Stilurile functionale reprezinta forma pe care o dobandeste limba prin intrebuintarea in diversele domenii ale cunoasterii umane. in functie de acestea, stilurile functionale ale limbii romane se clasifica astfel: stilul beletristic, stilul stiintific, stilul publicistic, stilul juridico-admi-nistrativ. Stiluri opuse, ca mijloace de expresie, sunt cel beletristic si cel stiintific, iar stiluri de interferenta sunt cel publicistic si cel juridico-administrativ. r8g886rf49gyp
Prin contrast cu stilul beletristic, stilul stiintific, "expresie a intrebuintarii limbii in domeniul cunoasterii stiintifice a lumii" (Dumitru Irimia), se bazeaza pe supunerea elementelor limbii la rigorile stiintifice ale comunicarii obiective si universale, in care cuvintele au semnificatii precise, denotative, inchise asocierilor conotative. Stilul stiintific se bazeaza pe descrieri exacte, lapidare, pe rationamente, pe situarea argumentarii intre limitele adevarat-fals. La nivel fonematic, fonemul functioneaza numai ca imagine acustica, reprezentat printr-un numar mai mare de litere decat in stilul beletristic, q, w, y, prin simbolurile matematice, iar vocabularul se caracterizeaza printr-o concentrare maxima si printr-un numar foarte mare de neologisme, formate cu multe prefixoide si sufixoide de origine greaca si latina, hemo-, hidro-, helio-, tele-, auto-, psiho-, electro- etc. in plan morfologic, se constata marea frecventa a substantivelor si a pronumelor nepersonale, a cazurilor nominativ si acuzativ, predominand ultimul, vocativul fiind utilizat numai in varianta didactica a stilului stiintific. Flexiunea verbala este reprezentata mai ales prin prezentul descriptiv si atemporal in descrierea fenomenelor si in enuntarea teoremelor. Structura sintactica se remarca prin dezvoltarea unor structuri enumerative, prin folosirea coordonarii conclusive si a
subordonatelor conditionale in enuntarea unor teoreme si legi, prin substituirea enuntului textual obisnuit prin formule matematice.
Stilul publicistic "apare si se dezvolta in conditiile intemeierii si dezvoltarii presei in limba romana, ca expresie a «publicizarii», a interpretarii pentru public a vietii social-politice si cultural-stiintifice, nationale si internationale" (Dumitru Irimia). Mai mult decat in stilurile ilustrate anterior, acesta este un stil cu destinatar, cu receptor, pe care incearca sa il atraga, sa il convinga, in functie de el organizandu-si mesajul.

Este un stil de interferenta a celui beletristic cu cel stiintific, preluand, la. nivelurile sale de exprimare, caracteristici din amandoua. La nivel fonetic, stilul publicistic poate inregistra si ipostaze orale ale folosirii sunetelor, precum si prelungiri de vocale (goooo...l), repetitii sonore, variatii de accent, iar in scris folosirea unor combinatii sonore nespecifice limbii romane. Vocabularul abunda in termeni din domeniul social-politic, diplomatie, delegatie, libertate, manifestatie, in cuvinte de origine anglo-saxona de ultima ora din sfera politicii, summit, staff, stand-by, in termeni de circulatie internationala, supermarket, team, show, software etc. in planul morfologiei, predomina substantivele compuse, multe obtinute prin abreviere, iar, ca flexiune nominala, folosirea excesiva a genitivului, "necesitatea exploatarii resurselor solului si subsolului" etc, a dativului prepozitional, cu prepozitiile conform, potrivit, datorita, a gradelor de comparatie la adjective. in flexiunea verbala, se remarca folosirea frecventa a diatezei pasive, "a fost semnat un acord", "a fost elaborat planul de dezvoltare..."


; la nivel sintactic ies in evidenta constructiile nominale, structurile eliptice, constructiile verbale absolute. Stilul juridico-adminstrativ este cel mai conservator dintre cele patru stiluri functionale ale limbii romane. El se dezvolta "ca varianta functionala a limbii intrebuintata in domeniul relatiilor oficiale dintre cetatean si institutiile statului" (Dumitru Irimia). La nivel fonetic, acest stil iese in evidenta prin prescurtari specifice, a.c, art., alin., lit, iar in spatiul vocabularului conserva termeni vechi si elemente populare: pricina, impricinati, plangere, faptuitor, inselaciune, alaturi de neologisme specifice: instanta, diferend, jurisdictie, petent, pendinte, disjunctie, desesizare etc. Nivelul morfematic este aglomerat cu multi termeni obtinuti prin conversiune postverbala: plangere, propunere,
cercetare (din infinitiv), inculpat, invinuit, condamnat, urmarit, eliberat (din participiu), inscrisul (din supin), folosirea genitivului si a dativului prepozitional: contra inculpatului, conform legii etc. La nivel sintactic, stilul juridico-administrativ se caracte-rizeaza prin sintagme stereotipe, prin tipizarea pana la exces a enunturilor si a textelor, mai ales in actele administrative (procese verbale, cereri, adeverinte) si juridice (acte de vanzare-cumparare, testamente, sentinte judecatoresti). in textele de lege predomina propozitiile conditionale, temporale, finale, concesive, care sunt repere de caracterizare a situatiilor supuse analizei juridice.