Denumirea pastelului provine din cuvantul de origine italiana pastello cu semnificatia de "pasta", "creion colorat" sau frantuzescul pastel. Initial, termenul a denumit un procedeu de pictura bazat pe efecte de culoare ale unor creioane colorate moi sau un tip de tablou realizat in acest fel.

Acest termen este folosit la noi pentru prima data de catre Vasile Alecsandri, care este totodata si creatorul acestei specii lirice in literatura romana - al pastelu- lui, prin ciclul Pasteluri (1868-1869), poeziile fiind publicate mai intai in revista "Convorbiri literare".


Pastelul este o specie a liricii peisagiste in care se descrie un colt din natura, poetul exprimandu-si propriile sentimente in stransa legatura cu aspectele infatisate. Aspectele din natura pot fi peisaje de mari sau mici dimensiuni, un ele­ment al naturii (detaliu al unui anumit cadru natural mai larg sau un fenomen na­tural), poetii scotand in evidenta notele caracteristice fiecarui aspect descris.
Alteori, pastelurile pot sa descrie aspectele din viata plantelor si a animalelor, transformarile din natura datorita ciclurilor anotimpurilor sau muncile agricole specifice fiecarui anotimp, teme intalnite in pastelurile lui Vasile Alecsandri, George Cosbuc, Ion Pillat s.a.

Modul de expunere predominant este descrierea, iar cand poetul zugraveste un peisaj de dimensiuni impresionante, infatisand fenomenele (aspectele) in succesiunea lor, pastelul dobandeste caracteristicile unui tablou in versuri.
Aspectele zugravite si sentimentele scriitorului sunt puse in evidenta prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul culorilor din pictura fund luat de figurile de stil, intre care epitetele cromatice ocupa un loc privilegiat.

In literatura universala pastelul este impus de parnasianism, curentul literar care transpune in poezie tehnica artelor plastice, solicitand intens imaginea vizuala. in secolul al XX-lea, se observa faptul ca pastelul nu se mai manifesta atat de pregnant ca specie de sine statatoare, deoarece in lirica au loc mutatii majore care duc la o subiectivizare accentuata a pastelului care, din aceasta cauza, dobandeste note originale, nemaiintalnite pana acum.

In literatura romana, elemente de pastel se intalnesc chiar in poeziile lui Vasile Carlova sau ale lui Ion Heliade Radulescu, in poeziile inserare si Zburatorul. Scriu apoi pasteluri propriu-zise Vasile Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, George Cosbuc, St. O. Iosif, Ion Pillat, iar la poeti ca Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu s.a. se observa un proces pronuntat de subiectivizare a descrierii unor elemente din natura, incat incadrarea creatiilor acestora in categoria pastelului este discutabila.

De aceea, pastelurile propriu-zise sunt acele creatii lirice culte in versuri in care autorul descrie un tablou din natura, o priveliste, un fenomen al naturii, aspecte din viata plantelor sau a animalelor in stransa legatura cu care autorul isi exprima si propriile sentimente prin intermediul imaginilor artistice realizate cu ajutorul unor figuri de stil. in aceste creatii sentimentele sunt exprimate discret si moderat, fara o interiorizare profunda si o transpunere in plan afectiv a tuturor sim­bolurilor (semnificatiilor) elementelor din natura, totul rezumandu-se la aspectul pic­tural al descrierii.