Nichifor Crainic pune in discutie, in acest eseu, din volumul "Puncte cardinale in haos" (1936), raporturile dintre traditionalism si civilizatia de tip tehnic. Doua directii principale se desprind in conturarea civilizatiei umane:

"Exista o tehnica a vietii materiale si o tehnica a vietii sufletesti".

Asupra omului actioneaza o constiinta de rasa sau de grup, care se* cristalizeaza de-a lungul epocilor si veacurilor. Tehnica masinilor apartine unei lumi exterioare, unei particularitati specifice de construire a unei vieti mai bune, fenomenul fiind definit in specificitatea sa:

"Masinismul modern e aspectul ei cel mai impunator si, totodata, caracteristica totalitatii produselor ei ce alcatuiesc civilizatia europeana. Indiferenta deosebirilor de rasa, de credinta, de latitudine geografica, tendinta ei expansiva e uniforma. Masina e valabila pretutindeni. Unde nu exista, necesitatea materiala o cere, tari inapoiate se numesc mai ales tarile fara masini. Tari civilizate se numesc tarile unde masinismul atinge maximul dezvoltarii. Civilizatia americana e fara egal. Problema civilizatiei e problema masinii".

Traditionalismul nu este, in ansamblul lumii moderne, un anacronism, pentru ca nu se opune civilizatiei, ci se integreaza firesc in aceasta:

"Traditionalisntul e tehnica vietii sufletesti a unui neam. Civilizatia e tehnica vietii materiale a omenirii".

Tehnica vietii sufletesti se cristalizeaza intr-un interval de cateva milenii, fiind "incercata prin flacarile si torentele istoriei", iar cultura diferentiaza:

"Americanii au dus la apogeu civilizatia europeana si stralucesc printr-o cultura de Baedeker", in timp ce India creeaza o cultura, fara sa cunoasca inventia masinii. Cultura engleza se diferentiaza de cultura germana. incercarea insa de a crea o cultura universala prin intermediul unei limbi unice, artificiale, esperanto, a fost sortita esecului.

O concluzie se impune insa:




"Civilizatia uniformizeaza; cultura diferentiaza."

Din acest punct de vedere, modernismul concepe o eroare de judecata:

"Aceeasi doctrina, care concepe revolutionarismul ca o imitatie a Europei din prezent («sincronism»), concepe traditionalismul, tot atat de fals, ca o imitatie a trecutului national. Si trecutul nostru, fiind «romano-slavo-bizantino-turco-fanariot», a-l imita inseamna a comite o crima fata de... latinitatea pura!".

Traditionalismul se impune insa ca o forta in continua evolutie, ca o modalitate de transcendere a lumii, intr-o forma acceptata:

"Astfel conceput, traditionalismul apare, nu cum il infatiseaza amatorii, ca o forta s tatica, moarta cu spatele catre viitor, ci ca o forta vie, dinamica ce izvorand din veacuri, inainteaza torential spre crearea formelor noi si cat mai adecvate ale existentei sale".

Si alti oameni de stiinta manifesta aceeasi atitudine culturala:

"La 1906, Unamuno ataca problema europenizarii Spaniei, a modernizarii ei, in imprejurari aproape identice cu ale noastre. Unamuno opune spiritului francez, slefuitor de «sentimente comune si idei comune», spiritul «pasionat si arbitrar», care a facut gloria Spaniei mistice. Legea imitatiei? Iata cum o infiereaza: «Osanda cui incearca sa se modeleze dupa altul, e ca inceteaza sa fie el insusi, fara sa izbuteasca a fi cel pe care l-a luat drept model, si ca, astfel, nu mai e nimic!». Imitatia anuleaza personalitatea creatoare. Pentru salvarea acestei personalitati, Unamuno prefera barbaria poporului sau, slefuitorului estetism francez: «Daca suntem barbari, de ce sa nu ne simtim si sa nu ne proclamam astfel, iar daca e vorba sa cantam durerile si mangaierile noastre, de ce sa nu le cantam dupa estetica barbara?" (V6rit6s arbitraires").
"Estetica barbara? Adica o estetica autohtona.
E ceea ce vrea traditionalismul."