H.-R. Patapievici (n. 1957) este un cunoscut eseist contemporan, care s-a remarcat cu un  volum de insemnari autobiografice, "Zbor in bataia sagetii" (1995), si cu o serie de eseuri pe teme filozofice, politice si culturale, "Cerul  vazut prin lentila" (1995) si "Politice" (1996).  A primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru  debut (1995).
  g4f185gv96fhm
     
         
Textul din manual contine o lunga insertie descriptiva intr-un spatiu narativ cu un incipit brusc, constand intr-o afirmatie cu valoare sententioasa:

"Adevarul e simplu, iar miraculosul imbraca intotdeauna straie umile."

Un adevar al clocotului subteran al vietii, al triumfului ei irepresibil, miraculos, exprimat in infinite forme de manifestare, in care "straiele umile", materia impura, putreda, pestilentiala, se distileaza in frumuseti si senzatii indicibile. Adevar luat ca pretext pentru o meditatie asupra acestui circuit nesfarsit, de eterna compunere si descompunere a lumii:

"Ca peste tot la tara, materiile impure sunt date inapoi pamantului, intr-un mic chiosc de scandura, situat in fundul curtii."

E un loc ce se schimba periodic, incat acum, in timpul concret al discursului, pentru a ajunge pana acolo naratorul trebuie sa strabata intreaga vie, intr-o autentica deplasare afectiva, plina de senzatii neprevazute. Parcurgerea acestui scurt traseu, drumul, poteca din naratiunile realiste, presupune singura miscare consemnata in situatia narativa, ceea ce urmeaza fiind numai popas descriptiv si reflectie, atitudine meditativa, pe un puternic fond senzorial, sinestezic. Poteca este "batatorita din pamant fertil, strajuita in stanga de araci inalti, care iti aduceau carceii vitei pe fata, si in dreapta de un hatis de tufisuri de cimbru, aspre si verzi."

Natura este descrisa in intreaga sa forta vitala, cu mirosuri "vii, ca niste strigate" puternice, amestecul de imagini olfactive si sonore facand parte dintr-o perceptie sinestezica, toropita de un aflux multisenzorial. Descrierile de natura se construiesc treptat, din miniaturi, prin insumare, cadru langa cadru, pana la imaginea unui univers clocotitor, perceput mai ales sub aspect sonor. Cativa carcei rupti in mana pun in evidenta tenta vitalista a cadrului, in care numai sangele, al naturii si cel uman, nu face zgomot cand curge, creand un intens sentiment al viului, "stringent si inefabil".



\ Senzatiile naratorului aduc aminte de vitalitatea existentialistilor, care incearca ei insisi sa devina o parte a naturii; el percepe mediul ca o "naturi a miresmei", o prezenta olfactiva si sonora coplesitoare, in care "mirosul canta", "curgand" ritmic de jur imprejur. Sonurile naturii, indistincte initial, seamana cu o oda sau cu un cor, un cor antic, cu armonii sonore venind din adancurile timpului. Perceptia totala, sinestezica se construieste gradat:

"apoi am inceput sa aud silabele gainilor, [...] ropotirea fasaita a insectelor, respiratia astmatica a pamantului si impleticirea de celofan pe sticla a curgerii apei peste pietre."

in acelasi paralelism al sinesteziilor, componenta olfactiva se insinueaza abia perceptibil, "mirosul pulpei strugurelui de nova, dupa ce il desparti de coaja."

Explozia formelor se conjuga cu o fertilitate a solului intemeiata pe materiile in descompunere, in care colcaie forme primare de viata:

"ramele cu mucoasa tegumentului brazdata de inele frematatoare, si furnicile lunguiete, cu aripi ca samanta salcamului, se amestecau cu viermisorii albi ai putreziciunii intr-o cautare frenetica si disparata."

Prin aer se inalta "musculite negre cu aripi invizibile dar stralucitoare", iar un "bondar greoi si hamesit" cauta "o carne lenesa si debonara."

O gaina il fixeaza pe narator cu gatul intors, cu "privirea nelinistita si tampa", sub aceasta conexiune vizuala, intr-o stranie bogatie a amanuntelor, impresia privitorului fiind de totala uimire, tradusa printr-o nemiscare statuara.