformate ale lumii, i constiinta finala, apocaliptica, toate generate de criza societatii contemporane. in viziunea poetilor expresionisti, lumea a ajuns la un sfarsit, intr-o perioada de declin a civilizatiei industriale, incapabila de a mai renaste, ca pasarea Phoenix, din propria-i cenusa. in consecinta, cum nimic nu se schimba, se pune un punct final civilizatiei, intr-un sfarsit previzibil, dupa cum sugereaza titlul unui volum de poezii a lui Kurt Pinthus, "Menschheitsdammerung".

Expresionismul isi exprima strigatul sfasietor al fiintei, der Schrei, speriat de iminenta catastrofei universale, generate de impasul constiintei metafizice. Pictorii expresionisti expun tablouri in care tonurile predominante sunt cele negre, cu personaje slabe, deformate, grotesti, exemplare ale sfarsitului de ciclu universal. poeziei expresioniste germane, iar drama se remarca prin Reinhard Sorge, Ernest Barlach, Georg Kaiser, Bertold Brecht, avand ca precursori pe Strindberg si Wedekind.

Lucian Blaga arata, in "Fetele unui veac", ca, "de cate ori o opera de arta reda astfel un lucru, incat puterea, tensiunea interioara transcende lucrul, tradand relatii cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul", avem de a face cu un produs expresionist. Blaga ramane expresionist prin "Poemele luminii" (1919), "Pasii profetului" (1921), "in marea trecere" (1924), prin piesele de teatru "Zamolxe" (1921), "Tulburarea apelor" (1923). Cautarea luminii, iubirea ei devine deziderat, factor eliberator din aceasta atmosfera sumbra, din tristul trai al oamenilor, cu amortire si corbi multi, iar lumina vine dinspre nordul misterios, acel "Das Nordlicht" gotic al lui Theodor Daubler. Lucrurile sunt mult mai concentrate in "AIso sprach Zarathustra" a lui Nietzsche, unde iluminarea mediteraneana nu vine din interior, ci din putere. Nu este de neglijat faptul ca lumina este reprezentata de putere: principiul creator incepe cu acel Fiat lux! care duce la formarea lumii. Tainicele energii sunt prezente si la zeul dac Zalmoxis, care propovaduieste trecerea dincolo, transgresarea conditiei umane: el nu zicea "traieste pentru altii" sau "fii om", ci "fii izvor", "fii fulger".


Fara acestea, fara vitalismul necesar, zeii insisi cad in decrepitudine, in somn:

"Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu
doi
trei.
Natura isi adapa zeul" (Blaga, "Pan").

La "Gandirea" s-a constituit primul cerc expresionist, reprezentat de Nichifor Crainic, care cultiva traditionalismul si ortodoxismul, atitudine ce nu-i convine autorului "Poemelor luminii".

Blaga opune acestor imagini pe acelea ale unei lumi aflate in pragul dezastrului, generat de lipsa de putere a noilor demoni ai civilizatiei, simple artefacte, fara forta de a schimba insasi esenta conditiei omului:

"Umbla masini nepamantene. in nevazut peste turnuri
intercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipaie spatii
cu alte graiuri si alte vesti".

(Blaga, "Veac"). Semnele sfarsitului sunt prevestite de "cocosi apocaliptici" care "tot striga
tot striga din sate romanesti
Fantanile noptii deschid ochii si-asculta
intunecatele vesti" (Blaga, "Peisaj transcendent"). in "Ioan se sfasie in pustie", este prezenta tema cunoasterii luciferice, Elohim, exilantul ingerilor pe pamant, fiind strigat cu disperare. in "Mesterul Manole", tema mortii sacrificiale, datatoare de durabilitate, se conjuga cu aceea a conceptiei bogomilice, dupa care Dumnezeu si Diavolul si-au dat mana pe ascuns, facand un pact pentru a guverna lumea, ca doua parti ale unui intreg mai vast, multipolar. "Mesterul" lui Adrian Maniu contine conflictul declansat intre Manole si fortele naturii, maniate ca trebuie sa-l slujeasca, luand o forma, iar in "Lupii de arama", domnita, regina Daciei, indeamna femeile sa se refugieze in munte, sa se uneasca cu piatra pentru a zdrobi legiunile romane, propulsate doar de oarba forta mecanica.
CONSTRUCTIVISMUL cuprinde experiente estetice comune, in mare masura, cu ale expresionismului. O grupare expresionista si constructivista in acelasi timp este cea de la revista "Contimporanul", condusa de Ion Vinea, aparuta in anul 1922 si continuand pana in 1932. Asemanatoare cu ea sunt revistele "75 H.P."

(1924), "Punct" (1924-1925), "Integral" (1925-1928). Portretele expresioniste sunt grotesti, desfigurate. in "Luntre si punte", de Ion Vinea, un om pandeste pe omul cu servieta, in care sunt transportate fondurile, il loveste in cap si-i fura banii, pentru a se constata in final ca totul fusese perfectat, cu diabolica prevedere, de misteriosul trezorier. La Ion Calugarii, in "Brahmi cel incruntat", in fata ostasilor din primul razboi mondial apare Iisus Hristos, impuscat de ambele tabere, neprimit de lumea noua, caraghioasa prin ea insasi; imaginea carnagiului universal nu este suportata de spectatori, militarii scotandu-si in final ochii pentru a nu mai avea in fata imaginea aceasta terifianta. Felix Aderca are femei cu vag miros de legume ("Femeia cu carnea alba") si personaje descinzand din alta lume in provincialul Bucuresti, predispus pentru experiente amuzante, in "Aventurile domnului Ionel Lacusta-Termidor".


SUPRAREALISMUL isi are originea in fr. "surrealism", definit ca "automatism psihic pur, care-si propune sa exprime, prin viu grai, prin scris sau prin orice alt mod, functionalitatea gandirii".

Trairea superioara se realizeaza la nivelul oniricului, prin declansarea mecanismelor psihice, adanci ale inconstientului. Se dezvolta in perioada 1918-1924, printre tinerii poeti numarandu-se Andre Breton, Paul Eluard, Louis Aragon, Philippe Soupault, Guillaume Apollinaire. Tristan Tzara se naste in 1896, la Moinesti, si moare in 1963 la Paris. inca din liceu scoate "Simbolul", impreuna cu Ion Vinea si Marcel Iancu. Ruptura intre Tristan Tzara si suprarealisti are loc in 1916, cand este infiintat dadaismul, ai carui reprezentanti se grupeaza in jurul revistei "Litterature" si organizeaza adevarate spectacole-provocari. in 1924 apare "Les champs magnetiques" a lui Breton, tot atunci fiind deschis un proces realismului prin "Manifeste du surre~alisme".

Mai tarziu apar si celelalte doua "manifeste", iar la miscare adera artisti plastici ce vor deveni faimosi, Salvador Dali si Max Ernst. Suprarealul se defineste ca o modalitate de cunoastere superioara a lumii banale, proces in care trecutul, viitorul, comunicabilul si incomunicabilul se leaga prin insasi infrastructura lor, devenind mai clare. Curentul promoveaza nesupunerea totala, revolta absoluta fata de formele estetice anterioare. in Romania, promotorii avangardismului sunt Tristan Tzara, Marcel Iancu, Urmuz, revistele reprezentative fiind "unu", "Alge", "Integral".

Ilarie Voronca, Constant Tonegaru, Stephan Roii sunt tot atatia promotori ai acestei directii ce sugera spargerea tiparelor lumii obisnuite, recuperarea fortelor abisale, delirul constient, umorul negru si obiectiv. Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Paun, Virgil Teodorescu si D. Trost vor scrie in limba franceza "Eloge de Malombra": "Le diner sur une table tournante, l assassinat sans blessure, la cascade aimantee, le mystere de chifre onze, le lit barque et lys, les dessous de l orage, les orages partout, les parcs sans frontieres, les conversations suspendues" ("Cina pe o masa turnanta, asasinatul fara rana: cascada magnetizata, misterul cifrei unsprezece, patul barca si crin, desuurile furtunii, furtunile peste tot, parcurile fara frontiere, conversatiile suspendate").

DADAISMUL, promovat de Tristan Tzara, in 1915, la Zurich, e un curent ce isi ia numele prin deschiderea la intamplare a unui dictionar de limba franceza in dreptul cuvantului dada, care inseamna "calut".

De aceea, operele dadaiste sunt aleatoare, contestand arta preexistenta, tablourile acestui curent-realizandu-se prin aruncarea tusei de pasteluri la intamplare pe plansa. Dadaismul cultiva antiliteratura, antimuzica, antipictura, ca o reactie de protest impotriva unei lumi burgheze ce nu poate opri barbaria si crima. Miscarea se autodizolva in 1921.
Separat de aceste grupari traditionaliste, sincroniste, moderniste si avangardiste, distingem si alte miscari literare. Astfel, "Revista Fundatiilor Regale", aparuta la Bucuresti intre 1934-1945, nu are un program estetic prestabilit, dar isi propunea sa fie "o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale".

Reprezentant al acestui curent poate fi considerat Paul Zarifopol.
Mircea Eliade, implicat in miscarea literara interbelica, are o conceptie diferita despre cultura si gandirea occidentala, pe care o acuza de "provincialism".

Evenimentele "religioase" trebuie tratate in contextul lor, fara a li se da semnificatii socio-psihologice:

"Credem ca istoria religiilor este menita sa aiba o functie importanta in viata culturala contemporana. Si aceasta nu numai pentru ca intelegerea religiilor exotice si arhaice va fi de mare ajutor intr-un dialog cu reprezentantii acestor religii, ci, indeosebi, pentru ca istoricul care se ocupa de ele, incercand sa inteleaga situatiile existentiale exprimate de documente, obiect al studiului sau, va ajunge inevitabil la o cunoastere mult mai profunda a omului. Pe baza unei astfel de cunoasteri s-ar putea dezvolta un nou umanism, la scara mondiala. Ne putem intreba chiar daca istoria religiilor n-ar putea oferi o contributie de maxima importanta la nasterea acestui nou umanism, pentru ca, daca pe de o parte studiul istoric si comparat al religiilor cuprinde toate formele culturale cunoscute pana astazi, atat culturile etnologice, cat si cele care au avut o functie relevanta in istorie, pe de alta parte cercetatorul, interpretand expresiile religioase ale unei culturi, se apropie de ea din interior, si nu numai prin contextele sociologice, economice si politice. in ultima analiza, istoricul religiilor este sortit sa explice un numar mare de situatii putin cunoscute omului occidental si prin intelegerea acestor situatii nefamiliare, "exotice", poate depasi provincialismul cultural."

("La nostalgie des origines"). Cultura occidentala, s-ar dovedi, asa cum o arata si nuvela "O fotografie veche de 14 ani" ("Si atunci, la ce e buna limba aceasta universala, limba americana, daca nu putem exprima misterele?"), "ignoranta", pentru ca isi creeaza mituri ale unei "religii degradate", nemaitinand seama ca valorile gnoseologice contemporane sunt cu mult sub "puterile originare" ("Urkrafte") ale Arhetipului nemuritor, ce putea sa determine producerea unui anumit fenomen sau materializarea unui obiect prin vointa. Resurectia miturilor, cercetarea istoriei primordiale, dincolo de prisma unor interpretari disparate, sociologice sau psihologice, mai mult ca sigur subiective, vazute din prisma unui pozitivism autosuficient, agresiv si limitat, mult prea geometric si rational, este singura modalitate de a construi un nou umanism. Acesta este sensul afirmatiei de mai sus: miturile, adevarurile genuine, "istorii sacre", "adevarate", vorbesc de o realitate in care totul devenea posibil, pe cand cultura occidentala, printr-o suprimare rauvoitoare a fantasticului, nu ofera decat scheme de comportament si de gandire, generand uniformizarea si automatizarea individului, redus la un rol pasiv, de asteptare a fenomenului extinctiei.