Literatura folclorica s-a format de-a lungul veacurilor, prin contributia mai multor artisti anonimi, a circulat pe cale orala si a suportat in timp numeroase modificari. Creatiile folclorice sunt epice, dramatice si lirice. Majoritatea productiilor literare sunt mituri sau au radacini mitice definitorii pentru spiritualitatea romaneasca. q5f565qg22zlh

Din timpuri stravechi, omul si-a exprimat teama, tristetea sau fericirea launtrica prin intermediul artei, iar cuvantul a fost cel mai la indemana dintre toate mijloacele creative folosite de el. Creatiile folclorice au luat forme diverse, pastrand in mod de netagaduit o legatura viabila cu structurile magico-religioase ale lumii arhaice.
Genul epic contine productii in proza (mituri, basme, povesti, povestiri) si in versuri (balada).
Explicatii subiective ale unor fenomene unanim sesizate in cadrul unei colec­tivitati, miturile se plaseaza intre religie si literatura si sunt cele mai vechi creatii epice. Ele sunt povesti exemplare, consumate in illo tempore, adica intr-un timp anterior istoriei, si, prin aceasta, dezvaluie natura originara a vietii. in general, miturile definesc atitudinea existentiala a unui popor. in cultura noastra, sunt numeroase mituri care dovedesc o extrem de atenta trecere prin viata, o existenta seculara si contemplativa a creatorului anonim. G. Calinescu afirma ca patru dintre ele sunt esentiale - mitul existentei pastorale, transpus in balada Miorita, mitul iubirii, cuprins in credinte stravechi despre zburatori si iele, mitul etnoge­nezei romanesti, conturat in legendele despre Traian si Dochia, precum si mitul creatiei, transfigurat in balada Mesterul Manole. Completand, Mircea Eliade considera esential pentru spiritul romanesc mitul eternei reintoarceri la Origini, transpus artistic in basmul Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.
Miturile au generat o serie de structuri simbolice, preluate in special in basme. Povestire fabuloasa despre confruntarea dintre bine si rau, basmul respecta o schema epica ale carei origini se fixeaza de multe ori intr-un ritual de initiere sau intr-un mit. Eroul face o calatorie de-a lungul careia trece prin incercari dificile, il invinge pe cel rau si indeplineste o misiune sau o dorinta majora. Exista simboluri care apar in aproape toate basmele si care au radacini in preistoria omenirii. Astfel, orice basm incepe cu o secventa instituita, care avertizeaza asupra universului conventional: a fost odata ca niciodata... sau a fost pe cand se potcoveau puricii cu nouazeci si noua de potcoave. De asemenea, eroul are nevoie de anumite accesorii pentru a invinge (hainele, armele si calul din tinerete ale tatane-sau), este indrumat de animale benefice, inzestrate cu forte supranaturale, trebuie sa treaca anumite probe etc. Aceste sabloane, care se repeta indiferent de continutul basmului, anunta ca este vorba despre o naratiune asumat-fantastica.

Genul liric transfigureaza sentimente, emotii, impresii estetice subiective. Cea mai raspandita specie folclorica a genului liric este doina, cantec duios sau impatimit, care, adeseori, transfigureaza sentimentul de dor: Cata boala-i pe sub soare I Nu-i ca dorul arzatoare, I Ca dorul, unde se pune,I Face inima carbune.
Cata boala-ipe sub luna I Nu-i ca dorul de nebuna. I Ca dorul, unde se lasa, I Face lacrimilor casa. Alteori, doina transmite meditatii profunde, de asemenea legate de stari emotionale singulare: Doamne, Doamne, mult zic Doamne.I Dumnezeu pare ca doarme I Cu capul pe-o manastire I Si de nimeni n-are stire.
Tot in genul liric se incadreaza bocetul, blestemul, descantecul, ghicitoarea etc.
Jocurile de iarna (Capra, Irozii) precum si ritualurile agrare (Caloianul, Papa­rudele) s-ar putea incadra in genul dramatic al creatiei folclorice.
Trebuie spus totusi ca majoritatea speciilor interfereaza; nu exista gen pur; de asemenea, literatura populara, in afara de caracterul ei oral, colectiv, anonim, are si caracter sincretic, adica imbina elemente specifice altor arte (dansul, cantecul).