MOTOUL este un pasaj plasat !a inceputul unei opere literare, de mici dimensiuni in general, care semnalizeaza o intentie a autorului. Motoul poate fi ales dintr-o opera literara celebra sau poate fi scris chiar de autor. Cel de la inceputul romanului "Baltagul".

"Stapane, stapane,
iti cheama s-un cane..."

, fixeaza intriga sub semnul mitului mioritic.
ROMANUL MITIC este des intalnit in literatura moderna: putem aminti de "Jocul cu margele de sticla", de Herman Hesse, "Omul fara insusiri", de Robert Musil, "Pe falezele de marmura", de Ernst Jiinger, "Ciuma", de Albert Camus, "Creanga de aur", de Mihail Sadoveanu.
SPATIUL ROMANESC. Se cunosc doua tipuri de spatiu: inchis si deschis. Spatiul inchis poate fi odaia, castelul, in timp ce spatiul deschis este reprezentat de piata publica, gradina, stepa, campia eterna etc. Valeriu Cristea, in studiul "Spatiul in literatura" (1979), defineste astfel cele doua tipuri fundamentale de spatiu:

"Cadru al ofensivei omului in natura, spatiul deschis il expune; aparandu-l , spatiul inchis il sufoca. intre aceste sentimente cardinale, de-indrazneala si de risc, de securitate si de incatusare, se desfasoara intreaga epopee spatiala a umanitatii."

TIMPUL IN NARATIUNE poate determina mai multe situatii. Cazul ideal este al paralelismului,
care este contrar inversarii (ca in policier) sau poate suferi o intrerupere ("O mie si una de nopti"). Distanta dintre cele doua timpuri poate sublinia imposibilitatea oricarui efort (in mituri si legende) sau coincidenta totala, cum se intampla in cazul naratiunilor la persoana intai. Corespondenta intre cele doua timpuri presupune forme ca elipsa, rezumatul, redarea in stil direct, analiza, digresiunea. Romanul obiectiv are un ritm lent: el se accentueaza spre punctul final sau deznodamant.

VIZIUNE. Termenul vine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", din fr. vision si inseamna "privire de ansamblu", generala, asupra lumii. Viziunea poate fi a naratorului sau- a personajelor: ea poate fi banala sau impersonala, inaltand simtirea catre sferele purificatoare ale artei. Viziuni complexe au scrierile romantice in proza sau in versuri, de exemplu "Legenda secolelor" a ui Victor Hugo, " Sarmanul Dionis", "Avatarii faraonului Tla", "Odin si poetul", "Demonism", "Memento mori", de Eminescu. Realismul confera lumii viziunea vasta asupra evenimentelor in curgerea lor fireasca, aparent nesemnificativa, sensurile adanci adunandu-se pe spatiile intinse ale desfasurarii epice. Naturalismul reduce lumea vasta a trairilor la domeniul starilor fiziologice, ca in romanul "Pamantul" ("La terre"), de Zola. Neorealismul modern reduce si mai mult viziunea, prin trairea fragmentara sau prin introducerea in spatiul epic a realitatii de cartier si de palier. Viziune mai inseamna si tablou, imagine a lumii, definita de Eminescu sub forma:

"O racla mare-i lumea; stelele-s cuie batute in ea" ("Demonism").

In cazul romanelor lui Sadoveanu, viziunea artistica se amplifica prin sensurile mitice atribuite lumii evocate, prin prezentarea unor traditii vechi, inca viabile in contextul lumii moderne sau prin coborare in timpul istoric pana in vremurile voievodale. in "Baltagul", oierii si Vitorja se conduc dupa semne, date fie de elementele naturii, fie de animale cu puteri magice. Latratul cainelui, la parastasul celui mort, ascunde si el sensuri adanci, pentru ca in memoria animalului este inscrisa faradelegea actului sangeros. La fel, pe baltag e scris "sange", semn din care se deduce identitatea ucigasilor, Calistrat si Cutui. Viziunea artistica este determinata de drumul spre centru, spre aflarea adevarului, chiar daca acesta se afla la poalele muntelui, adica in "spatiul profan", unde fantasmele cu greu isi mai fac loc, fiind alungate de "rationalitatea" civilizatiei moderne, imperfecta si inchisa in ea insasi.


Cautarea celui mort le va duce pe cele doua personaje intr-o rapa, unde "sapatura costisei venea oabla ca o prapastie."

Rapa este "pardosita cu lespezi cioplite", in schimb, mai jos, "se pravalea in fund."

Nechifor ajunsese unde nu poate ajunge soarele, intr-un mic infern imaginar, iar trupul ii fusese chinuit de "hultanii si corbii" care stateau deasupra lui si de dihaniile care se aflau in preajma. De dihanii l-a aparat pe Nechifor cainele pana cand "1-a alungat foamea catre oamenii cei vii".


"Baltagul" reconstituie mitul lui Isis si Osiris. Paul Barbaneagra, in "Arhitectura si geografie sacra. Mircea Eliade si redescoperirea sacrului" (Editura Polirom, Iasi, 2000, p. 142-143) afirma:

"Osiris, zeu al reinvierii, a fost primul rege legendar care a domnit in Egipt. Fiu al Cerului si al Pamantului, izvor al tuturor stiintelor, el i-a invatat pe oameni agricultura, medicina si stiinta stelelor. il regasim judecator al mortilor, precum si faraon al lumii subpamantene. Stapan al celor patru elemente, Osiris stapaneste deopotriva tot ceea ce nu se vede, tot ceea ce este ascuns in tenebre si tocmai prin aceasta el este zeu complementar al Soarelui diurn. [...] Suveran al Egiptului in Varsta de Aur, timp al originilor in care omul nu era supus mortii, Osiris, cazut intr-o cursa, este asasinat de fratele sau Seth, inchis apoi intr-un sicriu si aruncat in apele Nilului. in urma acestei crime, care il face pe Osiris intaiul intre morti, fiecare creatura va deveni muritoare."

Vitoria reia drumul lui Isis, calatoria sa avand scopul de a reface primordialitatea nemuritoare a fiintelor; Nechifor, prin aceasta implinire a traditiilor, dobandeste sufletul nemuritor. Ea afla de cei trei care se transforma in cei doi, dupa ce Lipan "s-a inaltat la soare, ori a curs pe apa."


Veghea mortului este dificila:

"Flacaul privea lumina facliei. Abia o mai putea deosebi din stralucirea soarelui, care batea piezis."

Soarele dispare de pe cer, iar locul devine cu totul pustiu, marginit "intre stanci, intre rapi, sub cerul nalt."

Impersonalitatea naturii este profunda, iar "in fundul prapastiilor se mai tineau ostroave de omat."

Deasupra prapastiei rasuna "un strigat de pajura", in timp ce cainele urla mai sus. Matrixul sufletului care mai vegheaza inca asupra locului unde se afla oasele celui mort determina senzatii stranii, sunete de tonalitati inalte, iar reactiile fiziologice sunt pe deplin concordante cu aceasta realitate exterioara:

"O neliniste fierbinte i se porni din maruntaie si-l fulgera in crestet [...] Tragea o adiere abia simtita. [...] viata tainica isi intindea iar puntile peste prapastiile mortii. Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari."