k3h317kq25deg
Toma Alimos este o balada cu caracter eroic. De obicei, haiducii luptau impotriva dusmanilor dinauntrul tarii, boieri, straini imbogatiti la noi. Totusi aceasta balada nu prezinta un conflict intre bogati si saraci, ci un conflict intre bine si rau, reflectat in
caracterul personajelor. Balada are peste o suta de variante, exista deci peste o suta de balade cu aceiasi eroi si in linii mari acelasi confjict; ar trebui citite cit mai multe din ele pentru a o cunoaste. In aceasta varianta, culeasa de G. Dem. Teodorescu, se pot distinge patru parti: situatia de la inceputul baladei - singuratatea haiducului, nedreptatea facuta lui Toma, injungheat miseleste de Manea, razbunarea haiducului si moartea sa. Subiectul acestor balade e intotdeauna simplu si impresionant prin statura mareata a eroilor.
Personajele principale - Toma si Manea sint vazuti in alb si negru. Poporul nu cunoaste nuantele: omul este ori cu desavarsire bun ori cu desavirsire rau. Adevarata adversitate dintre cei doi, dincolo de acuzele formulate de Manea, e provocata de acest fapt. Portretele in creatia versificata populara sint foarte sumare atunci cind se face caracterizarea directa a personajelor. insusirile fizice sint in acord cu cele de caracter, intrucifpentru popor infatisarea omului exprima firea si apucaturile sale. Calitatile fizice ale lui Toma sint adunate in expresia "nalt la stat", iar insusirile morale in "mare la sfat" - intelept, cu judecata dreapta, chibzuit, cu experienta. Vitejia trebuie sa fie intotdeauna superlativa:
"si viteaz cum n-a mai stat" (cum nu mai exista altul). Ocupatia si originea ("haiduc din Tara de Jos") sint esentiale, fiindca poporul aseaza oamenii in categorii de acest fel, bine stabilite; de aceea precizarea e asezata inaintea portretului individual. intr-o perfecta opozitie, Manea e definit prm termenii "slut", "urit", "gros
Vl, "artagos", stabilind contrastele
jialt la stat" -
slut, urit, gros si
mare la sfat -artagos. El e prezentat intii prin posesiune - "stapinul mosiilor si domnul cimpiilor", prin care Toma ar fi trecut, neplatind "vama."
Contrar asteptarilor noastre legate de o balada cu haiduci, Toma nu lupta. Se afla intr-un moment de odihna si de pace sufleteasca, mincind, alaturi de calul sau. Dupa abicei* Toma vrea "sa inchine".
Vinul nu se bea in singuratate, dupa cum nici masa, conform unei vechi traditii nu se ia de unul singur ci in tovarasie. Omul trebuie sa fie multumit, vesel si prietenos in asemenea momente. Exista un adevarat ceremonial al ospatarii. De aceea, Toma isi simte cu atit mai apasatoare singuratatea. El isi priveste "tovarasii" - de fapt insemnele haiduciei: calul, armele, codrii. Toate ii raspund, umanizate, dar nu pot inlocui comunicarea umana, fapt cu finete exprimat. Absenta omului "se incheaga" din prezenta u-nor elemente nonumane. Concretetea acestora este un semn "material" al singuratatii eroului. Evidentierea dureroasei inexistente a unei fiinte omenesti se face j>rin contrastul dintre afectiunea haiducului si lipsa de continut viu, comunicabil, evidenta
in fiare reci, lemne seci, vita muta. Ulmii, fagii, brazii, paltinii sint "fratiorii".
Dar ei apar mai mult ca protectori post-mortem. Gindul la moarte poate fi un fior produs de solitudinea greu supotata de haiducul devenit in aceasta secventa erou
liric. Elementele invocate raspund haiducului, dar nu-i risipesc sentimentul singuratatii, altminteri el
nu
al fi dorit tovarasia lui Manea. Dusmanul Manea este preferat totusi
fratilor si
surorilor necuvantatoare. Manea are o singura
calitate, aceea de a fi o fiinta omeneasca, si nu vom vorbi aici numai
de generozitatea haiducului sau de rinduiala ospatarii, ci si de vulnerabila
sa conditie umana. Intriga baladei o constituie singuratatea lui Toma.
Toma nu doreste o rafuiala, ci
o judecata, pe care vrea insa sa o amine si sa nu strice obiceiul sfint al mesei si al ospetiei, care trebuie, dupa nescrise legi, sa aseze intre ei o pace, macar temporara. II pofteste, dupa datina, sa bea din plosca pe jumatate - parte frateasca, chezasie a dreptatii ("si bea ici pe jumatate ca sa ne facem dreptate"). Manea incalca legea ospetiei si a dreptatii. A ridica mina impotriva celui caruia i-ai acceptat ospitalitatea este una din crimele aspru pedepsite in societatile vechi. Haiducul cel viteaz trebuie mi doar sa razbune moartea sa apropiata, dar si sa reaseze o ordine perturbata. Cele doua lasitati savarsite de Manea il condamna pe acesta la moarte, dupa prevederile nescrise ale yoi-niciei. Situatia se inverseaza - Toma devine acuzatorul. El cere
sama lui Manea, folosind ironic si amenintator cuvintele acestuia:
"nu fugi, ca n-am dat vama,
nu fugj, c-o sa-mi dai seama!".
"Murgul" e dintr-o familie nazdravana, precum caii din basme. Puteanrs-o banuim inca de cind parea "vita muta".
Metalul pretios care impodobeste intr-un fel sau altul un animal semnaleaza nobletea acestuia si a stapinului. Calul e vorbitor si iute ca soimii (in unele creatii populare el chiar participa impreuna cu soimul la o competitie, intrecindu-l in iujeala).Tot ca in basmele fantastice, calul "zboara" atit de repede incit depaseste tinta, trebuind sa se intoarca. Desi personificat, totusi acest tovaras al eroului nu are in balade rolul de indrumator al protagonistului, pe care il joacS in basme.
Dupa ce il ucide pe Manea, ca in multe balade, retezindu-i capul, Toma rosteste un testament prin care lasa murgului grija inmormintarii. Singur in pustietate, ca si ciobanul mioritic, natura si animalul credincios vor savifsi cele trebuitoare pentru odihna mortului. O alta dispozitie testamentara priveste pe un
frate de vitejie, caruia ii este harazit calul, fiindca in credinta poporului omul trebuie sa lase un urmas, o fiinta care sa-i continue intr-un fel existenta, in cazul de fata lupta haiduceasca. Haiducul nu se arata induiosat de moartea sa, nu se vaita si nu o gaseste nedreapta. Dimpotriva, se arata linistit, impacat:
"ce-am gindit
am izbindit,
dar si ceasul mi-a sosit . Asa cum prevazuse, il plinge intreaga natura, cu care romanul fraternizeaza in viata si in moarte, iar alaturi de ea, calul. Plinsul animalelor dupa stapin (al oilor, in
Miorita) apare in cele mai vechi scrieri ale lumii ca expresie a calitatilor alese ale disparutului.
Cele mai multe balade cu caracter eroic prezinta fapte de vitejie incredibile. Le observam si in
Toma Alimo§, haiducul incin-gindu-|i briul peste o rana mortala si incalecind pe un cal care "zboara", iar apoi il ingroapa.
Balada povesteste ultima intimplare vitejeasca din viata lui To-ma. Moartea sa nu poate fi decit eroica. El moare asa cum a trait: demn, plin de mindrie, alaturi de calul si armele sale, in singuratatea codrilor. Seninatatea in fata mortii si linistea sufleteasca a haiducului care si-a implinit menirea ii inalta deasupra intimplarii nefericite, transformindu-i moartea intr-o izbinda.
Prin urmare, nu putem vorbi de un deznodamint nefericit.
Balada are o anumita simetrie ca si cum ar exista o linie de centru, iar in ambele parti fapte asemanatoare. Episodul central este pedepsirea lui Manea, precedat si urmat de solitudinea haiducului. Termenii de contrast sint asezati simetric - generozitatea lui Toma - lasitatea lui Manea, minia lui Manea, mima haiducului.
Exista locuri comune ale poeziei populare, precum si formule caracteristice: formula introductiva, situarea lui Toma intr-un spatiu anume, unde se intilnesc muntele si cimpia, la
putul porumbului, deci nu intr-un loc oarecare, reactia naturii la atasamentul haiducului fata de ea, precum si grija acesteia pentru
odihna celui rapus ("c-oi muri
m-or tot umbri,
cu frunza m-or inveli,
cu freamatul m-or jeli."
) dialogul cu calul, testamentul lasat animalului credincios, pagubele de care se plinge Manea, aminarea mortii (prin in-cingere cu
briu lat) pina ta pedepsirea vinovatului apar si in alte balade cu caracter eroic sau in alte tipuri de poezii populare. Credincios conceptiilor sale, poporul a cristalizat in versuri stabile situatii, personaje, intimplari; el apeleaza la aceste formulari categoriale pentru ca reactiile si gindirea sa sint modelate de traditie. Totusi niciodata creatia populara nu da impresia de monotonie, in asa masura este capabifartistul anonim sa recombine elementele stabile pe trunchiul original al subiectului, al aspectului de viata pe care il infatiseaza.
Pentru
a intelege o opera precum
Toma Alimo§ e bine sa citim cit
mai multe balade vechi si foarte vechi infatisind intimplari uimitoare
si fapte extraordinare, continind uneori aspecte pe care nici specialistii
in folclor nu le-au limpezit cu totul.
