Pe numele sau adevarat Ion Dobre, fiu de taran din Vlasca, Nichifor Crainic (1889-1972) devine profesor de teologie la Universitate si un remarcabil ziarist si eseist. in miscarea de idei a tumultuoasei perioade interbelice, Nichifor Crainic a fost perceput ca un adept al teologismului si al dogmatismului religios sau ca promotor al unui reactionarism moderat. Multe din poeziile lui Nichifor Crainic sunt continute in "Tara de peste veac" (1931), cu dedicatii catre Ion Pillat, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Ion Barbu. Iisus este un personaj patriarhal, un zeu chtonic, care se plimba prin grau:

"Treceai... si sangera in tine
prigoana sutelor sinedrii.
in zari va
asteptau gigantici,
Cu crengi ocrotitoare, cerbii./
Iar eu parea ca merg in ceata
De ucenici si ucenice
Si sfaram si eu, pentru cina,
Cu palmele amandoua, spice."

("Iisus prin grau").
Poetul ii asteapta, in Tertine patriarhale", pe San-Petru si pe Dumnezeu, adancit intr-o meditatie transcendenta. Elementele daco-tracice ale peisajului dunarean nu-i scapa:

"Pamantul e rece, e negru si slut;
Scaldati-l in aur de soare
Lumina de aur turnati in ulcioare. ("Cantec tracic").
Notele geologice ale peisajului nu lipsesc din acest decor teribil al lumii situate dincolo de Dunare. in "Cantecul Dunarii", apare imaginea puternica a fluviului serpuit, leganator, care duce afluentii si izvoarele spre apele mediterane:

"Dunare, Dunare, drum leganat,
Drum fara pulbere si fara leat,
Du-ne spre apele mediterane
Darul izvoarelor dupa oceane."

("Cantecul Dunarii"). Volumele de poezii cele mai cunoscute ale lui Nichifor Crainic sunt "Sesuri natale" (1916), "Zambete in lacrimi", "Darurile pamantului" (1920), "Privelisti fugare" (1921). in "Tara de peste veac", dumnezeirea este mai aproape de

de "sabia Duhului".

Lucrari eseistice de rasunet sunt "Icoanele vremii", "Puncte cardinale in haos", "Ortodoxie si etnocratie".

in "Nostalgia paradisului" (1940) introduce conceptele ortodoxismului gandirist. in opera "Parsifal" pune in evidenta opozitia intre ortodoxismul oriental si catolicism. Esenta lucrarilor sale induce o nostalgie in stil miltonian a paradisului, regasit intre coordonatele lumii obisnuite in aparenta, sacre in esenta.

In poezia "Cantecul potirului", structurata pe un motiv religios fundamental, conducatorul si mentorul revistei "Gandirea" nu ezita sa includa in realitatile bucolice ale peisajului natal, in versuri de o rezonanta blanda, specifice poeziei traditionaliste interbelice, simboluri religioase profunde. Textul reprezinta o lectura in sens religios a simbolurilor traditionale ale "sesurilor natale", devenite paradis terestru, intr-o structura cu simetrii decelabile la o lectura atenta. Peisajele campestre evocate in chip de pastel contureaza, in infinite forme, imaginea divinitatii:

"Cand holda taiata de seceri fii gata,
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice-n picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Sa-nchipuie barba lui Domnu Hristos."

Spicele evoca o simbolistica impetuoasa a vietii, expresie a unei forte germinative navalnice, inscrisa intr-un miracol al lumii in permanenta schimbare biologica, contingent cu miracolul eristic al vietii vesnice. Titlul poeziei este, de altfel, simbolic, potirul avand o puternica rezonanta biblica, cu toate semnificatiile mitice ale Sfantului Graal.

Prin aceasta incercare de identificare panteista a imaginii eristice, lumea este supusa unui proces de rejuvenescenta, de renastere perpetua.
Incipitul poetic, cu elemente stilizate in succesiune epica si intr-un timp al copilariei mitice, evoca fervoarea umana a stransului recoltei, intr-un peisaj feeric. E un tablou parca al inceputului de lume, la care participa figuri familiare, "bunicul si tata", ambii reprezentand imagini ale unei linisti patriarhale. Cadrul natural, dominat de tata si fiu, ca personaje cu descendenta biblica, este magnific, cuprinzand, in temporalitatea evocatoare a perfectului simplu, puterea de esentializare a unui peisaj transcendent. Lumea se structureaza in cateva, detalii spatio-temporale ale permanentei, intr-o sarbatoare a muncii implinite.



In configuratia poeziei urmeaza un simbol adiacent recoltei, painea, "simbol al hranei esentiale" ("Dictionar de simboluri", 1995), corp eristic, care, ca in timpurile biblice, intretine viata unui neam:

"Cand painea-n cuptor seamana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e fata lui Domnu Cristos."

Painea devine un simbol al lumii transcendente identificate in realitatea materiala, fiind pregatita de mama si de bunica, intr-o continuitate fireasca a generatiilor. Serhnele crucii binecuvanteaza painea, ca simbol al fetei lui Iisus, devenind, alaturi de vin, principalul motiv eristic. Comparatia painii cu arama rezulta din aceeasi descendenta a simbolurilor arhaice; intr-o simbolistica veche, painea inseamna hrana primordiala a lumii, emanatie a energiilor increate, iar arama, metal indispensabil din vremurile arhaice, semnifica obtinerea unui produs spiritualizat prin simbolistica focului.
"Cornul abundentei" construieste, in poezia lui Nichifor Crainic, imaginea unui paradis terestru, in acest amestec de esente asociindu-se "bobul in spice" si "mustu-n chiorchine", ca expresie deplina a celor doua coordonate majore ale trairii. Vinul este, prin actul de taina al spiritualizarii lui Iisus, sangele Fiului lui Dumnezeu:

"Cu bobul in spice si mustu-n ciorchine
Esti totul in toate si toate prin tine,
Tu, painea de-a pururi a neamului meu."

Energiile divine se revarsa in aceste materii primare, intarind ideea unui pangonism si a unui panteism unic in toate scenele creatiei. Boabele de struguri au o descendenta divina, intrupate intr-o lume de esenta transmateriala:

"Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un chiorchine, spunandu-i povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos."

Fructe sacre, strugurii reprezinta lumea surprinsa in structurile cele mai profunde si, prin referire la sangele lui Iisus, suferinta umana filtrata prin retortele creatiei divine. Potirul devine astfel metafora cuprinzatoare a pomului vietii, din care izvorasc toate bunatatile lumii.
Poezia evoca, ritualic, si sarbatoarea vinului: mama si bunica sunt desemnate drept culegatoare ale fructului divin, in timp ce bunicul si tata devin creatorii lichidului sacru, prin jocul de calcaie ce zdrobeste aceste nestemate, "Ce lasa ca rana siroaie-nspumate
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos."

Lichidul obtinut este un "must sangeros", suma a suferintelor indurate de oameni, mantuite prin jertfa suprema a lui Iisus Hristos.
Sangele Mantuitorului este omniprezent prin simbolul potirului dus cu ritualitate grava la gura omului simplu.

Prin el, are contingenta cu divinul si Dumnezeu isi arata chipul in toate lucrurile:

"Esti totul in toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu."

. Lichidul obtinut devine "seva de sfant Dumnezeu".

Simbolurile belsugului acestor pamanturi binecuvantate aduc in prim-plan imagini-simbol:

"podgorie", "chita", "crama", "broboane", "cruce", "moaste", "potir", "jertfa", simbolurile eristice fiind omniprezente, cu referiri implicite la Cina cea de Taina, in care Mantuitorul impartaseste taina vinului si a painii, si la Sfantul Graal, prin care se obtine nemurirea. Sangele lui Iisus este chiar acest vin obtinut cu atata truda din podgoriile unui paradis pamantean, unde se afla "Podgorii bogate si lanuri manoase".

Invocatia poetului catre Mantuitor are profunzimea rostirilor sacre, cu o voce lirica grava, izvodita din insasi magma acestei naturi paradiziace:

"Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu."

Divinitatea se reflecta astfel prin simboluri fundamentale, prin paine si vin, purtatoare ale indumnezeirii, transmitandu-se generatiilor viitoare ca un mesaj sacru, tocmai prin aceasta acumulare de energii de origine sacra. Poetul insusi manifesta o sfintenie a rostirii cuvintelor, adresandu-se cu piosenie cititorului, reveland miracolul ce insoteste aceste produse ale belsugului fara margini.