PARNASIANISM. Termenul este derivat din parnasian, fr. parnassien, aparand mai intai in literatura franceza sub numele de "Le Parnasse".

Parnasianismul este o reactie la subiectivismul romantic. Punctul de plecare pentru acest curent este volumul "Emaux et camees", al lui Theophile Gautier, si primii reprezentanti sunt Theodore de Banville si Leconte de Lisle, care editeaza o culegere de poezii intitulata "Le Parnasse contemporain" (1866-1867), la ea colaborand si alti scriitori, Jose Maria de Heredia, Catulle Mendes, Sully Prudhomme, Francois Coppee. Pentru poetii parnasieni, definitorii sunt atitudinea impersonala, descrierea senzoriala a lucrurilor si a fenomenelor, cultul formei. Excluderea oricarei idei sociale sau a oricarui sentiment este esentiala. Theophile Gautier afirma:

"Nu cere poeziei sentimentalism. Cuvinte stralucitoare, cuvinte luminoase, cu un ritm si o muzica - iata poezia!" Poetii parnasieni au o anume inclinatie catre pitoresc, predilectia pentru taramuri exotice, pentru temple si tarmuri indepartate. Versul parnasian se distinge prin rigurozitate, prin cizelare, iar in campul liricii intra mitologiile antice, o natura exotica si pietrele pretioase. Parnasienii cultiva sonetul si rondelul. in literatura romana se face cu greu o distinctie intre simbolism si parnasianism. Alexandru Macedonski, care este receptat, la inceput, ca un teoretician al simbolismului, isi va incheia cariera poetica sub semnul parnasianismului. Ion Pillat isi scrie primele volume de poezii in stil parnasian, iar Ion Barbu implica in ermetismul versurilor si o nota parnasiana. N. Davidescu publica o "Antologie a poeziei parnasiene", dar poetii selectati sunt mai mult simbolisti: Stefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, Mircea Demetriad.

Parnasianismul cultiva imaginea templelor, a constructiilor arhitectonice elansate spre cer, spre taramuri pline de soare, folosind extazul ca mijloc de alunecare in taramul visului, prin parfumul "rozelor", elemente ale fanarii, ale perisabilitatii. Versul este dezbracat de orice emotie, iar metrica este bine studiata, rotunda, muzicala.


In fragmentul de mai sus, notele de parnasianism se repereaza in imaginea exotica a Bagdadului, in culorile vii si parfumate, in muzica de natura celesta care invaluie intregul tablou.