Termenul provine din fr. roman si defineste o specie epica in proza de mare intindere, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, la care participa un numar mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, si care contureaza un pregnant tablou al epocii. Romanul este o structura epica deschisa modificarilor de continut si de forma. Definitia termenului evolueaza o data cu istoria speciei si in raport cu epoca si idealurile ei estetice. Potrivit "Dictionarului de termeni literari", in literatura engleza exista doua acceptiuni ale romanului: the romance - romantul, povestire eroica ce evoca viata si fapte fabuloase, si the novei - romanul care evoca viata reala si obiceiurile epocii in care este scris.


Ca si epopeea, romanul are o structura narativa complexa, intr-un cadru spatial si temporal ce depaseste cu mult spatiul operei si un numar mare de personaje, situatie ce creeaza o relatie complexa intre narator si personaj, in functie de momentul istoric si estetic in care se manifesta. Georg Lukacs, in "Teoria romanului", arata ca romanul este exprimarea unui spatiu deschis, iar eroul are toata libertatea de a se manifesta cum doreste, in timp ce epopeea este produsul unui spatiu inchis, iar personajele evolueaza constant. Originea romanului se afla in nuvela; dupa cum arata Tomasevski, in "Teoria literaturii", romanul poate avea o constructie etajata, fiecare nuvela largindu-si treptat actiunea in raport cu cealalta, ca la Lesage, in "Istoria lui Gil Blas", inelara, in care una dintre nuvele se desparte, lungindu-se in intregul roman (Jules Verne, "Testamentul unui excentric"), paralela, fiecare dintre actiuni avand o desfasurare paralela (Lev Tolstoi, "Anna Karenina"). Dupa situarea in timp, romanele sunt picaresti, eroice, istorice, contemporane, de anticipatie, dupa cadrul social sau geografic, urbane, rurale, regionale, exotice, dupa forma de organizare, epistolar, jurnal, cronica, eseistic, dupa substanta epica, de figuri, fresca, saga, ciclic, roman-fluviu. Romanul obiectiv este caracteristic, de exemplu, lui Balzac, romanul liric si de analiza Hortensiei Papadat-Bengescu, iar romanul autentic si substantial lui Camil Petrescu. Dupa tehnica organizarii discursului, romanul este de tip balzacian, stendhalian, tolstoian, proustian, gidian, avangardist, postmodernist.

Romanul exista, ca specie literara, inca din antichitate, prin "Daphnis si Chloe", de Longos, sau prin "Satyricon", de Petronius. in Franta, in secolul al Xll-lea, Chre tien de Troyes fixeaza tipul romanului medieval, curtenesc si cavaleresc, care va cunoaste o mare dezvoltare in Europa apuseana in secolele urmatoare. Putine opere insa dau stralucire acestei specii: "Pantagruel" (1532) si "Gargantua" (1534), de Rabelais, si "Don Quijote" (1605, 1615) al lui Cervantes. Romanul psihologic apare o data cu D-na de La Fayette, "Principesa de Cleves" (1678), Marivaux, Abatele Prevost. Se ajunge la romanul de tip realist, mai intai prin romanul sentimental, "Noua Eloiza" a lui Rousseau, apoi prin romanul englez din secolul al XVIII-lea, reprezentat de Richardson si Fielding. Romanul francez il are ca exponent remarcabil pe Balzac, care avea aspiratia romanului total: "Patru oameni au trait o viata intensa: Napoleon, Cuvier, O Connel, iar al patrulea vreau sa fiu eu. Primul a trait viata Europei, armatele l-au inoculat! Al doilea s-a casatorit cu globul! Al treilea s-a incarnat intr-un popor! Eu voi fi cel care a purtat o societate intreaga in cap!"

O descriere completa a societatii ofera si Dickens, Thackeray, Stendhal. Naturalisti sunt Zola, Thomas Hardy, G. Verga. Neorealismul este promovat de Hemingway, Faulkner, Virginia Woolf; romanul absurd e reprezentat de Kafka, prin "Procesul" si "Castelul".

Rasturnarea cronologica este posibila la Proust, Galsworthy, Roger Martin du Gard. Specia romanului tinde spre o formula eseistica la Dostoievski, Th. Mann, Faulkner, Malraux. Noul roman este numit de Sartre antiroman. Romanul latino-american este reprezentat de argentinianul Mario Vargas Llosa, de columbianul Gabriel Garcia Marquez.
Istoria romanului romanesc incepe cu "Istoria ieroglifica" a lui Dimitrie Cantemir, continua printr-o serie de incercari de la jumatatea secolului al XlX-lea, dintre care mai importante sunt "Manoil" (1855) si "Elena" (1862), de Dimitrie Bolintineanu, "Ciocoii vechi si noi" (1863) al lui Nicolae Filimon, si dobandeste o anume maturitate prin "Mara" (1906), de Ioan Slavici, si prin "Viata Ia tara" (1898) si "Tanase Scatiu" (1907), de Duiliu Zamfirescu. Cu "Ion" (1920) al lui Liviu Rebreanu se intemeiaza romanul romanesc modern, diversificat tematic in perioada interbelica de Mihail Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Calinescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, apoi, in a doua jumatate a secolului XX, de Marin Preda, Eugen Barbu, Zaharia Stancu, Fanus Neagu, Alexandru Ivasiuc, Dumitru Radu Popescu, Mircea Cartarescu (autorul romanului fabulos in spatiul ghetoizat al blocului). Exista un roman traditionalist (Duiliu Zamfirescu), balzacian, prin George Calinescu ("Enigma Otiliei", "Bietul Ioanide"), un roman al perioadei comuniste, de obicei njman-parabola sau cu note critice si contestatare la adresa regimului, reprezentat de Marin Preda, Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc, Dinu Sararu, Ion Lancranjan, Dumitru Radu Popescu. Romanul poate fi obiectiv, ca in cazul lui Liviu Rebreanu ori George Calinescu, sau subiectiv, remarcandu-se printr-un lirism adiacent. Romanul este "autentic", "substantial" si "anticalofil" la Camil Petrescu, rural la Liviu Rebreanu si citadin la Hortensia Papadat-Bengescu.

in lumea antica, literatura este reprezentata de "Iliada" si "Odiseea", ambele fiind epopei de cucerire a unor taramuri necunoscute. "Iliada" evoca razboiul troian, cealalta epopee intoarcerea aventuroasa a lui Ulise pe insula natala, unde il asteapta, intr-un continuum temporal, statornica Penelopa. Cercetarile efectuate de arheologul german Schliemann in secolul al XlX-lea au revelat ca razboiul troian s-a desfasurat prin anii 1193-1184 i.Hr.

Prin urmare, legendele isi pot dezvalui un infim sambure de adevar, care constituie de fapt adevarul primordial al mitului. in ultima vreme, unii oameni de stiinta nedogmatici, precum John Anthony West si Graham Hancock, avanseaza ideea ca a existat un popor mult mai civilizat prin anii 10 500 i.Hr., care s-a refugiat in partea de nord a Angliei, in Galia si in America de Sud, unde au evoluat civilizatii infloritoare.
Toate aceste lumi apuse si misterioase sunt descoperite in plan literar la capatul unor lungi si aventuroase calatorii, constituind probabil una dintre cele mai vechi teme literare ale lumii. Consemnarea lor se produce de regula tarziu, dupa ce istoriile acestor aventuri fabuloase incep sa treaca in uitare. Pigmeii pomeniti de Herodot la capatul lumii, poate la Pontus Euxinus, sunt preluati in romanul lui Swift, "Calatoriile lui Gulliver" (1726). Dintre calatoriile fantastice, mentionam si "Calatoria lui Brandan", din
secolul al Vl-lea, refacuta de Tim Severin, licentiat in istorie al Universitatii Oxford, si "Calatoria lui Sindbad".


ROMANUL POPULAR-CAVALERESC este reprezentat de carti raspandite in epoca medievala: "Alixandria", "Genoveva de Brabanf , "Esopia", "Halima", de natura laica, "Legenda Duminicii", "Legenda Sf. Vineri", "Calatoria Maicii Domnului in iad", de natura religioasa. "Alixandria", roman aparut in secolul III i.Hr., a ajuns la noi prin secolul al XV-lea. Unii considera ca autor al acestei vaste opere literare este Pseudo-Kallisthenes. Dintr-un text de baza s-au raspandit doua variante ale "Alixandriei", una spre Apus, prin Julius Valerius, cu nenumarate traduceri (a lui Alexandre de Bernai, "Roman d Alexandre", secolul XII), si o cale rasariteana, cu traduceri slavonesti si grecesti. De la "Alixandrie" se imprumuta stilul clasic, manifestat in special prin alexandrin, versul lung de douasprezece silabe.
"Esopia" descrie viata aventuroasa a lui Esop, fabulist legendar cu o inteligenta iesita din comun, dar urat, cum este descris intr-un text romanesc, "...cu nasul carn, bacarn, negru la obraz si buzat si umflat la pantece".

Dupa Herodot, Esop a trait in secolul al Vl-lea i.Hr., fiind contemporan cu Rhodophis si cu faraonul Amasis, dupa altii -in secolul al V-lea i.Hr., locuind in Atena. Despre "Esopia" s-a crezut ca este intocmita de calugarul Maxim Planudes (in jurul anului 1300). Cele mai vechi traduceri la romani sunt "Istoriia Iui Esop", din 1703, a lui Costea Dascalul din Scheii Brasovului, si "Pildele lui Isop cu toate jiginiile", din 1717, a lui Vasile Ieromonahul. Se stie ca Esop nu este frane din Tara Franceasca, adica occidental, ci grec din Tara Greceasca, trac, lidian sau frigian.

ROMANELE DE AVENTURI PE MARE reprezinta o specie indelung ilustrata in literatura universala. Herman Melville, autorul romanului "Moby Dick", "epopeea spiritului nelinistit al Americii", nu avea inca 19 ani cand strabatuse deja Atlanticul. El a infruntat furtunile de la Capul Horn, a vizitat Insulele Marchize, Hawaii, Tahiti si a ramas chiar pe insula Nukuheva, un adevarat "eden canibal".

Joseph Conrad este, la randu-i, un bine cunoscut scriitor, cu operele "Nostromo" si "Typhoon".

Literatura franceza ii are ca scriitori ai marii pe Pierre Loti si Claude Farrere. Literatura marilor contine multe date despre o serie de lucruri stranii care se petrec pe intinderea albastra: monstri marini, insule plutitoare, taramuri necunoscute, caracatite uriase. O parte din aceasta literatura este constituita din relatarile unor descoperitori celebri, cum sunt Cristofor Columb si Marco Polo, calugarul Brandan sau Sindbad Marinarul. In lucrarea "Istoria descoperirilor geografice", I. P. Maghidovici plaseaza calatoria de explorare intreprinsa de Brandan in secolul al IV-lea, in timp ce Richard Hennig o situeaza in secolul al Vl-lea, eroul irlandez fiind calugar la manastirea Cluain Fearta.
LITERATURA CU PIRATI este un alt domeniu al literaturii de aventuri. Despre pirati s-au scris nenumarate carti, printre care o citam pe cea a lui Philip Gosse, "History of Piracy" (Burt Franklin, 1932). Povestirile cu pirati sunt intalnite la Daniel Defoe, Herman Melville, Jack London, Joseph Conrad. in "Decameronul" lui Boccaccio, sunt prezentati episodic piratii sarazini (sec. XIV) care bantuiau vestul Marii Mediterane. Cei mai mari corsari din istorie sunt Drake, Raleigh, Frobisher. in limba greaca, cuvantul "peirates" avea si alt sens, nu numai de "pirat", ci si de aventurier, descoperitor de tinuturi noi. Prima carte despre pirati este a grecului Heliodor, care scrie "Aethiopika", despre aventurile cuplului Theagen si Haricleea. Normanzii, "oamenii nordului", aveau un rol destul de important in peripetiile intalnite pe mare. Despre vikingi se stie ca au trecut Oceanul Atlantic, ajungand in Americi. Islandezul
Snorri Sturlesson (secolele XII-XIII) a scris o serie de povestiri, numite sagas, in care sunt relatate faptele regilor nordici. Hasting este un erou al acestor povestiri, care a pradat o serie de asezari din Spania, Franta, Italia. Unul dintre siretlicurile utilizate de Hasting a fost de a cere sa i se permita o inmormantare crestineasca, in orasul Luna, pe care l-a transformat intr-un loc de macel infernal.
ROMANELE PRERIEI constituie o alta categorie, aparte, a literaturii de aventuri. Denumirea de indieni, piei rosii, folosita de aceste scrieri, este oarecum improprie: mai intai pentru ca "indienii" nu sunt indieni, ei fiind denumiti astfel de Columb, care a confundat Americile cu India, apoi pentru ca ei apartin rasei mongoloide, venind dinspre stramtoarea Behring, in urma cu 45 000 de ani, dupa ipoteza lui Ales Hrdlieka. Nici oamenii supranumiti "fete-palide" nu aveau aceasta culoare, ci erau batuti de soare si vant. in orice caz, din randul lor faceau parte Ies voyageurs canadiano-francezi si the trappers (cei care puneau capcane). Primele trei expeditii care au venit in contact cu indienii sunt ale lui Hernando de Soto, conchistador renumit, Moscoso si Coronado. Pentru secolul al XVII-lea, unele informatii sunt furnizate de Louis Jolliet si Jacques Marquette, care, impreuna cu nenumarati alti aventurieri, ajung in regiunea Marilor Lacuri. Eforturi extraordinare au fost concentrate pentru a gasi pasajul spre nord-vest: in 1731 Pierre Gaultier de la Verendrye cere permisiunea de la guvernatorul Quebecului pentru a indeplini aceasta sarcina. Fiul sau, Jean-Baptiste, este omorat de indienii sioux, in 1736. O tablita descoperita mai tarziu arata ca el nu a ajuns decat pana in regiunea numita Black Hills, si nu a strabatut Muntii Stancosi, asa cum se credea.
Walt Whitman, scriitorul american, descrie tinuturile din Noua Anglie in "Leaves of Grass".

Dintre creatorii care au mai vorbit despre aceste tinuturi ii mentionam pe Irving si pe Fenimore Cooper, cu cele cinci romane ale sale, "Pionierii", "Ultimul mohican", "Preria", "Cercetasul" si "Vanatorul de cerbi" (1823-1841).
ROMANUL POLITIST este o specie a literaturii cu un indelungat exercitiu scriitoricesc, remarcandu-se printr-o serie de reprezentanti, de la Nostradamus, Cagliostro, Saint-Germain si chiar Faust si Paracelsus, pana la scriitorii moderni. Edgar Allan Poe, marele romantic american, scrie "Povestiri extraordinare" si "Carabusul de aur" (1843). in Anglia, creatorul de roman politist este Sir Arthur Conan Doyle, autorul din 1887 al romanului "Un studiu in rosu" ("A study in scarlet"). Primele sale romane sunt, de altfel, "Un studiu in rosu" si "Semnul celor patru", iar personajul principal este Sherlock Holmes. Romanul gotic este reprezentat prin Horace Walpole ("Castelul din Otrando", 1765) si Mary Shelley ("Frankenstein"). Un personaj de roman politist poate fi Jean Valjean, din romanul "Mizerabilii" de Victor Hugo.
ROMANUL DE ANTICIPATIE este ultimul tip de roman aparut in literatura universala, prefigurand fara incetare fata lumii de maine. Trebuie numai sa amintim ca ideile anticipate ale lui Jules Verne despre Parisul de astazi au fost puse in practica, ca satelitii geostationari sunt o idee a lui Arthur C. Clarke, ca duplicarea umana este studiata in laboratoare ultrasecrete ca si transplantul de memorie si de suflet. Dintre cei mai cunoscuti scriitori de anticipatie, ii mentionam pe Jules Verne, pe Geiard Klein, autorul romanului "Seniorii razboiului", pe Greg Bear, William Gibson, promotor al stilului cyberpunk, pe Philip K. Dick, dupa al carui roman se ecranizeaza "Bladerunner", pe Orson Scott Card (autorul trilogiei "Jocul lui- Ender", "Vorbitor in numele mortilor", "Xenocid"). Literatura de anticipatie, ca si romanul politist, are o subtila disolutie in lumea filmului, best-seller-urile devenind aproape concomitent scenarii cinematografice. in domeniul filmelor SF, putem aminti pelicula "Gattaca", unde se prezinta o societate in care oamenii sunt selectionati genetic, pentru a nu se mai imbolnavi, din nefericire impartirea aceasta realizandu-se si in domeniul social, numai cei mai bine dotati ajungand pe nave spatiale. Nu se mentioneaza in schimb daca manipularea genetica se rasfrange asupra duratei de viata. Unele seriale de
anticipatie, "Highlander" spre exemplu, ecranizare dupa romanul lui Gregory Widen, propun tipul feminin si masculin al nemuritorului, cum sunt Amanda, hoata eterna, Kassandra, vrajitoarea, cu o varsta de cateva mii de ani, Duncan MacLeod, nascut pe taramurile Scotiei (Highland, in engleza, highlander, substantivul cu litera mica inseamna muntean, in timp ce atunci cand e scris cu litera mare inseamna scotian), in varsta de patru sute de ani, Methos, cel mai batran nemuritor, cu o varsta de cinci milenii, cu radacini in Epoca de Bronz. Acestia devin personaje atemporale, neafectate de scurgerea liniara a timpului, mereu tineri sau incremeniti in timpul biologic al imortalizarii, cata vreme nu sunt omorati de semeni de-ai lor, transferandu-si atunci energia printr-un quickening, descarcare a corpului, a memoriei imateriale.


In literatura romana, autori de proza de anticipatie sunt: Ov. S. Crohmalniceanu, cu "Istorii insolite" si "Alte istorii insolite", Ovidiu Bufnila, Bogdan Ficeac, Alexandru Mironov, Cristian T. Popescu. in legatura cu acest domeniu, putem vorbi si de literatura consacrata studiului fenomenului OZN, dintre ai carei reprezentanti ii mentionam pe Timothy Good ("Raport OZN 1992", "OZN Top Secret", "Ei sunt aici" ), Cari Sagan ("Creierul lui Broca"), Jacques Vall6e ("Alte dimensiuni"), Jenny Randles ("UFO Crash"). OZN-urile sunt legate strans de organismele militare internationale, care supravegheaza acest fenomen din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Chiar se vorbeste de o organizatie supersecreta, creata de mult timp, de genul "Majestic 12", la care participau sefi ai serviciilor secrete din Statele Unite, de care nu aveau habar nici liderii tarilor puternice. Unii dintre ei, precum Forrestal, au si murit accidental, din aceasta cauza.