Termenul naratiune provine din lat. naratio ("povestire, istorisire") si din fr. nanation, cu acelasi sens, si este folosit cu semnificatia de mod de expunere sau/si de opera literara in care este intrebuintat, cu precadere, acest mod de expunere.

Naratiunea este modul de expunere prin care autorul povesteste o intamplare sau un sir de intamplari dispuse intr-o succesiune de momente, desfasurate intr-un spatiu determinat, la care participa unul sau mai multe personaje. Acest mod de expunere este specific operelor epice populare si/sau culte.

Ea presupune, in primul rand, prezenta unui narator sau povestitor, adica cel care relateaza sau povesteste faptele. Aceasta este vocea delegata de autor pentru a povesti anumite intamplari si poate fi autorul, cand relatarea se face la persoana a IlI-a, deoarece vorbeste despre altii, sau un personaj al operei, cand relatarea se face la persoana I, acesta vorbind despre sine si asumandu-si atat rolul de nara­tor cat si de personaj. Deoarece naratiunea este specifica genului epic, relatarea faptelor se face obiectiv fara interventia directa a autorului, sentimentele fiind exprimate indirect (mijlocit) prin intermediul actiunii si al personajelor. Cu toate acestea, cand relatarea se face la persoana I, apare si o anumita doza de subiectivitate determinata de identitatea dintre personaj si narator.

Dupa cum se observa, pe langa narator, alte elemente ale unei naratiuni sunt actiunea (totalitatea faptelor si a intamplarilor desfasurate) si personajele (persoanele care participa la actiune).

In functie de narator, naratiunile pot fi, asadar, la persoana I, la persoana a III-a sau impersonale, cand naratorul se ascunde in spatele personajelor si le lasa sa actioneze singure.

Actiunile narate se desfasoara intr-un anumit timp si spatiu. Spatiul poate fi real (inchis si deschis) sau imaginar, constant sau in schimbare, terestru sau cosmic.
Timpul naratiunii poate fi un singur moment sau o perioada mai mare de timp, poate fi un timp real sau imaginar (ca in literatura SF). Totodata, naratiunea (actiunea) poate viza trecutul, prezentul ori viitorul.
Faptele relatate pot fi prezentate cronologic (in ordinea in care s-au petrecut in timp) ori in ordinea temporala aleatorie (intamplatoare).

Naratiunea are diferite functii. Ea pune in relatie o stare initiala de echilibru cu o stare finala aflata intr-un echilibru modificat. In acelasi timp, este un mijloc indirect de caracterizare a personajelor si le pune in relatie unele cu altele, le aduce fata in fata, sa se confrunte. De asemenea, diferitele spatii si momente ale desfasurarii actiunii sunt puse in relatie, pentru a da unitatea secventelor narative.
Acestea (secventele narative) se leaga intre ele prin diferite procedee: prin inlantuire (dispunere cronologica a intamplarilor), prin alternanta (prezentarea alternativ a doua povestiri) si prin insertie (includerea unei povestiri in interiorul alteia - povestirea in povestire sau povestirea in rama).
Naratiunea la persoana I apartine vorbirii directe, iar in povestirea sau rezumarea unui astfel de text literar, prin trecerea in vorbirea indirecta, relatarea se va face la persoana a IlI-a, schimbandu-se atat persoana pronumelor, cat si a verbelor.