NUVELA. Termenul provine, potrivit "Dictionarului de termeni literari", din fr. nouvelle, it. novella, insemnand "noutate, nuvela".

Nuvela este o opera literara epica, in proza, de regula cu un singur fir narativ, cu un conflict unic, concentrat, desfasurat in mai multe spatii si intr-un interval mai mare de timp, cu personaje nu prea numeroase, surprinse in mai multe ipostaze de viata, in ceea ce au mai semnificativ. Dupa criteriul cantitatii, important pentru formalistii rusi, pentru Tomasevski de pilda, nuvela se plaseaza intre povestire si roman. Importante sunt disocierile intre povestire si nuvela. Povestirea are caracter subiectiv, in timp ce nuvela are caracter obiectiv. in povestire se pune accent pe atmosfera, pe cand nuvela isi construieste personajul cu o mare exactitate, cu date biografice, mediu ambiant, motivare a actiunilor, toate componentele acesteia focalizandu-si lumina asupra lui. Eihenbaum, in "Despre teoria prozei", considera nuvela o forma narativa originara, in timp ce romanul are caracter sincretic. in functie de perioadele istorice si de curentele literare, nuvela este renascentista, simbolista, naturalista, realista, suprarealista. Dupa tematica si metoda de creatie, poate fi nuvela istorica, psihologica, fantastica, filozofica, anecdotica. Statornicirea sensului de istorie adevarata, de "novei", se produce abia in secolul al XVII-lea, prin contributia teoreticienilor englezi, pentru ei nuvela aflandu-se in opozitie cu naratiunea (romance). Nuvela se impune sub aceasta denumire insa in romantism, fiind cultivata apoi cu insistenta in realism de Prosper Merime"e, H. de Balzac, Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, I. Slavici, Liviu Rebreanu.

Poe acorda o atentie extraordinara nuvelei: ea trebuie sa aiba un final bine realizat, prin care sa lumineze ansamblul. Slovski studiaza nuvela-cadru, de tipul celei din "Decameronul" lui Boccaccio (secolul XIV) si avand integrata in ea nuvela-anecdota. "Povestirile din Canterbury", 1387, ale lui Chaucer, sunt primul exemplu de culegere de nuvele. in Italia, intalnim "II trecento novelle", in Franta "Les cents nouvelles nouvelles", in secolul XV, atribuite lui A. de la Sale. Cervantes se impune prin "Nuvele exemplare", in 1613.

Costache Negruzzi pune bazele nuvelei romanesti prin "Alexandru Lapusneanul", (1840), urmat de Al Odobescu, cu "Doamna Chiajna" si "Mihnea Voda cel Rau" (1857), anticipand nuvela realista, "Nenorocirile unui slujnicar", a lui Nicolae Filmon. Nuvela fantastica si filozofica e intalnita la Mihai Eminescu, prin "Avatarii faraonului Tla", "Cezara", "Sarmanul Dionis", dar nu mai este reluata de alti scriitori. Nuvele realiste si psihologice sunt scrise de I. L. Caragiale, "in vreme de razboi", "Doua loturi", iar nuvela naturalista o intalnim tot la I. L. Caragiale, "O faclie de Paste", si la Barbu Stefanescu-Delavrancea, "Zobie", "Milogul".


Nuvela e continuata in secolul XX de o serie de alti scriitori, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Ion Vinea (unele nuvele ale lui sunt de factura expresionista), Mircea Eliade, "Pe strada Mantuleasa", "Tinerete fara de tinerete", "Les trois graces", unde se reitereaza mitul, Marin Preda, Eugen Barbu, Fanus Neagu. c4b761cg28duj Prin comparatie cu schita, nuvela are o actiune mai ampla, contine mai multe personaje, firul sau narativ este mai dezvoltat. Teoreticienii rusi considera ca mai multe nuvele se constituie intr-un roman. Structura firului narativ al acestei nuvele este complexa. in engleza, denumirea de roman este luata, in mod surprinzator, de la termenul "novei", ceea ce demonstreaza ca romanul este o nuvela extinsa, realizata prin naratiuni diferite, suprapuse unele peste altele sau tesute circular.