Termenul este preluat din rom. a povesti, din poveste, derivat din si. povesti. Uneori povestirea se confunda cu naratiunea, din cauza semantismului identic al verbelor "a povesti", "a nara".

Povestirea este modul prin care se diferentiaza speciile literare, teoria literara fiind interesata, tocmai din acest motiv, de problemele si de conexiunile dintre diversele specii narative, realizate prin intermediul povestirii.
Dupa "Dictionarul de termeni literari" (1976), tipologia povestirii se stabileste dupa mai multe criterii: 1. Dupa forma: povestire in proza si povestire in versuri. 2. Dupa continut si destinatie: povestire satirica, licentioasa, povestire pentru copii, povestire filozofica. 3. Dupa autor: povestire culta, povestire populara.

Ca specie literara, povestirea se defineste ca o naratiune subiectivizata, in care atentia se focalizeaza nu asupra personajului, ci asupra situatiei. Istoria povestirii se pierde in timpul mitic, cand nasterea lumii se interfera cu nasterea cuvantului, putand fi gasita, in stare incipienta, in basm. Povestirea se constituie tarziu ca o specie aparte, confundandu-se de cele mai multe ori cu nuvela. Deosebirea dintre ele se face in primul rand prin procesul de focalizare asupra faptelor prezentate: nuvela se concentreaza asupra personajului, povestirea este creatoare de atmosfera. Literatura engleza si cea americana contin termenul de povestire sub denumirea de short story, alaturi de sermon, sermonette.

Caracteristici ale povestirii sunt: a) oralitatea: la inceput povestirea a fost o prelungire a genului oral, un mod de comunicare, de transmitere a evenimentelor; b) ceremonialul: dialogul din povestire este intretinut de conventii, cuprinzand modul de incadrare a povestitorului, motivarea imprejurarilor ce declanseaza povestirea, formulele de adresare narator-povestitor; c) atmosfera este creata de "ceea ce va urma", stabilind un spatiu virtual de asteptare.

Uneori intriga este extrem de complicata, de aceea faptele povestite nu devin predictibile, sunt neasteptate. Cand povestirea se incheie nedeterminat, vorbim de cliffhanger end. Comparabila cu snoavele sau cu basmele, povestirea nu se rezuma numai la atat. Sensul povestirii poate aparea ca o concluzie in comentariul naratorului. Personajul nu este implicat in mod direct in narrativestress, ci este vizat doar prin intermediul actiunii si poate deveni, in modul acesta, erou. Timpul povestirii este de cele mai multe ori cel trecut, dar poate fi si prezentul sau viitorul, prin relativizarea spatiului n-dimensional. Atemporalitatea naratiunii da un caracter aleator spatiului imagistic al povestirii, facand-o, in felul acesta, mai atractiva, pentru ca nu sunt cunoscute coordonatele existentiale ale personajelor.
Un scriitor incipient de povestiri in literatura romana este Ion Neculce, cu cele patruzeci si doua de legende ale lui din "O sama de cuvinte".

Autori remarcabili de povestiri sunt Ion Creanga ("Mos Nichifor Cotcariul"), Ion Luca Caragiale, ("La hanul lui Manjoala", "Kir Ianulea"), Gala Galaction, ("Moara lui Califar"), Ion Agarbiceanu, ("Mistretul", "Bunica"), Mihail Sadoveanu, (in memorabila demonstratie naratologica "Hanu Ancutei"), Pavel Dan ("Copil schimbat"), Vasile Voiculescu ("Pescarul Amin", "Lostrita", "in mijlocul lupilor"), Stefan Banulescu ("Dropia")